Demiterea directorului juridic CPR pt. deservicii aduse profesiei

amalia

/ #41 care pe care, lege sau hotarare?!

2014-06-19 15:54

• Conform Legii educatiei nationale nr. 1/05.01.2011, publicata in M.O. partea I, nr.18/
10.01.2011, cap. III – Organizarea studiilor universitare, sectiunea a 11-a, ciclul II – Studii universitare de master, A. Organizare, la “Art. 153. — (1) Programele de studii universitare de master reprezintă al II-lea ciclu de studii universitare și se finalizează prin nivelul 7 din EQF/CEC și din Cadrul Național al Calificărilor.Acestea au o durată normală de 1—2 ani și corespund unui număr minim de credite de studii transferabile, cuprins între 60 și 120. Pentru profesii reglementate prin norme, recomandări sau bune practici europene, ciclul I și ciclul II de studii universitare pot fi oferite comasat, într-un program unitar de studii universitare cu o durată cuprinsă între 5 și 6 ani, la învățământul cu frecvență, în condițiile prezentei legi, diplomele obținute fiind echivalente diplomei de master.
(2) Diploma de absolvire sau de licență a absolvenților învățământului superior de lungă durată din perioada anterioară aplicării celor trei cicluri tip Bologna este echivalentă cu diploma de studii universitare de master în specialitate.”
Observ ca, dupa Legea Educatiei (2011), diploma de licenta obtinuta la finalizarea a 5 ani de studii superioare, la zi, este echivalenta cu diploma de studii universitare de master in specialitate iar dupa Hotararea Comitetului director (2010), nu este asa. Si uite asa cu 5 ani de facultate sunt obligata sa urmez cursuri de formare complementara, niste "lalaituri" (cel putin in cazul meu), a variantei de formare continua. COPSI nu ma reprezinta, nu ma apara, nu ma ajuta. Rusine!