Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
BREAKING NEWS OLTCHIM: |
/ #34574 Statul vrea 300 mil. € pentru Oltchim2015-02-24 23:15Planul de reorganizare a Oltchim (OLT) va fi discutat de creditori în martie, suma recomandată de evaluatori pentru vânzarea combinatului din Râmnicu Vâlcea fiind de 307 milioane euro, a declarat avocatul Gheorghe Piperea, care speră că tranzacţia va avea loc până la finele anului. "Metoda prin care încercăm să obţinem un succes al acestui plan de reorganizare este crearea acelui SPV, acelui Oltchim 2, în care să se treacă toate activele, licenţele, autorizaţiile, plus personalul, în aşa fel încât să poată fi cumpărate părţile sociale de un investitor", a declarat marţi, într-o conferinţă de presă, Gheorghe Piperea, partener coordonator al RomInsolv SPRL, unul din administratorii judiciari ai combinatului din Râmnicu Vâlcea. Piperea a afirmat că situaţia actuală a companiei s-a îmbunătăţit semnificativ, iar Oltchim nu mai este "un pacient bolnav, în stare de comă", ci unul "în convalescenţă". Combinatul funcţionează în prezent la 30% din capacitate şi generează lunar un rulaj de 15 milioane euro şi un EBITDA de peste 700.000 euro, iar peste 70% din producţie pleacă la export. Comparativ, în vara anului 2012, când funcţiona la o capacitate de 80%, compania avea pierderi lunare de cinci milioane de euro, potrivit sursei citate. "Eu personal am văzut lucrurile acestea, în aşa fel încât să nu fiu considerat un fel de Dănilă Prepeleac. Nu m-am dus cu mârţoaga la iarmaroc ca s-o vând pe trei gâşte. Dacă am văzut că nu există posibilitatea să vinzi mârţoaga, am zis că mă întorc acasă şi încerc s-o fac să arate mult mai bine, ca să pot să o vând la un preţ corect", a spus Piperea. El a precizat că adunarea creditorilor a fost convocată la 9 martie pentru votul asupra planului de reorganizare, asumat de întreaga echipă implicată în acest proces. "Pe 9 martie sperăm să obţinem votul celor cinci categorii de creditori", a afirmat avocatul. Dacă va fi aprobat, planul prevede o perioadă de reorganizare de trei ani, cu posibilitatea prelungirii cu încă un an. Suma recomandată de un evaluator pentru vânzarea business-ului Oltchim, în baza planului de reorganizare, este de 307 milioane euro, a arătat avocatul, care speră ca o tranzacţie să fie finalizată până la sfârşitul acestui an. Costurile necesare pentru crearea SPV sunt estimate la aproape 1,5 milioane euro. "Am acordat un grad de recuperare de 70% creditorilor garantaţi, 100% pentru creanţele salariale, cu 30% m-am dus la creditorii esenţiali, indispensabili, iar pentru bugetari este o diferenţă care se calculează luând în calcul toate aceste valori. Creditorii chirografari nu primesc nimic în această ipoteză, pentru că toate celelalte creanţe sunt semnificative", a arătat Niculae Bălan, partener coordonator în cadrul BDO Business Restructuring SPRL, celălalt administrator judicar al Otchim. Tabelul creanţelor totalizează 800 milioane euro, primii trei creditori fiind AAAS, Electrica şi BCR. Oltchim a anunţat în ianuarie că planul de reorganizare a companiei va prevede vânzarea către un cumpărător eligibil. Autorităţile au încercat de mai multe ori, în ultimii ani, să privatizeze compania, dar demersurile au eşuat, cel mai recent anul trecut, din lipsă de oferte. Combinatul chimic este controlat de stat prin Ministerul Economiei, care deţine 54,8% din acţiuni, şi se află în insolvenţă din ianuarie 2013. Cifra de afaceri a Oltchim a crescut anul trecut cu 25%, la 141,19 milioane euro, în principal ca urmare a majorării exporturilor, dar şi reducerii preţurilor la ţiţei, iar combinatul chimic a avut din octombrie profit EBITDA lunar pozitiv, pentru prima dată în ultimii trei ani. Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 25.02.2015 http://www.zf.ro/zf-news/statul-vrea-300-mil-pentru-oltchim-13882662
|
|
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
LIBERTATEA de EXPRIMARE
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem arestarea lui George Simion pentru instigare la violență și scoaterea în afara legii a partidului AUR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
708 Creat: 2025-06-28
GRATIERE 2025
24221 Creat: 2025-02-03
Stop abuzului față de puiul de ligru de la grădina „Arca lui Noe”!
289 Creat: 2025-06-28
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
131 Creat: 2025-07-02
„Salvați Cultura – Nu distrugeți spectacolele cu taxe aberant de mari!”
73 Creat: 2025-07-01
REVENIREA LA REGIMUL PIETONAL AL STRĂZII MIRCEA CEL BĂTRÂN ÎN WEEKEND
198 Creat: 2025-07-02
Spunem NU redeschiderii gropii de gunoi de la TITU!
540 Creat: 2025-06-26
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14452 Creat: 2021-04-05
Demisia Mihail Neamțu!
2587 Creat: 2025-06-25
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
21979 Creat: 2025-05-26
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
36 Creat: 2025-07-02
Retragerea "Ordonanței Sărăciei" și protejarea personalului din instituțiile publice de cultură
1096 Creat: 2025-06-30
Sprijin pentru persoanele cu dizabilități care folosesc concentrator de oxigen: compensarea costurilor la energie
122 Creat: 2025-07-01
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4122 Creat: 2025-06-14
Solicitare privind organizarea supravegherii copiilor în școli pe durata vacanțelor!
130 Creat: 2025-05-22
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1316 Creat: 2025-06-27
Sprijin din partea statului pentru beneficiarii programului „Prima Casă (+/1/2/3/4)”.
1226 Creat: 2025-06-23
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
12681 Creat: 2025-06-04
ROMÂNIA NU-ȘI SACRIFICĂ COPIII!
419 Creat: 2025-06-25
Grevă generală -Ministrul David trebuie să plece!!!
368 Creat: 2025-05-21