Și mie mi s-a parut întotdeauna aberantă supracertificarea/legalizarea semnăturii din partea notarului, după ce statul m-a autorizat sa practic aceasta meserie.
E o masură redundantă, probabil menținută ca să-i avantajeze pe notari.
E o măsură costisitoare ca timp pentru traducători/birouri și ca bani pentru client.
E o masura inechitabilă, fiindca alte profesii, cum bine se zicea la #49, nu sunt supuse acestei obligații.
E o măsură birocratică, ce parazitează (și, odată cu reglementările astea, iata că împovărează și mai mult) desfășurarea actului economic.
E și o măsură revolută tehnic, fiindcă suntem in sec. XXI, cind exista alte măsuri de ”securizare” a identității actorului economic/profesionistului(semnătura electronică etc). Soluții tehnice se pot găsi, nu-i nevoie să primim de fiecare dată recunoașterea omului cu birou notarial.
Apropo de soluții constructive, probabil că renunțarea la obligativitatea certificarii semnăturii traduătorului la notarul public ar însemna eliminarea problemei-cauză. Ne luptăm degeaba cu problemele-efecte.

#51: Corect - Corect

Este corect ceea ce spuneti pentru actele care circula in Romania. Pentru cele care urmeaza a fi folosite in strainatate, probabil ca legalizarea notariala isi are rostul ei. Mi-au trecut prin mana f multe acte emise in strainatate si toate parcurg aceeasi procedura: traducator - notar - Camera Notarilor sau un alt organism insarcinat cu apostilarea/supralegalizarea. Va impartasesc opinia doar pe jumatate, asadar.