Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

Stiu ce scoala vreau pentru copilul meu. Vreau un loc în care să se cunoască, să înflorească, să-și descopere pasiunea și menirea, să înțeleagă cât este de liberă dar și cât de mult poate fi de folos lumii și celorlalți, fiind în același timp acceptată și fericită! Vreau ca mintea și inima ei să crească împreună într-un spațiu sigur și prietenos. Asta îmi doresc.

Nu vreau să stea imobilă în bancă dacă ea nu vrea asta. Nu vreau să invețe ca papagalul comentarii și definiții, cum am făcut eu. Nu vreau să facă performanță cu lucruri pe care nu le pricepe și nu le iubește, așa cum am făcut eu. Nu vreau să fie trecută prin matrița sistemului tradițional, unde copiii intră așa cum sunt și ies cum crede sistemul că trebuie ei să fie ca să funcționeze societatea. Vedem clar că asta nu funcționează… Vreau să înțeleagă tot despre lumea în care trăiește, în fiecare zi câte puțin, potrivit vârstei și intereselor ei. Vreau să pună întrebări. Vreau să i se explice lucruri pe măsura puterilor ei de înțelegere. Vreau să i se dea timp să gândească. Vreau să fie întrebată la școală cum se simte. Vreau să lucreze în echipă. Vreau să se miște în timpul orelor, dacă ea va vrea asta. Vreau să vrea să afle, să învețe, să inoveze, să creeze. Vreau să fie lăsată să fie creativă.

Nu vreau o scoala unde conteaza doar inteligența logică și cea lingvistică, acestea fiind cele două pe care se bazează sistemul românesc tradițional, ci unde sa fie valorizata inteligența social-emoțională,  inteligența interpersonală, intrapersonală, cea vizuală, kinetică, muzicală, toate comorile din fiecare dintre noi, care trebuie, toate, văzute, hrănite, ascultate, stimulate.

Vreau sa fie respectate acele lucruri atât de importante, pe care le simțim cu toții și care, pe vremea când eram noi la școală, ne chinuiam din răsputeri să le ascundem. E rușine să fii trist, furios, frustrat, rușinat. La școală stăm drepți în bancă, ascultăm tot ce spune profesorul și nu vorbim decât dacă suntem întrebați. Ce contează că suntem obosiți, nervoși, agitați, epuizați, bolnavi. Emoțiile nu contează. Nu ni se spunea asta, firește, nimeni nu vorbea despre asta. Dar asta ni se transmitea. Scopul școlii este acela de a îndruma copiii spre a învăța activ, toată viața lor, de drag și curiozitate, nu să aștepte cu sufletul la gură să scape de școală și să nu mai trebuiască să învețe nimic toată viața (cum sunt eu, după ce mi-am dat licența am zis că nu mai vreau să mai aud de învățat vreodată în viața mea).

 O scoala fara sa mai fie nevoie sa „peticesc” copilului ranile cu care vine zilnic de acolo.