Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #22409 Plan de reorganizare la Oltchim, de la sfârşitul lunii august!2014-06-18 17:24http://cronicaromana.ro/2014/06/18/plan-de-reorganizare-la-oltchim-de-la-sfarsitul-lunii-august/ Administratorul judiciar al Oltchim, Gheorghe Piperea, a declarat, miercuri, că la sfârşitul lunii august va exista un plan de reorganizare a combinatului care va prevedea atât varianta vânzării societăţii, cât şi cea a funcţionării “aşa cum este acum la capacitate de 40-65%”. “Conform previziunilor domnului ministru Niţă, la sfârşitul lunii august Oltchim va funcţiona la 40% capacitate. Banii din China or să vină în tranşe până la sfârşitul lunii decembrie, dar atenţie, nu e vorba doar de banii din China, mai e vorba de aproximativ 9 milioane de euro din alte surse de finanţare. Pot garanta că la sfârşitul lunii august avem un plan de reorganizare la Oltchim şi acest plan de reorganizare printre altele va prevede vânzarea Oltchim SPV, dar nu numai. Există şi o măsură complementară planului A, hai să-i spunem planul B, în care societatea îşi desfăşoară activitatea aşa cum este acum, la capacitate de 40-65%. Procedura de selecţie a investitorului care va prelua Oltchim se va relua pe 12 decembrie. Nu pot spune mai mult deoarece până în 24 iunie, când urmează să se aprobe de către Comitetul Director toate demersurile pentru obţinerea de credite, pentru reducerea costurilor etc, sunt confidenţiale. Condiţiile de obţinere a creditului din China sunt confidenţiale”, a precizat Piperea, informează Agerpres. Referitor la banii pe care îi solicită disponibilizaţii de la Oltchim, avocatul Piperea spune că “în secunda în care vor fi 9 milioane de euro în conturile societăţii, eventual din vânzarea Oltchim SPV, vor fi plătite sumele disponibilizaţilor”. Valoarea pagubelor produse de managementul anterior de la Oltchim, potrivit lui Piperea, se ridică la 500 de milioane de euro. “Astăzi am avut un termen într-o acţiune care este la îndemâna administratorului judiciar. Este vorba de o acţiune prin care încercăm antrenarea răspunderii managementului anterior al societăţii, care deşi a constatat că societatea se afla în insolvenţă din 2009, nu a luat nicio măsură, ba mai mult decât atât, s-a afundat în pierderi. Pentru că azi s-au făcut nişte întâmpinări, se va judeca probabil în 19 noiembrie această acţiune. Din această acţiune, organele de anchetă penală, pe care noi le-am sesizat încă de anul trecut, vor putea să-şi extragă toate probele necesare pentru a declanşa ceea ce trebuie să fie declanşat. Valoarea pagubelor de la Oltchim, după calculele noastre, se ridică la 500 de milioane de euro”, a spus Piperea. Acesta spune că a cerut falimentul Astra, iar Oltchim ar putea primi sumele asigurate.“Am cerut falimentul Astra. Dacă se ajunge la falimentul Astra, Oltchim are şanse să obţină sumele ca orice asigurat. Asigurarea pentru Oltchim este de 10 milioane de euro, adică jumătate din capitalul de lucru care ne este nouă necesar (…) Atenţie însă că nu e vorba de un prejudiciu de doar zece milioane de euro, care este suma care a fost asigurată. Noi ne referim la un prejudiciu de 500 de milioane de euro, asta invocăm noi astăzi”, a mai spus administratorul judiciar. Dacă s-ar ajunge la falimentul Oltchim, administratorul judiciar a spus că ar pleca în secunda următoare, falimentul fiind o variantă greşită. “Dacă disponibilizaţii ar cere falimentul Oltchim, ar fi o acţiune complet greşită deoarece falimentul înseamnă cel puţin un an jumătate până când se obţin nişte bani din vânzări şi, de asemeni, lichidarea nu se ştie cât ar dura. Dar ar trebui pus în balanţă, a aştepta 6-7 luni de zile până la privatizarea combinatului sau a aştepta doi ani de zile pentru lichidare, cu riscul de a intra în concurs cu creditorii. Şi ar trebui să ştie toată lumea că dacă se va ajunge la faliment, Piperea nu va fi lichidator. Dacă se va ajunge la faliment, în secunda următoare eu am plecat”, a mai spus Piperea. Oltchim este cea mai mare societate economică din judeţul Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013. |
|
Reclamă petiție
Promovați aici
Susține ridicarea limitelor plăților în numerar! Cu o semnătură revenim la normalitate!
Cu o semnătură și câteva secunde, poți susține și tu demersul deputaților Adrian Cozma și Robert Sighiartău, membri ai grupului PNL pentru ridicarea limitelor la plățile în numerar. Deputații PNL sunt inițiatorii unei propuneri legislative care va corecta legea adoptată prin angajarea răspunderii guvernului Ciolacu, care a modificat limitele la plățile în numerar. Considerăm că este necesar să revenim la normalitate, întrucât limitarea la 1.000 de lei a plăților în numerar nu va ajuta în lupta...
Reclamă petiție
Promovați aici
Cerem ca Ambasada României din Israel să fi mutată de la Tel Aviv la Ierusalim
Cerem ca Ambasada României din Israel să fie mutată de la Tel Aviv la Ierusalim. Dacă și tu ești deacord cu noi, semnează și tu acest demers. Noi vom aduce în atenția publicului român și politicienilor dorința noastră. Capitala Statului Israel a fost transferată de la Tel Aviv la Ierusalim în 1950, iar în 1980 Parlamentul israelian a adoptat o lege prin care Ierusalimul a fost proclamat "capitala unită şi veşnică" a ţării. O rezoluţie a ONU a calificat această lege drept "nulă şi neavenită". Tra...
Reclamă petiție
Promovați aici
CEREM DEMITEREA LUI VASILE BANESCU
CEREM SCHIMBAREA DIN FUNCTIA DE PURTATOR DE CUVANT AL PATRIARHIEI A DLUI ( TOV.) VASILE BANESCU, din urmatoarele considerente: 1. A dovedit deseori ca are lacune mari in materie de teologie,necunoscand nici Sfanta Scriptura, nici Sf Traditie, nici Predania, nici scrierile sfintilor. Dl Banescu si-a exprimat parerile proprii, in probleme teologice si nu numai, de importanta vitala, dar intr-o directie si maniera total eronate. In timpul pandemiei, cand autoritatile au incercat sa impuna reguli...
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Stop majorare taxă cotizație CFZRO
673 Creat: 2024-03-26
DREPTATE PENTRU VLAD! Patriotismul nu este ilegal! Cerem anularea sancțiunii elevului din Baia Mare, pedepsit pentru mesajul "Basarabia e România"
439 Creat: 2024-03-26
SUSTINETI INCLUDEREA FUNCȚIEI DE ASISTENT PERSONAL ÎN NOUA GRILA DE SALARIZARE PREVAZUTA IN OUG 19 / 2024,PENTRU OBTINEREA GRADATIILOR,INCEPAND CU 1 MARTIE 2024?
2147 Creat: 2024-03-10
Iași în mișcare: facilități sportive pentru orașul nostru!
125 Creat: 2024-03-25
Infrastructura Ion Rațiu Selimbar
181 Creat: 2024-03-26
Fara autobuze in Cotroceni
630 Creat: 2024-03-22
Nu declaratiilor detaliate pentru ONG-uri pentru 2023
179 Creat: 2024-03-26
Etnicii români spun un NU hotărât modificărilor abuzive la Legea cetățeniei române nr.21/1991
349 Creat: 2024-03-04
Acordare burse locurile I, II și III la concursurile extrașcolare
33 Creat: 2024-03-28
CANALELE din OTOPENI IGIENIZATE fără „DISTRUGEREA VEGETAȚIEI”
22 Creat: 2024-03-28
Semneaza petiția împotriva construirii celei mai mari baze militate NATO pe teritoriul României
56 Creat: 2024-03-25
Susținerea funcționării în actuala formulă cu personalitate juridică a Centrului de Resurse și Asistență Educațională Speranța din Timisoara,și dupa 1.09.2024.
1528 Creat: 2024-03-15
Diaspora leaga Suceava de marile orase europene
10278 Creat: 2023-10-05
Toți cei care sunt împotriva închiderii Canal 5, împotriva cenzurii și încălcării libertății de exprimare, susțineți-ne! Semnați petiția adresată conducerii țării!
160 Creat: 2024-03-22
SUSTIN TRECEREA OREI DE NASTERE PE CERTIFICATUL DE NASTERE
3903 Creat: 2023-12-09
Permiterea telefoanelor la școală
47 Creat: 2020-10-28
Cerem izolarea cîinilor vagabonzi din comuna Ciorescu!!!
15 Creat: 2024-03-26
,,Locuințele sociale să se vândă chiriaşilor, cu rate fixe"
635 Creat: 2021-01-31
Abrogarea OUG 49/2019 și a legii 204/2019 ale transportului alternativ
1209 Creat: 2023-08-08
Susținem mutarea antenei DIGI din complex LA STRADA, Avantgarden - Bartolomeu
168 Creat: 2024-03-12
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie