Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #35532 Buican şi Rădulescu, front comun pentru OLTCHIM2015-03-20 17:25În data de 19 martie 2015, prin intermediul unei adrese depuse la Ministerul Finanţelor Publice şi la Secretariatul General al Guvernului, o parte dintre parlamentarii din judeţele Vâlcea şi Argeş au solicitat Premierului Victor Ponta şi decidenţilor finanţişti să aibă în vedere posibilitatea de a cumpăra creanţa salarială a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim în anul 2013. Această posibilă soluţie la una din cele mai presante probleme sociale ale judeţelor Vâlcea şi Argeş, a reieşit în urma discuţiilor şi întâlnirilor ce au avut loc între reprezentanţii persoanelor disponibilizate de la Oltchim şi parlamentarii liberali de Vâlcea. Adresa depusă la Secretariatul General al Guvernului şi destinată Premierului Victor Ponta înregistrată cu nr. 17/3302 din 19.03.2015 şi la Ministerul Finanţelor Publice cu nr. 18417 din 19.03.2015, îi are ca semnatari pe deputaţii Cristian Buican, Traian Dobrinescu, Romeo Rădulescu şi Mihai Deaconu (deputat de Argeş) şi senatorii Remus Daniel Niţu şi Marin Adrănel Cotescu. În opinia parlamentarilor semnatari, printr-o astfel de măsură de cumpărare de către Ministerul Finanţelor Publice a creanţei salariale a angajaţilor disponibilizaţi de la Oltchim s-ar stinge conflictul social ce există în prezent în judeţul Vâlcea, iar Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra niciun fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim, această creanţă salarială fiind foarte clar stipultă.Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, unul dintre iniţiatorii acestui demers, consideră că este de datoria Premierului să întreprindă măsurile necesare pentru găsirea celor mai rapide şi bune soluţii pentru rezolvarea situaţiei sociale tensionate din judeţul Vâlcea şi că propunerea prin care Guvernul României să preia creanţa salarială a dispobilizaţilor de la Oltchim reprezintă o soluţie simplă şi creativă de stingere a conflictului social existent şi un semnal pozitiv dat posibililor investitori. În opinia parlamentarului liberal, prin acceptarea propunerii de preluare a a creanţei, Ministerul Finanţelor Publice nu ar înregistra niciun fel de pierdere, în planul de reorganizare al Oltchim fiind foarte clar stipult faptul că aceste plăţi se vor face, nespecificându-se însă data la care acestea vor avea loc. „Dacă există voinţă politică şi interes pentru găsirea celor mai bune soluţii pentru Oltchim, nu există niciun fel de argument pentru care propunerea din adresa depusă la Guvern să nu fie adoptată, cât mai repede. Propunerea ca Ministerul de Finanţe să preia creanţa salarială a disponibilizaţilor de la Oltchim este una care ar rezolva conflictul social existent, fără a cauza pierderi Bugetului de Stat. Dacă cei de la PSD sunt de stânga, aşa cum pretind, găsirea unor soluţii de stingere a situaţiilor sociale conflictuale, aşa cum este cea de la Vâlcea, ar trebui să reprezinte o prioritate absolută. Implementarea acestei soluţii de plată a persoanelor disponibilizate de la Oltchim nu ar rezolva decât această problemă, ci ar reprezenta şi un semnal important dat mediului privat asupra interesului pe care Guvernul României îl are pentru această importantă societate comercială. În contextul lipsei de încredere şi de autoritate din jurul Oltchim, implicarea conducerii Guvernului României reprezintă o obligaţie” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican. |
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1139 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
739 Creat: 2025-09-05
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
242 Creat: 2025-09-15
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
347 Creat: 2021-01-31
Rapid cere respect!
1288 Creat: 2025-09-14
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
26 Creat: 2025-09-15
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
39 Creat: 2025-09-15
#StopJocLaNenoroc
58 Creat: 2025-09-10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5683 Creat: 2025-06-14
GRATIERE 2025
100601 Creat: 2025-02-03
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
141 Creat: 2025-09-13
Susțin menținerea personalității juridice a unicului liceu agricol din Sălaj!
84 Creat: 2025-09-12
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1842 Creat: 2025-09-11
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
181 Creat: 2025-09-06
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
632 Creat: 2025-09-09
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
167 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13751 Creat: 2025-06-04
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
126 Creat: 2025-09-14
Transportul în comun din Vânători.
43 Creat: 2025-09-13
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3267 Creat: 2021-05-07