Fără penali în funcții publice
Ar trebui să fie o chestiune de bun simţ, care nu ar trebui să fie reglementată, însă realitatea din ţară ne arată că se impune o modificare a legislaţiei în acest sens. Se conturează deja o serie de direcţii pentru ca dezideratul "Fără penali în funcţii publice" să nu rămână doar un slogan, ci să devină o realitate prin modificarea legislaţiei civile şi penale şi, de ce nu, modificarea Constituţiei în direcţia transpunerii dezideratului integrităţii.
"La ora actuală trăim într-un stat captiv, prizonieri ai unor "găşti de infractori", numeroase poziţii cheie în România fiind deţinute de infractori sau persoane pe cale să aibă acest statut. Astfel, doar în Parlament sunt 30 de persoane condamnate penal"
Având în vedere situaţia dramatică în care se găseşte România, se impune adoptarea cu celeritate a unor legi care să schimbe această stare de fapt. Iar pentru rezolvarea situaţiei pe termen mediu şi lung, pe lângă legi/iniţiative vizând integritatea aleşilor (sau a persoanelor numite în funcţii) se impune şi modificarea legilor electorale astfel încât cadrul legislativ să permită spargerea majorităţii toxice din Parlament şi accesul unor oameni corecţi în posturile de primari, consilieri etc.
USR au anuntat că o să iniţieze proiectul de lege dar trebuie să nu uităm că USR nu deţine majoritatea în Parlament, aşadar pentru ca demersul modificării să reuşească, va fi necesar sprijinul opiniei publice.
"Nu deţinem majoritatea şi nu îmi imaginez că vom avea o largă susţinere din partea puterii actuale. De aceea, singura posibilitate ca aceste proiecte să aibă o şansă reală este presiunea publică, presiunea opiniei publice pe care trebuie să o aducem în faţa puterii actuale, această poziţie a opiniei publice trebuie să fie clar exprimată, dar eu cred că în februarie lucrurile s-au cam tranşat din acest punct de vedere şi cred că aceasta e singura modalitate în care putem avea succes cu astfel de proiecte. Dacă se tem de ceva membrii puterii actuale probabil că se tem că vor pierde masiv la vot, deşi şi asta e o chestiune discutabilă. Presiunea publică sau faptul că avem sprijinul masiv al opiniei publice"
Aşa cum legea 90/2001 le interzice condamnaţilor penal să facă parte din Guvern, se poate face o lege care să stipuleze condiţii clare pentru cei ce ocupă funcţii publice etc.
http://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/dezbatere-usr-fara-penali-in-functii-publice-698415
Elena Adamescu Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
24442 Creat: 2025-02-03
Retragerea "Ordonanței Sărăciei" și protejarea personalului din instituțiile publice de cultură
1097 Creat: 2025-06-30
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14763 Creat: 2021-04-05
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
862 Creat: 2025-06-28
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1340 Creat: 2025-06-27
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
21995 Creat: 2025-05-26
Declararea Târnăveniului și comunelor afectate ca zonă calamitată
1008 Creat: 2025-06-23
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
547 Creat: 2025-06-26
Demisia Mihail Neamțu!
2600 Creat: 2025-06-25
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
314 Creat: 2025-06-28
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4142 Creat: 2025-06-14
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12694 Creat: 2025-06-04
REVENIREA LA REGIMUL PIETONAL AL STRĂZII MIRCEA CEL BĂTRÂN ÎN WEEKEND
208 Creat: 2025-07-02
Grevă generală -Ministrul David trebuie să plece!!!
370 Creat: 2025-05-21
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1231 Creat: 2025-06-23
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
428 Creat: 2025-06-25
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
144 Creat: 2025-07-02
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
129 Creat: 2025-07-01
Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care folosesc concentrator de oxigen: compensarea costurilor la energie
124 Creat: 2025-07-01
Mărturii despre contribuția pozitivă a domnului profesor Dan Popescu la cursul „Comunicare și negociere în afaceri"
119 Creat: 2025-07-02