Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA. |
/ #39480 Re: Ati fost dusi de nas,de ce nu ati iesit in strada2015-06-06 20:21#39424: - Ati fost dusi de nas,de ce nu ati iesit in strada <= LUAM ARHIVA EVENIMENTELOR SI TE CONVINGI SINGUR. RÂMNICU VÂLCEA, (25 apr 2013) Aproximativ 400 de salariaţi de la Oltchim Râmnicu Vâlcea au protestat, joi, în faţa Prefecturii, iar o delegaţie a angajaţilor a discutat cu prefectul Mircea Nadolu, cerându-i elaborarea de urgenţă a planului de reorganizare a combinatului, cu alt administrator judiciar. Protestatarii au venit în marş de la combinat, mitingul fiind autorizat să se desfăşoare până la ora 19.00. Potrivit preşedintelui Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, oamenii cer prefectului ca la Râmnicu Vâlcea să vină consilierul onorific al premierului, Ionel Blănculescu şi solicită ca acesta să elaboreze de urgenţă planul de reorganizare a combinatului "cu alt administrator judiciar". "Suntem 400 de salariaţi care am venit în marş de la combinat până la Prefectură. O delegaţie în care sunt şi eu discută cu prefectul Mircea Nadolu. Cerem premierului Victor Ponta ca Ionel Blănculescu, care a mai fost la Vâlcea în 18 aprilie, să vină din nou şi să elaboreze de urgenţă planul de reorganizare a combinatului, dar cu un alt administrator judiciar. Nu mai acceptăm un administrator judiciar care vrea şomaj şi falimentarea Oltchimu," a declarat Diculoiu. Protestul s-a încheiat fără incidente. "I-am transmis domnului prefect Mircea Nadolu că vrem să încheie un acord cu noi prin care să anunţe Guvernul că vrem ca domnul Ionel Blănculescu să vină din nou la noi la combinat şi să încercăm împreună să salvăm unitatea. Ne-a spus că nu poate să-şi angajeze răspunderea pentru un asemenea acord, iar la un moment dat dialogul s-a încheiat şi domnul prefect a plecat", a declarat şeful sindicatului liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu. Acesta a spus că speră ca premierul Victor Ponta să fie informat de prefectul judeţului Vâlcea şi să afle, totodată, că angajaţii combinatului nu mai vor ca administratorul judiciar Gheorghe Piperea să se ocupe de insolvenţa la Oltchim. "Noi vrem păstrarea locu_rilor de muncă, administratorul vrea şomaj, noi vrem salvarea combinatului, administratorul judiciar vrea faliment. Repet, vrem ca domnul Ionel Blănculescu să revină de urgenţă la noi şi să ne ajute să salvăm combinatul", a mai declarat şeful sindicatului liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu. La ora transmiterii acestei ştiri, salariaţii de la Oltchim au părăsit platoul din faţa Prefecturii Vâlcea. În 16 aprilie, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a anunţat că restanţele salariale au fost achitate muncitorilor la Oltchim şi că este asigurat şi fondul de salarii pe aprilie, premierul Ponta precizând însă că este vorba de o excepţie, deoarece nu pot fi plătite salarii pentru perioade fără muncă. Premierul Victor Ponta mai spunea că administratorul special trebuie să identifice modul în care s-au acumulat datorii de 800 milioane euro de către fosta conducere, "cu sprijinul unor şefi de sindicat", şi a subliniat că, deşi au fost plătite salarii pentru perioade în care la Oltchim nu a existat activitate, acest fapt nu trebuie să devină o regulă. "Nu putem să facem o regulă să plătim salarii când nu se munceşte. Excepţia e excepţie şi pe termen limitat, nu poţi să plăteşti dacă nu se munceşte", a afirmat premierul. Vosganian a explicat că Guvernul a respectat în acest caz contractul de muncă, iar în scu_rt timp vor începe consultări cu posibili investitori concomitent cu un program de relansare a activităţii, astfel încât, la sfârşitul primului semestru, să existe o soluţie integrată pentru Oltchim. Potrivit liderului Sindicatului Liber Oltchim Râmnicu Vâlcea, Mihai Diculoiu, acordarea unei părţi din restanţele salariale nu i-a liniştit pe oameni, care spun că "problemele Oltchim rămân în continuare grave şi trebuie rezolvate urgent. Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea se află în insolvenţă din luna ianuarie a acestui an. Administratorii judiciari ai Oltchim sunt Rominsolv, o firmă a avocatului Gheorghe Piperea, şi BDO Business Restructuring, parte a reţelei grupului internaţional BDO. Licitaţia pentru cumpărarea pachetului majoritar de acţiuni la Oltchim a fost câştigată anul trecut de Dan Diaconescu, patronul OTV. Diaconescu nu a intrat însă în posesia titlurilor pentru că nu a plătit statului suma la care s-a angajat, respectiv 45 milioane euro. |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
26538 Creat: 2025-02-03
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
422 Creat: 2025-07-07
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
248 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
2445 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
1457 Creat: 2025-07-04
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
718 Creat: 2025-07-05
: Solicitare infiintare baza sportiva cu teren de fotbal omologat pentru competitii oficiale
163 Creat: 2025-07-08
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
267 Creat: 2025-07-05
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
1111 Creat: 2025-07-06
Cetățenii orașului Slănic cer informări cu privire la situația geofizică a localității
32 Creat: 2025-07-09
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
250 Creat: 2025-07-02
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
190 Creat: 2025-07-04
Protejați copilăria, nu taxați mamele !
25 Creat: 2025-07-08
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4248 Creat: 2025-06-14
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
286 Creat: 2025-07-06
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15024 Creat: 2021-04-05
Susțineți rectificarea acordului impus cetățenilor cu SETLED STATUS (care au depășit termenul de 5 ani de rezidență) în Marea Britanie la preschimbarea permiselor de conducere din Republica 🇲🇩
66 Creat: 2025-07-01
Demisia Mihail Neamțu!
2675 Creat: 2025-06-25
Oradea spune: NU paradă Pride
5592 Creat: 2025-06-10
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12797 Creat: 2025-06-04