Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

#20441: paul - Re: Re: Re: Re: Re: Re: FALIMENT : OLTCHIM si ARPECHIM !!!! INCHIS.

judecatorul sindic, este o femeie care raspunde unei analize si decizii, deja luate / cu cat functionarea la parametrii redusi si oprirea continua, clar maresc datoriile si maresc degradarea si distrugerea / sunt deschise procesele care  le spui si sunt declarate cu suspendare si recurs / disponibilizatii nu lupta sa inchida combinatul, suntem fosti salariati care am muncit si am realizat bijuteria de azi este inca acolo, vizual si reala /  simpla decizie de amanare respecta programul care si l-au trasat cu disparitia banilor si nu numai de la Oltchim ci si de la autostrazi, daca urmaresti sunt bani care au fost si " nu mai exista ", dar daca mergi pe urma lor afli unde exista / minciunile sunt asa de multe incat si ei nu mai au minciuni sa spuna ca se lovesc de alte minciuni tot de ei spuse si aplicate / cei care azi au fost acolo, au fost invitati la dialog si dovada mizeriei a fost ca nu au fost primiti de prefect si la consiliul judetean luati la misto de un neicanimeni pe nume Persu, care daca il observi in video, iti dai seama ce mumie PCR este .../

Atributiile judecatorului sindic in lumina prevederilor art. 11 din Legea insolventei nr. 85/2006

http://www.juridice.ro/234035/atributiile-judecatorului-sindic-in-lumina-prevederilor-art-11-din-legea-insolventei-nr-85-2006.html

În interpretarea unui text de lege prea puțin precis, doctrina recentă s-a preocupat de sfera competențelor judecătorului sindic, ce par a fi limitate de dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței (pe scurt „Legea 85“) la controlul judecătoresc al activității administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar după caz, și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței.

Principalele atribuții ale judecătorului sindic sunt enumerate exemplificativ în art. 11 din Legea 85 privind procedura insolvenței. Alin. 2 al art. 11 din Legea 85 circumscrie sfera acestor atribuții numai la ceea ce am arătat în paragraful anterior, excluzând din competența sindicului controlul sub aspectul oportunității al activității manageriale a administratorului ori lichidatorului judiciar sau a debitorului în cazurile excepționale când nu i s-a ridicat dreptul de a-și administra averea.

În interpretarea acestui ultim text de lege s-au născut două păreri contradictorii.

Într-o opinie majoritară, dispozițiile legale sus-indicate se interpretează restrictiv în sensul că atribuțiile judecătorului sindic sunt limitate la controlul judecătoresc al practicianului în insolvență și la procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței. Conform acestei opinii, exced competenței judecătorului sindic alte cereri decât cele privind controlul judecătoresc al activității practicianului, precum și procese și cererile de natură judiciară aferente procedurii.

În opinia minoritară, dispozițiile art. 11 alin. 2 din Legea 85 sunt interpretate extensiv în sensul potrivit căruia cad în competența judecătorului sindic atât procesele și cererile de natură judiciară aferente procedurii insolvenței, precum și cererile a căror finalitate este reîntregirea averii debitorului, având ca fundament scopul procedurii, și anume maximizarea averii debitorului. În consecință, judecătorul sindic ar fi competent să judece și cererile prin care se urmărește realizarea unui drept de creanță, revendicarea unui bun care se pretinde că ar face parte din patrimoniul debitoarei, clarificarea situației tabulare unor imobile din patrimoniul debitoarei s.a.m.d. [1]. Asta deoarece este dificil să ne imaginăm o procedură în care activul și/sau pasivul debitoarei ar depinde de soluțiile pronunțate în alte proceduri judiciare, în afara procedurii insolvenței. Mai mult decât atât, judecătorul sindic este cel care, prin intermediul participanților la procedură, ar trebui să cunoască situația concretă a debitorului precum și modul optim de valorificare a bunurilor din patrimoniul debitoarei.

Ministerul Public în cadrul recursului în interesul legii formulat de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj vizavi de interpretarea prevederilor art. 11 alin. (2) a susținut opinia majoritară, plecând de la următoarele argumente: caracterul limitat al atribuțiilor judecătorului sindic, prin riscul antrenării în procedura insolvenței a unor părți care nu au niciun interes să se supună rigorilor Legii 85, riscul încălcării unor norme de competență expresă, precum și prin privarea părților de dublul grad de jurisdicție.

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins sesizarea formulată de Colegiul de Conducere al Curții de Apel Cluj din rațiuni procedurale, constatând că în practica instanțelor nu s-au ivit soluționări diferite în această materie.

Opinia minoritară este susținută cel puțin la nivel doctrinar de o serie de specialiști în materia insolvenței. Relevant în această chestiune este și articolul „Sub semnul controversei – atribuțiile judecătorului sindic“ semnat de prof. univ. dr. Ion Turcu împreună cu Drd. Flavia Crăciun publicat în revista Phoenix (aprilie-septembrie 2009).

Studiu de caz care susține actualitatea controversei

Într-un caz, societatea X a achiziționat de la societatea Y o serie de echipamente, transferul dreptului de proprietate asupra echipamentelor urmând a se efectua doar în cazul și la momentul achitării integrale a prețului acestora. Ulterior, societatea Y livrează o parte din echipamente, însă livrările încetează datorită nerespectării de către Y a obligației principale asumate, respectiv cea de achitare a prețului. Y, deși nu este proprietarul echipamentelor, garantează cu echipamentele o linie de credit la o bancă. Y intră în insolvență, iar administratorul judiciar include echipamentele în patrimoniul Y, deși transferul dreptului de proprietate asupra acestora nu a operat.

X a adresat administratorului judiciar o cerere de returnare a echipamentelor. De asemenea, X a formulat o cerere de înscriere la masa credală a Y cu sumele reprezentând: (i) deprecierea echipamentelor; precum și (ii) lipsa de folosință a acestuia. Prin intermediul aceleași cereri, creditorul a solicitat în subsidiar, în cazul nereturnării echipamentelor, înscrierea la masa credală a debitorului cu creanţa reprezentând prețul neachitat, precum şi lipsa de folosinţă a echipamentelor.

Administratorul judiciar nu a dat curs solicitării de returnare a echipamentelor și a înscris X în tabelul creanțelor cu suma reprezentând diferența de preț neachitată de Y invocând neexecutarea contractului de vânzare cumpărare, respectiv încetarea livrărilor. Din răspunsul administratorului judiciar rezultă implicit refuzul de returnare a echipamentelor precum și respingerea oricărei alte cereri de înscriere la masa credală.

X a formulat o contestație împotriva măsurii administratorului judiciar de a nu restitui echipamentele, proprietatea X, întemeiată pe prevederile art. 21 alin. 2 din Legea 85. De asemenea, X a formulat o contestație împotriva tabelului preliminar, întemeiată pe prevederile art. 73.

Tribunalul București a respins contestațiile X ca neîntemeiate. În considerentele sentinței, Tribunalul București reține că contestația la măsura administratorului judiciar de a nu restitui bunul proprietatea creditorului este, în realitate, o veritabilă acțiune în revendicare care poate fi soluționată numai pe calea dreptului comun, judecătorul sindic nefiind competent să judece o astfel de solicitare.

X a declarat recurs împotriva sentinței tribunalului, argumentând în primul rând faptul că contestația împotriva măsurii administratorului judiciar (independent de rezultatul ce se tinde prin contestarea măsurii) este bazată pe prevederile art. 21 alin. 2 din Legea 85. Astfel, contestația este de competența exclusivă a judecătorului sindic și nu a instanței de drept comun. Mai mult, banca a fost înscrisă ca și creditor garantat în cadrul procedurii în temeiul garanției reale mobiliare instituite asupra echipamentelor. Această înscriere a fost de asemenea contestată de X în temeiul prevederilor art. 73 din Legea 85, soarta echipamentelor putând avea înrâurire și asupra dreptului de preferință cu care banca a fost înscrisă în tabel. Judecătorul sindic este exclusiv competent să se pronunțe și asupra contestațiilor formulate în temeiul art. 73. În fine, contestația X la măsură se bazează pe dreptul de creanță pe care aceasta îl deține față de Y și în strânsă legătură cu sumele cu care X a solicitat înscrierea la masa credală. Astfel, în funcție de returnarea sau nereturnarea echipamentelor urma să se efectueze înscrierea corespunzătoare a X în tabelul creanțelor. Ori, în această situație, judecătorul sindic este pe deplin competent să se pronunțe cu privire la creanțele invocate de X și implicit și la solicitarea de returnare a bunului.

Trecând peste argumentele juridice, este în interesul tuturor creditorilor să se stabilească cu exactitate bunurile din patrimoniul debitoarei, chiar și independent de valoarea acestora. În speță însă, echipamentele au fost evaluate la câteva milioane de euro, includerea sau excluderea acestora din patrimoniul Y având un impact semnificativ asupra rezultatelor preconizate de creditorii Y. Ori, una dintre principalele atribuții ale administratorului judiciar este stabilirea atât a activului cât și a pasivului societății debitoare, orice contestații în acest sens fiind de competența exclusivă a judecătorului sindic.

Curtea de Apel București a admis în data de 02.11.2012 recursul X, a casat în parte sentinţa cu privire la soluţionarea cererii de restituire a echipamentelor.

Ori după cum se poate observa, o interpretare restrictivă și excesiv de formalistă a dispozițiilor art. 11 alin. 2 a comportat respingerea nelegală a unei contestații întemeiate pe prevederile art. 73, sub pretextul că contestația reprezintă în fapt o acțiune în revendicare, acțiune care nu ar cădea în competența judecătorului sindic. Este evident că realitatea este mai puternică decât formalismul adoptat de unii judecători sindici.

Scopul procedurii insolvenţei este acela al maximizării averii debitorului iar prin procesele în care se urmăreşte realizarea unui drept de creanţă, revendicarea unui bun [2], clarificarea situaţiei tabulare a unui imobil etc., se înfăptuiește acest scop. O interpretare contrară contravine însuși scopului procedurii, și după cum s-a văzut în speța mai sus prezentată a condus la soluții nelegale. Interpretarea restrictivă a dispozițiilor art. 11 alin. 2 ar putea facilita până și abuzul de drept, persoanele interesate în tergiversarea procedurii formulând acțiuni în afara acesteia, uneori activul respectiv pasivul debitoarei neputând fi stabilit în lipsa unor soluții față de aceste cereri.

În concluzie, apreciem că sintagma „principalele atribuţii ale judecătorului – sindic”, nu nu numai ca nu exclude competenţa acestuia şi pentru alte cereri şi procese în care este implicat debitorul din procedură, ci din contră, o bună și efectivă administrare a procedurii comportă interpretarea extensivă a dispozițiilor art. 11 alin. 2.