Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS OLTCHIM: |
/ #34584 Oltchim ar valora 307 milioane euro2015-02-25 13:13Oltchim ar valora 307 milioane euroGheorghe Piperea, administrator judiciar al Oltchim, a declarat că planul de reorganizare a combinatului va fi discutat de creditori, luna viitoare, suma recomandată de evaluatori pentru vânzarea companiei din Râmnicu Vâlcea fiind de 307 milioane de euro. Piperea speră că va vinde Oltchim până la finele acestui an. El a arătat că metoda cea mai bună pentru planul de reorganizare este crearea SPV, acel Oltchim 2, în care să se treacă toate activele, licenţele, autorizaţiile, plus personalul, în aşa fel încât să poată fi cumpărate părţile sociale de un investitor. Piperea a spus că situaţia actuală a companiei s-a îmbunătăţit semnificativ, Oltchim fiind un pacient în convalescenţă. Planul de reorganizare a fost realizat având în vedere, în primul rând, rezultatele operaţionale pozitive ale Oltchim, înregistrate din octombrie 2014. Profitul înainte de taxe, dobânzi, deprecieri şi amortizări a crescut de la o medie lunară de plus 300.000 euro, în trimestrul patru din 2014, la plus 700.000 de euro, în ianuarie 2015. Potrivit lui Piperea, un eventual faliment al Oltchim ar fi un genocid economic pentru judeţul Vâlcea, în condiţiile în care aproximativ 5.300 de oameni produc, datorită combinatului, sume la bugetele locale şi virează contribuţii la asigurările de sănătate şi la pensii.
|
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
33158 Creat: 2025-02-03
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
1986 Creat: 2025-07-09
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1347 Creat: 2025-07-11
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2256 Creat: 2025-07-09
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
497 Creat: 2025-07-13
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
490 Creat: 2025-07-13
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2795 Creat: 2025-07-04
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
620 Creat: 2025-07-05
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6052 Creat: 2024-11-02
Stop vânzării animalelor vii în pet-shop-urile din România!
17 Creat: 2025-07-15
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
841 Creat: 2025-07-07
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
15095 Creat: 2021-04-05
DEMISIA Domnule Ministru DANIEL DAVID
104 Creat: 2025-07-08
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
93 Creat: 2025-07-05
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
909 Creat: 2025-07-05
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4349 Creat: 2025-06-14
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
510 Creat: 2025-07-02
🤚STOP inculturii copiilor noștri!🤚
9 Creat: 2025-07-15
Stop facturării apei de ploaie și a pierderilor din rețea! Vrem tarife corecte la apă în județul Hunedoara!
172 Creat: 2025-07-10
Respectarea programei la definitivat – Educația timpurie nu e caracterizare!
420 Creat: 2025-07-10