Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Musafir |
#27404 CINE DE LA OLTCHIM CREDE CE SPUNE PONTA? CUM A AVUT GRIJA PONTA DE SALARIATII OLTCHIM?2014-10-08 13:26Scris de Mioara Maxim, 08 octombrie 2014
Premierul Victor Ponta a declarat, miercuri, plecând de la cazul Lukoil, că susține “în totalitate” activitatea justiției de combatere a evaziunii fiscale, dar că, în calitate de prim-ministru sau de președinte, trebuie să aibă “grijă” și va “apăra” românii care “muncesc cinstit, care au un salariu, care trebuie să-și ducă viața de zi cu zi în condiții dificile”. Șeful Guvernului a făcut o serie de precizări, întrebat fiind despre reacția Consiliului Superior al Magistraturii la afirmațiile sale privind dosarul Lukoil. “Mă bucur și susțin în totalitate activitatea justiției de combatere a evaziunii fiscale și de recuperare a prejudiciilor. Și, din acest punct de vedere, orice companie, românească sau străină, care evazionează bugetul de stat, trebuie să plătească. Doi: am fost procuror, și îi întreb pe procurori, actul de justiție penală este un act chirurgical. Nu dai cu bomba nucleară, omori pe toată lumea în jur, și, sigur, îl prinzi și pe cel vinovat. Mă bucur foarte tare și încurajez justiția din România ca, în mod independent și eficient, să-i sancționeze pe cei care fac evaziune fiscală, să recuperăm prejudiciul “, a declarat, miercuri, premierul citat de Agerpres. Victor Ponta a adăugat că, în al treilea rând, în calitate de premier și, pe viitor, dacă va fi președinte, are aceeași responsabilitate față de cetățenii români. “Sunt prim-ministru și, dacă voi fi președinte, am aceeași responsabilitate față de cetățenii României. 3500 de angajați sunt cetățeni români. Nu sunt nici ruși, nici patagonezi, nici nimic altceva. Sunt 3500 de români care, azi este miercuri, vineri trebuie să-și ia salariile pentru că au rate, pentru că au copii la școală, pentru că au de plătit întreținerea. Și eu, de acei 3500 de români, că lucrează la orice firmă, că lucrează la Oltchim, (…) că lucrează la o firmă privată, eu trebuie să am grijă”, a declarat premierul. Victor Ponta a atras atenția că orice companie petrolieră care își încetează activitatea înseamnă “o gaură la buget de 100 de milioane de dolari, lunar”. “Patru, cât sunt prim-ministru, după care va veni un alt prim-ministru care va avea aceeași problemă ca și mine: o companie petrolieră, oricare este ea, nu individualizez, plătește lunar la bugetul central, 100 de milioane de dolari. Deci, orice companie petrolieră care își încetează activitatea înseamnă o gaură la buget de 100 de milioane de dolari, lunar. Peste un miliard (de dolari — n.r.) pe an, bani de care am nevoie pentru școli, pentru spitale, pentru toate celelalte lucruri”, a declarat șeful Executivului. Victor Ponta a declarat, totodată, că se simte deranjat de faptul că acțiunile sale, în calitate de premier care “se simte responsabil față de români”, au fost transformate, printr-o campanie a unui trust media, într-o “chestiune politică”. “Mă deranjează că ceea ce cred că trebuie să facă un prim-ministru responsabil față de români s-a transformat, prin campania deșănțată a domnului Sârbu ( Adrian Sârbu — n.r.) și a trustului său de presă, care, de altfel, e la fel de evazionist ca și cei de la LukOil, doar că dânsul are presă, s-a transformat într-o chestiune politică. Cât timp voi fi prim-ministru, cât timp voi fi președinte, voi încuraja justiția și procurorii să-i sancționeze pe evazioniști. Cât timp voi fi prim-ministru sau președinte, o să apăr românii care muncesc cinstit, care au un salariu, care trebuie să-și ducă viața de zi cu zi în condiții dificile”, a declarat premierul Victor Ponta. Consiliul Superior al Magistraturii a anunțat marți printr-un comunicat că plenul CSM va analiza joi, urmare a unor solicitări venite din parte unor reprezentanți ai mass-media, dacă se impune să fie sesizată Inspecția Judiciară în cazul declarațiilor premierului Victor Ponta referitoare la dosarul Lukoil. |
Raspunsuri
mama ta de snapan,,,,,, |
#27405 da eu picasso cred in viorel victoras, pontul cel mare,,viorel nu ne lasa picasso e de partea ta2014-10-08 13:40:12 |
Musafir |
#27410 Re: CINE DE LA OLTCHIM CREDE CE SPUNE PONTA? CUM A AVUT GRIJA PONTA DE SALARIATII OLTCHIM?2014-10-08 14:42:00#27404: - CINE DE LA OLTCHIM CREDE CE SPUNE PONTA? CUM A AVUT GRIJA PONTA DE SALARIATII OLTCHIM? Ponta ne crede prosti? |
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1339 Creat: 2025-09-11
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
201 Creat: 2025-09-07
Diabetul nu are vârstă
809 Creat: 2025-09-05
#StopJocLaNenoroc
119 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1889 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
279 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1316 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5702 Creat: 2025-06-14
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
365 Creat: 2021-01-31
GRATIERE 2025
100617 Creat: 2025-02-03
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
60 Creat: 2025-09-04
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
35 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
149 Creat: 2025-09-13
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
174 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13758 Creat: 2025-06-04
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3272 Creat: 2021-05-07
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
43 Creat: 2025-09-15
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
58 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
163 Creat: 2025-09-08