Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
CREANTE SALARIALE LEGEA INSOLVENTEI 85/2006 Musafir |
/ #28859 Turcii, interesaţi de Oltchim. Investitorii sunt aşteptaţi săptămâna viitoare în România2014-11-10 11:48Avocatul Gheorghe Piperea, administratorul judiciar al combinatului din Râmnicu Vâlcea, susţine că reprezentanţii unui concern turc sunt aşteptaţi săptămâna viitoare în România, pentru discuţii pe tema privatizării Oltchim. După întâlnirea cu potenţialii investitori, administratorii Oltchim vor prezenta tabelul definitiv al creanţelor şi planul de reorganizare. Combinatul chimic din Râmnicu Vâlcea va fi scos din nou la privatizare în data de 15 decembrie 2014. Deşi până în prezent nu există nicio ofertă pentru Oltchim, administratorul judiciar al societăţii susţine însă că situaţia s-ar putea schimba în scurt timp. „Deocamdată nu a fost găsit un cumpărător, dar s-ar putea să apară până pe 15 decembrie. Reprezentanţii unei companii din China vor veni în România în ziua de luni, respectiv marţi. Din câte am înţeles de la domnul Bogdan Stănescu, vin şi ceilalţi ofertanţi care sunt, de data asta, un concern din Turcia”, a spus Gheorghe Piperea, în timpul şedinţei ordinare de astăzi a Consiliului Judeţean Vâlcea. Administratorul judiciar a ţinut să precizeze că tabelul definitiv al creanţelor Oltchim va ajunge pe masa judecătorului sindic în data de 19 noiembrie. Tot atunci, va fi prezentat şi planul de reorganizare a combinatului din Râmnicu Vâlcea. “Pe 19 noiembrie vom depune, la judecătorul sindic, tabelul definitiv al creanţelor. Este un act de procedură care depinde de multe elemente, inclusiv de evaluarea bunurilor şi al garanţiilor. Din momentul în care acest tabel se afişează, conform legii, în 30 de zile trebuie să depui planul de reorganizare. Acest plan de reorganizare este gata de foarte mult timp, dar nu vom aştepta cele 30 de zile pentru a-l depune, un rezumat al acestui plan de reorganizare îl vom depune chiar pe data de 19 noiembrie”, a declarat Gheorghe Piperea. Potrivit lui Gheorghe Piperea, combinatul Oltchim nu va mai înregistra pierderi dacă „nimic spectaculos nu se va mai întâmpla în luna noiembrie“. În primul semestru al acestui an, societatea a înregistrat pierderi de 114 milioane de lei. Citeste mai mult: adev.ro/ne9gmi |
|
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1321 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
799 Creat: 2025-09-05
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
197 Creat: 2025-09-07
#StopJocLaNenoroc
115 Creat: 2025-09-10
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1885 Creat: 2025-09-11
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
278 Creat: 2025-09-15
Rapid cere respect!
1310 Creat: 2025-09-14
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5698 Creat: 2025-06-14
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
363 Creat: 2021-01-31
GRATIERE 2025
100614 Creat: 2025-02-03
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
34 Creat: 2025-09-15
VREM CONSTRUIREA UNUI POD/PASAJ SUBTERAN LA CALEA FERATA DIN BDUL. PETRICANI (VOLUNTARI)
57 Creat: 2025-09-04
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
173 Creat: 2025-09-09
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13757 Creat: 2025-06-04
Demiterea Primarului Stefan Apateanu
42 Creat: 2025-09-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
146 Creat: 2025-09-13
Petiție pentru responsabilitate fiscală: Eliminarea subvențiilor pentru partide și reducerea cheltuielilor politice până la echilibru bugetar
111 Creat: 2025-06-27
O vrem pe Lea Pelici la AssiaExpress Romania
57 Creat: 2025-09-13
Păstrați elevii claselor pregătitoare în Școala Gimnazială nr. 7 – Nu relocării în alt cartier!
54 Creat: 2025-09-08
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
163 Creat: 2025-09-08