#26194: - Re: Re: Citiţi un interviu cu liderul de sindicat Mihai Diculoiu despre problemele pe care premierul 

Creanta, Drept Civil

Drept al uneia dintre persoanele care sunt subiect intr-un raport juridic de obligatie, denumita creditor, de a pretinde celeilalte parti, denumita debitor, indeplinirea obligatiei acesteia. Pentru valorificarea unor creante, acestea trebuie sa indeplineasca conditiile prevazute de lege: sa fie stabilite fara nici un dubiu, sa nu constituie obiectul unui litigiu; creantele certe, cuantumul lor sa fie precis determinat; creantele lichide,asa cum sunt creantele care au ca obuect sume de bani; sa fie ajunse la scadenta, putandu-se cere de indata executarea lor, eventual pe cale silita; creantele exigibile. De exemplu pentru a se efectua compensatia legala a doua creante, acestea trebuie sa fie certe, lichide si exigibile.

CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance.
Sursa: DEX '09 (2009) | Adăugată de LauraGellner

CREÁNȚĂ, creanțe, s. f. Dreptul creditorului de a pretinde de la debitor să dea, să facă sau să nu facă ceva; (concr.) act care stabilește acest drept. [Pr.: cre-an-] – Din fr. créance.
Sursa: DEX '98 (1998) | Adăugată de the_catalin

creánță (cre-an-) s. f., g.-d. art. creánței; pl. creánțe
Sursa: DOOM 2 (2005) | Adăugată de raduborza

CREÁNȚĂ ~e f. 1) Drept al creditorului de a cere debitorului executarea unei obligații. 2) Act care certifică acest drept. [G.-D. creanței; Sil. cre-an-] /<fr. créance
Sursa: NODEX (2002) | Adăugată de siveco

CREÁNȚĂ s.f. Drept pe care îl are creditorul asupra unei sume de bani ce i se datorează; (concr.) titlu, înscris care confirmă acest drept. [Pron. cre-an-. / < fr. créance].
Sursa: DN (1986) | Adăugată de LauraGellner

CREÁNȚĂ s.f. act prin care se constată dreptul creditorului de a primi o sumă de bani de la debitor. (< fr. créance)
Sursa: MDN (2000) | Adăugată de raduborza

creánță s. f. (sil. cre-an-), g.-d. art. creánței; pl. creánțe
Sursa: Ortografic (2002) | Adăugată de siveco

creanță f. dreptul de a cere plata unei sume de bani (= fr. créance).
Sursa: Șăineanu, ed. a VI-a (1929) | Adăugată de blaurb

*creánță (ea 2 silabe) f., pl. e (fr. créance, din credance, d. croire, a crede. V. credit). Hîrtie prin care se arată că cel ce a iscălit-o e dator altuĭa (poliță). V. chitanță, adeverință.
Sursa: Scriban (1939) | Adăugată de LauraGellner

Dictionar juridic

Creanta

Dreptul patrimonial al unei persoane fizice sau juridice (creditor) asupta altei persoane fizice sau juridice (debitor), de executare a unei obligatii, de restituire a unui bun, a unei sume de bani, de realizare a unui serviciu etc.

Orice creanta este urmarita pe baza unei clauze prevazute in contract sau in reglementarile juridice in vigoare.

http://ro.wikipedia.org/

Drept de creanță

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Dreptul de creanță este un drept civil, de care beneficiază o persoană care este subiect într-un raport juridic de obligație, denumită creditor, de a pretinde celeilalte părți, denumită debitor, îndeplinirea obligației acesteia.

Pentru valorificarea unor creanțe, acestea trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de lege: să fie stabilite fără niciun dubiu, să nu constituie obiectul unui litigiu; creanțele certe, cuantumul lor să fie precis determinat; creanțele lichide, așa cum sunt creanțele care au ca obiect sume de bani; să fie ajunse la scadență, putându-se cere de îndată executarea lor, eventual pe cale silită; creanțele exigibile. De exemplu pentru a se efectua compensația legală a două creanțe, acestea trebuie să fie certe, lichide și exigibile.