1 Decembrie-sărbatoare de suflet dăruita nouă de Părintele Octavian Tomuţă

     1Decembrie 2013-Sarbatoarea nationala a Romaniei-o zi in care romanii de pe toate meridianele lumii isi poarta macar in suflet tricolorul iar gandul si-l trimit acasa ca sa mangaie fruntile mamelor ,tatilor si copiilor ramasi in tarisoara noastra de dor,tarisoara noastra care ne doare si catre care radacinile ne trag pana cand vom respira… Duminica am fost mai mandri ca niciodata ca suntem romani,am cantat si am ascultat calde voci si frumoase cantece care vin de acasa si din amintirile noastre,si mai presus de orice am simtit aproape de noi un OM…Parintele Octavian Tomuta. 

  Si daca noi nu prea mergem la Biserica,a venit Biserica la noi…si poate a trebuit doar acest gest ca sa intelegem cat de departe suntem de ce este fundamental in viata noastra-credinta in Dumnezeu. A trebuit ca Parintele sa vina printre noi si sa ne arate ca dincolo de misiunea sa bisericeasca,dincolo de faptul ca uneori ne cearta pe buna dreptate,ca uneori trebuie sa fie mai aspru,asa cum un tata face cu copiii sai,da…Parintele ne iubeste si ne respecta,si numai dumnealui a reusit sa trezeasca in noi curajul  de a privi in sufletele noastre si de a ne recunoaste ignoranta si slabiciunile care ne-au strivit constiinta.

   Artizanul sarbatorii a fost Parintele Tomuta,intr-o perioada de criza in care nici una din asociatiile romanesti din Arezzo nu a reusit sa gaseasca sponsori pentru acest eveniment,dumnealui a reusit sa organizeze si sa suporte toate cheltuielile,si a facut-o cu draga inima,a facut-o cu un entuziasm care pe mine personal m-a impresionat.

   A fost un spectacol pentru inimile noastre pline de dor de Romania,incepand de la imnul cantat cu mana pe inima,si pana la colindele ce ne-au adus lacrimi in ochi…

     Si cum spuneam ca Parintele a venit cu Biserica spre noi,nu pot sa nu va vorbesc despre expozitia de icoane si straiele bisericesti pe care le-am admirat cu totii si care se impleteau in sensuri si simboluri cu artizanatul romanesc si cu costumele populare de sute de ani etalate alaturi intr-o dulce impacare cu traditia si cultura noastra.

     Bucuria noastra poate s-a intalnit cu durerea ascunsa a Parintelui Tomuta,poate s-a intalnit in prima melodie “N-o sti nimeni ca m-am dus,numa’ or vedea ca nu’s”… moment dedicat memoriei fiicei sale care ,,s-a dus,, de printre noi in urma unui  grav accident acum patru ani…Bucuria noastra poate a ajuns acolo sus, de unde acel suflet bland da tarie tatalui sau sa poata canta cu noi…si sa ne poata recita aceasta poezie: Cuvinte pentru Anda

Te-ai dus spre zari nestinse,tu zambet de durere…

Pana si Dumnezeu te astepta plangand!

Lasand pe obrazul lumii o lacrima de soare

In clipa cand de-aici plecata-i spre mormant.

Ce poate spune-un tata inconjurat de cruci?!!

Cum poate sa-si aline durerea sufleteasca?...

Sa te intrebe aiurea:”Tu, Anda un’ te duci?!!”

Cand stie el prea bine cei patria cereasca…

Eu n-am alta a spune iubita mea copila,

Ce bine ar fi acum de ai putea sa stai

Cu noi ,pret de o clipita…(zadarnica dorinta…)

Si-o vesnicie in coltul tau de rai!

Multumim Parinte,am invatat o lectie…acea lectie nespusa dar inteleasa si care ne-a ajuns direct in inima…

#23: Aurelia Ceoromila - Am scris cu drag si din inima.Acesta este Parintele Octavian!