Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Societate in insolventa, in insolvency, en procedure collective SC OLTCHIM SA RM VALCEA |
/ #32148 Ipoteza falimentului Oltchim, exclusă de ministrul economiei2015-01-17 07:56Ipoteza falimentului Oltchim, exclusă de ministrul economieiMinistrul Economiei, Mihai Tudose, apreciază că există premisele unei reorganizări rentabile a companiei, înainte de o nouă încercare de privatizare. Ministrul Economiei Mihai Tudose exclude ipoteza falimentului societăţii Oltchim Râmnicu Vâlcea, acum în procedură de insolvenţă, şi apreciază că există premisele unei reorganizări rentabile a companiei, înainte de o nouă încercare de privatizare. Potrivit unui comunicat al ministerului, Mihai Tudose s-a întâlnit cu administratorii judiciari ai Oltchim şi cu o delegaţie a sindicaliştilor. Aceştia din urmă sunt nemulţumiţi că societatea continuă să aibă pierderi şi i-au solicitat ministrului Economiei să verifice activitatea administratorilor. Potrivit datelor, cifra de afaceri a companiei aproape s-a triplat de la intrarea în insolvenţă, în februarie 2013, şi toamna tercută a înregistrat profit pentru prima dată în trei ani. Însă Oltchim are datorii de 700 de milioane de euro şi pierderi de zeci de milioane de euro. |
|
Petiții promovate de alți utilizatori
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
48798 Creat: 2025-02-03
Sustinere pentru Dragos Anastasiu – un lider care reformeaza si spune adevarul”
99 Creat: 2025-07-26
Reducerea taxelor CECCAR
560 Creat: 2025-07-20
Vrem un parc pentru copii în Zona Nouă – str. Postalionului, Sector 4! 🌳
307 Creat: 2025-07-21
STOP ÎNCHIDEREA BIBLIOTECILOR DIN MEDIUL RURAL ‼️
4646 Creat: 2025-07-21
Spunem STOP! abuzurilor CTP! Condiții de transport decente pentru cetățenii orașului Iași.
46 Creat: 2025-07-26
Schimbarea zilei de deschidere a noului an școlar 2025-2026
208 Creat: 2025-07-24
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8046 Creat: 2023-03-14
ÎN MEMORIA URSULUI SPERANŢA ȘI A PUILOR SĂI OPRITI MASACRAREA DE URSI
607 Creat: 2025-07-21
DNA, CSM, MJ ANCHETAȚI CLASAREA DOSARULUI ANASTASIU!
21 Creat: 2025-07-26
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4514 Creat: 2025-06-14
SALVATI UNITATEA DE ASISTENTA MEDICO-SOCIALA BOLDESTI-SCAENI
352 Creat: 2025-07-23
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
3043 Creat: 2025-07-04
Împotriva implementării sistemului de parcare cu plată pe Bulevardul Ștefan cel Mare din municipiul Vaslui
11 Creat: 2025-07-26
Demisia sau demiterea lui Dragoș Anastasiu
11 Creat: 2025-07-26
ASFALTAREA STRAZII D8 - NAVODARI
47 Creat: 2025-07-23
Manifestul părinților pentru o educație mai bună
345 Creat: 2025-07-21
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2867 Creat: 2025-07-09
Solicitam modificarea O.U.G. nr. 81/2021 privind situatia ursilor
40 Creat: 2025-07-19
ANASTASIU DĂ-ȚI DEMISIA!
8 Creat: 2025-07-26