Indicatorul rutier ”Săgeată verde” este un risc pentru traficul urban

SCRISOARE DESCHISĂ (PETIȚIE)  

În atenția:

Domnului Vasile BOLEA, ministru al infrastructurii și dezvoltării regionale

Doamnei Daniela MISAIL-NICHITIN, Ministră al afacerilor interne

Domnului Ion CEBAN Primar general, Primăria mun. Chișinău  

 

Aspecte legale Panoul adițional 6.23.6 ”Direcția de circulație (la culoarea roșie a semaforului)”, este un indicator rutier, care în conformitate cu pct. 20 (1) din reglementările de circulație, aprobate prin HG nr. 357/2009, impune conducătorului auto: - Cerința de oprire a vehiculului la semnalul roșu al semaforului (impusă și de pct. 58 (4);

- permite deplasarea în direcția săgeții, respectând măsurile de precauție. Măsurile de precauție sunt stabilite în pct. 58 (4) din regulament, care impun:

-  continuarea deplasării în direcția săgeții la semnalul roșu, de pe banda de circulație din dreapta a părții carosabile;

- doar după ce a efectuat oprirea;

- fără a expune pericolului pietonii cu drept de circulație care traversează partea carosabilă, și

- să nu creeze obstacole conducătorilor de vehicule ce se deplasează la semnalul verde al semaforului pe artera intersectată.

Cu regret, nici una din aceste cerințe, de cele mai multe ori, nu sunt executate de conducătorii auto, iar poliția nu previne și sancționează aceste încălcări. Totodată, la acest aspect, trebuie să constatăm și faptul că nu există cerințe, care ar stabili criteriile tehnice de proiectare și instalare a acestor indicatoare, care să fie bazate pe date de trafic, risc și posibilități tehnice infrastructurale.

Aspecte de gestionare și impactul asupra traficului rutier Observațiile profesionale produse în traficul urban din or. Chișinău, dar și opiniile utilizatorilor, demonstrează un șir de neconformități afiliate infrastructurii rutiere, modului de instalare, respectiv, utilizare de conducătorii auto, și în final, comportament al utilizatorilor:

-        proiectarea și instalarea în intersecții cu funcții similare în rețea, cu acces la străzi principale, în intersecțiile unde fluxul pietonal este mare, în intersecții cu benzi pentru biciclete;

-        parcările haotice, distanța între intersecții și modul de organizare a semaforizări, comportamentul șoferilor;

-        considerarea volumelor de trafic și direcțiilor principale a acestora (capacitate și nivel de serviciu);

-        aplicarea pe rețeaua stradală din zona istorică a orașului, care este supra-aglomerată, etc.  

Experiența internațională. Această modalitate de organizare a trecerii intersecțiilor semaforizate a fost utilizată în numeroase state europene, începând cu anii 1970–1980, fiind considerată inițial o soluție simplă de creștere a capacității intersecțiilor. Evoluția conceptelor de siguranță rutieră, apariția fluxurilor de biciclete, creșterea gradului de urbanizare și trecerea la sisteme integrate de semaforizare au determinat o reevaluare profundă a acestei practici, care astăzi este considerată în mare parte depășită. În multe țări din Europa acest indicator a fost eliminat sau restricționat în favoarea săgeții verzi luminoase, corelată cu controlul semaforic. Germania, de exemplu, a restricționat mult utilizarea acesteia în anii 2013 – 2014, iar din 2020 – a renunțat aproape complet la aplicarea acesteia, din motive majore de siguranță pentru pietoni și bicicliști. În Polonia, autoritățile rutiere recomandă înlocuirea cu semnale luminoase. În Cehia (Praga), indicatorul a fost eliminat aproape complet din zonele centrale, etc. Tendința generală este de trecere la săgeată verde luminoasă controlată (semafor), faze separate pentru pietoni și interdicția virajului la roșu în zone cu trafic pietonal important. Studii efectuate de instituții de cercetare din Germania (BaST), Polonia și Cehia au identificat următoarele riscuri caracteristice:

-        creșterea cu 20–40% a conflictelor vehicul – pieton,

-        creșterea conflictelor cu bicicliștii, atât în traseu drept, cât și în viraj,

-        nerespectarea regulii opririi obligatorii înainte de viraj,

-        creșterea incertitudinii în comportamentul conducătorilor auto,

-        nerespectarea cerințelor culorii roșii a semaforului,

-        congestiuni (creșterea cozilor de așteptare) la traversarea intersecțiilor semaforizate,

-        dificultăți în aplicarea sancțiunilor.

Recomandări pentru aplicare

În sensul celor expuse, solicităm respectuos:

1.     Să fie efectuată o analiză comprehensivă tehnică (inginerie a traficului și siguranță rutieră) pentru eliminarea indicatoarelor 6.23.6 ”Direcția de circulație (la culoarea roșie a semaforului)” din or. Chișinău cu dispoziții argumentate tehnic asupra eficacității  și siguranței acestora;

2.     Ca element de suport de evaluare:

-        să revedeți necesitatea și utilitatea acestei plăcuțe la toate intersecțiile cu străzile principale din oraș, cu funcție de tranzit;

-        să excludeți această plăcuță în toate intersecțiile semaforizate din zona istorică a orașului Chișinău și în celelalte orașe din țară, unde există flux pietonal de peste 100 pietoni/oră, sau sunt piste pentru biciclete (intersectare);

-        în intersecțiile în care distanța între acestea este mai mică de 200m.

-        în intersecțiile în care, înainte sau imediat după acestea, sunt localizate grădinițe, școli sau alte instituții de învățământ.


Ilie Bricicaru    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că Ilie Bricicaru va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:
Autorizez Ilie Bricicaru să transmită informațiile pe care le furnizez în acest formular următoarelor părți:




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție către un număr de 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...