Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

TAXA DE PROTECȚIE A PSIHOLOGULUI ROMÂN SE NUMEȘTE TESTUL “CU LICENȚĂ”

Astăzi, mulți confundă ingineria financiară și matrapazlâcurile afaceriștilor testelor “culicență” cu practicarea profesiei de psiholog! Nimic mai fals, psihologul nu este comerciant, ci un profesionist, devenit victimă a șarlatanilor care au inventat testele “cu licență”.
Din superficialitate, în România trăim vremuri în care marii psihologi practicieni sunt puși la colț de niște impostori, plini de funcții și grade. Aceștia au acreditat ideea că nu poți să practici profesia de psiholog, chiar dacă deții atestat de liberă practică, până nu le plătești o taxă de protecție sub forma achiziției testelor “cu licență”.
De peste 15 ani ei au inventat cea mai mare afacere pe spatele psihologilor. Cumpără la prețuri de nimic un manual al unui test sau în cel mai bun caz o metodă deja construită într-o altă țară, cu un alt specific cultural și cu altă populație, le traduc pe genunchi și le editează în coperți colorate, după care le vând ca teste “cu licență” pentru psihologi.
Din păcate, ignoranța, comoditatea și compromisul îi determină pe foarte mulți să intre în acest joc, în care, atât utilizatorul testului “cu licență”, cât și clientul său, își fură căciula unul altuia, aceasta ajungând în final la niște șarlatani ce se erijează în oameni de știință, în timp ce își umplu conturile cu milioane de euro.
Spre diferență de testele “cu licență”, testele psihologice sunt instrumentele profesionale ale psihologilor, precise, care se elaborează în timp, cu rigoare, plecând de la teorii științifice valide sau de la comportamente observate, printr-o muncă îndelungată a multor psihologi, dar și a altor specialiști.
Rețeta de succes a afaceriștilor constă în preluarea unor manuale/așa-zise teste dintr-o altă țară și ignorarea tuturor etapelor obligatorii în elaborarea unor instrumente profesionale adecvate. Analizele esențiale ale constructelor sunt ignorate cu desăvârșire, “testele” fiind compromise de superficialitatea abordării, utilizarea în procesul de “producție” a unor persoane fără experiență practică (studenți), dar și de neutilizarea unor metode științifice adecvate.
Din nevoia de a obține cât mai mult profit, testele “cu licență” nu au validitate de conținut și nici validitate ecologică, deoarece itemii lor nu au trecut printr-o analiză riguroasă, în vederea selecției, adaptării și rescrierii lor, în funcție de cultura și subcultura populației specifice.
Printr-o verificare superficială, așa-zisele studii de validitate ale constructului nu sunt realizate pe loturi constituite din membri ai populației specifice, ci din studenții sau cursanții obligați sau disponibili să facă parte dintr-un lot de conveniență.
Poate cea mai mare problemă a acestor teste “cu licență” este aceea că nu au o validitate predictivă, neputându-se realiza o estimare a comportamentelor viitoare ale subiecților evaluați, instrumentele devenind astfel inutile.
În final, etalonarea instrumentelor nu este realizată pe eșantioane caracteristice populației specifice, ci pe niște așa-zise loturi de cercetare, constituite din aceiași studenți sau cursanți plictisiți. Pentru a înțelege cum reușesc acești “băieți deștepți” să obțină profituri uriașe, trebuie să precizăm faptul că etaloanele nu se mai actualizează la intervalele de timp recomandate, ci, sub paravanul colectării datelor de la utilizatori, se vinde câte un “update”, realizat ochiometric.
Astfel, manipulați încă de pe băncile facultăților de către “producătorii” preschimbați în cadre didactice, foarte mulți își golesc conturile pentru a-și împodobi rafturile bibliotecilor “cu licențe” nefolositoare, sperând la competențele mult-visate.
În concluzie, testele “cu licență” nu sunt decât taxa de protecție piperată, achitată din naivitate de către psihologii atestați, în beneficiul unor profitori care vând iluzii bine ambalate.