Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
De la Oltchim, despre incendiu |
#47969 De la Oltchim, despre incendiu2016-08-11 21:27De la Oltchim, despre incendiuReferitor la incendiul declanşat în data de 09.08.2016 pe platforma industrială Râmnicu Vâlcea, SC OLTCHIM SA face următoarele precizări: Incendiul a afectat un depozit secundar al Oltchim, în care erau depozitate materii prime şi materiale cum ar fi: ambalaje de polietilenă, lemn, hârtie, precum şi produse chimice. Focul s-a declanşat cu puţin înainte de miezul nopţii, a fost pus sub control în cel mai scurt timp prin intervenţia promptă a brigăzii de pompieri din cadrul Oltchim SA şi a fost stins în aproximativ 3 ore, intervenind în ajutor brigada de pompieri militari ISU Vâlcea. Nu a fost în pericol nici una dintre instalaţiile de producţie ale Oltchim. Nu s-au înregistrat răniţi sau victime omeneşti nici din cadrul personalului Oltchim şi nici din cadrul forţelor de intervenţie. Incendiul a afectat parţial clădirea, iar materialele depozitate au fost distruse. O evaluare completă a pagubelor va fi făcută în perioada imediat următoare, însă, la o primă estimare, acestea nu sunt semnificative. De asemenea, în cursul acestei zile reprezentanţii ISU Vâlcea vor efectua o cercetare pentru a se stabili cauza producerii incendiului. Menţionăm că producţia nu a fost în nici un fel afectată şi activitatea continuă fără nici o întrerupere, contractele urmând a fi onorate în condiţiile reglementate. Mulţumim tuturor celor care au ajutat la această operaţiune şi îi felicităm pentru profesionalismul şi seriozitatea de care au dat dovadă prin respectarea şi punerea în practică a normelor de stingere a incendiilor. |
Raspunsuri
Musafir |
#47970 Re: De la Oltchim, despre incendiu2016-08-12 09:09:03#47969: De la Oltchim, despre incendiu - De la Oltchim, despre incendiu Sa bage in bostanul ala pe care il tine pe post de capatana si idiotul ala de creanta beată, ca stie doar sa grohaie si sa se isterizeze, fu.tu.l in ciocul ala retardat. Ai aflat idiot bătrân cum sta treaba cu depozitul ala?Baga.mi.as pulla in ma.ta. |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
80475 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
1768 Creat: 2025-08-01
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
473 Creat: 2025-08-03
Înființarea tribunalul poporului 7
469 Creat: 2025-08-06
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
986 Creat: 2025-08-01
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
357 Creat: 2025-08-07
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
334 Creat: 2025-08-03
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1308 Creat: 2025-07-30
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13225 Creat: 2025-06-04
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6348 Creat: 2024-11-02
Reducerea taxelor CECCAR
1006 Creat: 2025-07-20
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4796 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
104 Creat: 2025-08-07
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
119 Creat: 2025-07-28
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8340 Creat: 2023-03-14
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2791 Creat: 2025-07-09
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1108 Creat: 2025-07-07
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1367 Creat: 2025-07-22
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
64 Creat: 2025-08-07
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
210 Creat: 2025-07-28