Respectaţi Legea Educaţiei Naţionale la UMF Tg. Mureş!
Quoted post
Musafir |
#13372012-03-23 18:41#1325: Judex - Re: Re: Re: Re: RE; ; 1304,1305,1306 Domnule, eu nu sugeram nimic. Am citat cuvintele prim-rabinului Ernest Neumann. Şi în rest pe mine nu mă interesează scuzele voastre prin care doriţi să menţineţi statutul de "erou şi demon în acelaşi timp" al unui criminal dezgustător nazist. Acestea arată tocmai distanţa între mentalitatea românească şi gândirea europeană. Germanii sunt SINGURII care au reuşit să-şi facă faţă cu crimele şi păcatele lor istorice - şi asta e un lucru mare (căci necesită obiectivitate şi conştiinţă). Românii sunt foarte departe încă de acest pas.
Şi unii maghiari, de altfel. Însă la noi măcar statul maghiar (ţara mamă) nu încurajează aceste lucruri. Pentru mulţi Horthy e un "erou şi demon în acelaşi timp" pentru că a anexat Ardealul de Nord la Ungaria - totuşi nu prea sunt statui în onoarea lui în Ungaria, tocmai din cauza că avut un rol important în deportarea evreilor maghiari în lagărele germane. Iar în onoarea lui Szalasi (echivalentul maghiar al lui Antonescu) nici măcar o singură statuie nu găseşti nicăieri în localităţile populate de maghiari (nici în Ungaria şi nici în ţările învecinate).
Că sunt şi extremişti maghiari, care se gândesc ca şi PRM-ul sau Noua Dreapta, e adevărat. Dar nu sunt încurajaţi de statul Maghiar, şi primarile noştri nu comemorează şi încoronează statui la ziua maghiarilor împreună cu aceşti bandiţi (precum a făcut Florea cu Noua Dreapta)!
E mare diferenţă! În primul rând trebuie să înţelegeţi că aveţi un serios deficit de "democraţie" şi apoi poate o să înţelegeţi că un criminal nazist NU poate să fie în acelaşi timp erou şi demon.
|
Raspunsuri
Franz |
#1341 Re:2012-03-23 19:18:35Infioratoare aceasta obsesie pentru cuvantul ”european„ . Suna ca naiba, venind din partea unor secesionisti. Cand li se termina argumentele, fragile si putine, apeleaza la formula magica ”european”. Citesc ce se scrie aici, in speranta ca voi afla ceva nou, dar din pacate dau de aceeasi placa ruginita. Drepturi, lege, Constitutie, european...si de aceeasi nesfarsita tanguire. Il intrebi pe unul de ce scrie gresit romaneste, cica esti sovin. Il intrebi pe altul de ce nu vrea sa faca parte din acest popor, iti spune ca nu esti european. Daca ai tupeul sa intrebi de ce ambitia asta traumatizanta de a ramane izolati de restul lumii, ti se raspunde ca atentezi la drepturile lui. Parca e un dialog intre un mut și un surd, dactilografiat de un ciung si dat spre corectura unui orb. |
Judex |
#1354 Re:2012-03-23 20:59:55Stimate d-le, După cum vezi, poţi să şi verifici dacă vrei, n-am pomenit numele lui Antonescu. El este o victimă a timpului pe care l-a trăit. Că a fost patriot şi a încercat să recupereze teritoriile româneşti cotropite cu un an mai înainte de un imperiu hrăpăreţ, înainte de începerea conflagraţiei din est, acesta e un lucru neîndoielnic. Motivaţia pentru care a avut un comportament "special" faţă de evrei, este dată pe larg, cu argumente documentate de către unul dintre puţinii dizidenţi români ai perioadei comuniste, PAUL GOMA, în cartea sa "Săptămâna Roşie", editată până acum de vreo 3-4 ori şi este legată de perioada retragerii armatei române din Basarabia în 1940, în urma ultimatului sovietic. Cine vrea să se informeze poate accesa informaţiile existente pe internet, sau chiar să cumpere cartea. Cu toate acestea, în afară de vina de a se fi aflat la putere în acea perioadă, cînd răzbunările împotriva evreimii şi a celor care au trădat intereresele României se ţineau lanţ, nu prea există motive serioase de a-l învinovăţi pe Antonescu. Este adevărat că el a introdus nişte legi ce restrîngeau drepturile evreilor şi a "încurajat" plecarea lor în Palestina, a introdus programul de "românizare", prin care şi evreii erau admişi, mai mult sau mai puţin tacit să intre în categoria românilor dacă se botezau, dar, de un pogrom organizat împotriva evreilor ca plecînd de la el, nici nu poate fi vorba. Că este el făcut vinovat de moartea celor cîtorva mii de evrei de la Iaşi, Dorohoi, Botoşani sau chiar Rîbniţa, asta e o problemă discutabilă. Oricum, pe cine interesează problema, îi recomand cartea lui Paul Goma, foarte bine documentată scrisă mărunt pe vreo 450 de pagini. Că pe monumentul holocaustului de la Washington figurează România cu responsabilitatea morţii a 400.000 de evrei, asta e o o minciună gogonată. Pentru dispariţia în special prin deportare în Trasnistria şi moartea lor prin boli sau inaniţie România se poate face responsabilă de un număr cu mult mai mic de victime. Documente precise nu există pentru evaluarea lor nici cu aproximaţie pentru că în afară de cifrele contabilizate precis pe teritoriul României, pentru cele săvîrşite pe teritoriul sovietic, nu există documente. Ele au fost furate sau distruse de sovietici sau chiar de evrei spre a nu se şti cifra exactă, în scopul exagerării acestor cifre. Poate 100.000, poate 200.000 ! Cine poate şti cifra exactă? S-a estimat prin deducţie că cifra nu poate depăşi 100.000-120.000. Am arătat în intervenţia mea anterioară că cifra de 430.000 cît ar rezulta din scăderea cifrelor scrise de dvs. este exagerată, deoarece mulţi din cei contabilizaţi înainte de război ca fiind pe teritoriul României (850.000) pierise în lagărele de exterminare din Polonia trimişi de unguri din Ardealul anexat, plecase cu navele româneşti în Palestina, emigrase pe teritoriul sovietic, sau rămăsese în Basarabia Sovietică. Oricum, şi o victimă dacă a fost rezultatul unui omor fără vină, este o crimă! |
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvăm Casa Dinu Lipatti
DEMISIA IOHANNIS ȘI JUDECATORI CCR
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
Cerere de anulare și reluare a alegerilor din 18 mai 2025
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerere de anulare și reluare a alegerilor din 18 mai 2025
8407 Creat: 2025-05-19
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
16240 Creat: 2025-05-19
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
21176 Creat: 2025-05-11
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
2263 Creat: 2025-05-20
Anularea pașapoartelor românești ale cetățenilor Moldovei
10289 Creat: 2025-05-17
Retragerea tuturor avizelor si anularea evenimentului "Bucharest pride 2025" din ziua de ajun a Rusaliilor
2856 Creat: 2025-05-19
Renumărarea voturilor prezidențiale din data de 18.05.2025 și anularea voturilor cetățenilor din Republica Moldova
1670 Creat: 2025-05-19
AUR în afara legii
517 Creat: 2025-05-20
Verificarea cetățeniilor române redobândite ale moldovenilor de peste Prut
492 Creat: 2025-05-19
Stop lui Nicușor Dan! Susținem o țară condusă cu inimă românească-George Simion președinte!
1265 Creat: 2025-05-19
Solicitare pentru amenajarea unui sens giratoriu modular la intersecția Bulevardului Pipera cu Strada Mircea Eliade
359 Creat: 2025-05-21
Extindere Parc Ciulin
299 Creat: 2025-05-20
Românii din Basarabia nu sunt cetățeni de mâna a doua! Opriți instigarea împotriva cetățenilor români din Republica Moldova!
347 Creat: 2025-05-20
Contestarea alegerilor din Romania din data de 18 Mai 2025
262 Creat: 2025-05-19
Susțineți atragrea la răspundere a lui Vasile Costiuc pentru înjuria în adresa Președintei țării și discriminare pe bază de gen
230 Creat: 2025-05-20
Susținem democrația! Contestăm anularea alegerilor și îl sprijinim pe Călin Georgescu!
7401 Creat: 2024-12-06
Renumararea Voturilor din Toata Țara
394 Creat: 2025-05-19
Noi, locuitorii cartierului Avantgarden3 Brașov, solicităm cedarea rețelei de apă-canal din Avantgarden3 către SC COMPANIA APA SA Brașov - furnizorul de apă al cartierului.
650 Creat: 2025-04-16
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
104 Creat: 2025-05-21
Semnează pentru ultima șansă de a ne salva singuri!
8463 Creat: 2021-10-31