Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
SARLATAN GHEORGHE PIPEREA CU ASOCIATII & CO. |
/ #30964 Re: Re: Re: Re: Gheorghe Piperea = MINCIUNA, DEZINFORMAREA, INCALCAREA LEGII SI HOTIA2014-12-14 19:27#25674: - Re: Re: Re: Gheorghe Piperea = MINCIUNA, DEZINFORMAREA, INCALCAREA LEGII SI HOTIA
Păruială pe cadavrul OLTCHIM-ului! (Înregistrări video incendiare!)
Administratorul special Bogdan Stănescu şi trei dintre administratorii judiciari de la Oltchim s-au întâlnit, astăzi, cu prefectul de Vâlcea şi cu sindicaliştii, în cadrul şedinţei extraordinare a Comisiei de Dialog Social. Oltchimul este în comă, legat la aparatul de oxigen, iar copiii îşi împart pumni şi se fac unii pe alţii ,,hoţi”, în gura mare! Acesta a fost sentimentul pe care l-am avut, după participarea la şedinţa Comisiei de Dialog Social, unde combatanţii s-au aflat faţă în faţă. Pe de o parte sindicaliştii lui Mihai Diculoiu, pe de altă parte conducerea combinatului chimic şi administratorii judiciari şi cel special. Primul care a avut cuvântul a fost liderul Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, care a îmbinat dubla postură, de lider de sindicat, cu declaraţiile cu substrat politic. Nici şeful său de confederaţie, Ionel Vâlcea, nu s-a lăsat mai prejos, acuzând clasa politică pentru situaţia în care a ajuns combinatul. ,,Incompetenţă”, ,,cârdăşie cu judecătorii”, ,,declaraţii mincinoase” au fost doar câteva dintre acuzele pe care sindicaliştii le-au adus administratorilor judiciari şi celui special.
|
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1434 Creat: 2025-09-11
Pentru continuitate și merit – Susținem candidatura lui Andrei Fermeșanu la Opera din Iași
96 Creat: 2025-09-18
Diabetul nu are vârstă
854 Creat: 2025-09-05
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
237 Creat: 2025-09-07
Rapid cere respect!
1332 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5715 Creat: 2025-06-14
#StopJocLaNenoroc
132 Creat: 2025-09-10
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
73 Creat: 2025-09-04
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1446 Creat: 2025-06-27
GRATIERE 2025
100627 Creat: 2025-02-03
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
64 Creat: 2025-09-08
Interzicerea ONG-ului Fascist Extremist DECLIC
9 Creat: 2025-09-18
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
43 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
157 Creat: 2025-09-13
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
782 Creat: 2025-08-17
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
371 Creat: 2021-01-31
Prelungirea conductei de apă/gaz/canalizare
6 Creat: 2025-09-18
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
283 Creat: 2025-09-15
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
179 Creat: 2025-09-09
STOP ÎNCHIDEREA BIBLIOTECILOR DIN MEDIUL RURAL ‼️
4822 Creat: 2025-07-21