Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei
Musafir |
/ #3012017-10-13 12:26COMUNICAT privind răspunderea penală a persoanelor care se prezintă sub o identitate falsă și falsifică, prin contrafacere, înscrisuri oficiale, precum și a persoanelor care folosesc un înscris oficial în vederea producerii unor consecințe juridiceHOME / COMUNICATE / COMUNICAT PRIVIND RĂSPUNDEREA PENALĂ A PERSOANELOR CARE SE PREZINTĂ SUB O IDENTITATE FALSĂ ȘI FALSIFICĂ, PRIN CONTRAFACERE, ÎNSCRISURI OFICIALE, PRECUM ȘI A PERSOANELOR CARE FOLOSESC UN ÎNSCRIS OFICIAL ÎN VEDEREA PRODUCERII UNOR CONSECINȚE JURIDICE Scris de copsi Publicat 21 septembrie 2017 Prin prezenta vă informăm că un grup organizat, autointitulat “noua conducere a Colegiului Psihologilor din România” sau “Consiliul”, “Comitetul director” și “președintele Colegiului Psihologilor din România”, intenționează să organizeze în mod ilegal proceduri de atestare profesională a psihologilor și să emită atestate de liberă practică false. Astfel, vă precizăm faptul că doar atestatele de liberă practică, emise de către Colegiul Psihologilor din România până la data de 19 aprilie 2017, reprezintă acte valide în conformitate cu prevederile Legii nr. 213/2004. În aceeași ordine de idei, reamintim faptul că actele normative în vigoare ale Colegiului Psihologilor din România au fost emise și sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la data de 19 aprilie 2017. De asemenea, vă aducem la cunoștință faptul că orice procedură de atestare profesională organizată și orice atestat de liberă practică emis după data de 19 aprilie 2017 reprezintă un act fals, care nu poate produce efecte juridice. Colegiul Psihologilor din România nu are în prezent forurile de conducere necesare (Comitet director și presedinte ale Colegiului Psihologilor din România) pentru organizarea comisiilor aplicative și emiterea atestatelor de liberă practică. Orice atestat/certificat/diplomă/adeverință, emise sau semnate de către numitul Ion Dafinoiu, în numele și pe seama Colegiului Psihologilor din România, reprezintă falsuri materiale în înscrisuri oficiale, fapte pedepsite potrivit dispozițiilor art. 324 din Codul penal al României. De asemenea, numita Laura Cristina Pătruț nu are calitatea de salariat al Colegiului Psihologilor din România și nu reprezintă în niciun fel organizația profesională. Atragem atenția tuturor psihologilor, membri ai Colegiului Psihologilor din România, persoanelor fizice sau juridice interesate, precum și instituțiilor și autorităților publice responsabile, asupra faptului că folosirea unor înscrisuri oficiale false (în speță, a unor atestate de liberă practică), emise după data de 19 aprilie 2017, cunoscând că sunt false, în vederea producerii unei consecinţe juridice (dovada calității de psiholog atestat într-o specialitate profesională), se pedepseşte potrivit art. 323 din Codul penal al României. Prin prezenta, Colegiul Psihologilor din România a adus la cunoștință tuturor entităților interesate faptul că după data de 19 aprilie 2017 nu a mai fost emis niciun atestat de liberă practică, actele prin care se atestă proceduri de atestare sau obținerea unor atestate de liberă practică, emise după această dată, fiind false, acestea neputând produce consecințe juridice. Confirmarea atestatelor de liberă practică se realizează pe baza verificării realizate de către personalul Departamentului juridic și de comunicare al Colegiului Psihologilor din România, cu atribuții de serviciu în domeniu, pe baza unei solicitări scrise, la adresa str. Stoian Militaru, nr. 71, sector 4, București sau electronic, pe adresa comunicare@copsi.ro Colegiul Psihologilor din România București, 21 septembrie 2017. |
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1861 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1295 Creat: 2025-09-14
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1224 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
761 Creat: 2025-09-05
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
632 Creat: 2025-09-09
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
263 Creat: 2025-09-15
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5685 Creat: 2025-06-14
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
141 Creat: 2025-09-13
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
196 Creat: 2025-09-07
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
126 Creat: 2025-09-14
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
169 Creat: 2025-09-09
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
97 Creat: 2025-09-12
GRATIERE 2025
100606 Creat: 2025-02-03
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
85 Creat: 2025-09-12
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
775 Creat: 2025-08-17
MISCAREA "DESTUL"
84 Creat: 2025-09-11
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
358 Creat: 2021-01-31
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1254 Creat: 2025-07-07
Cristian Spune NU Drogurilor
61 Creat: 2025-09-13
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
181 Creat: 2025-09-06