Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Musafir |
/ #13468 MARIAN DUMITRU: „Greva de la Vîlcea e un bîlci“2013-12-05 12:08DECI, MARELE SINDICALIST MARIAN DUMITRU S-A TRANSFORMAT, DIN LEU SI ZMEU IN VREMEA LUI ROIBU, IN MARELE GARGARAGIU - PRES LA PICIOARELE LUI MARIUS PIRVU. Conform sindicalistului, şi la Divizia Petrochimică Bradu, şi la Oltchim există aceeaşi întîrziere de două luni, care durează încă de la începutul anului. Acum se încheie plata pe luna septembrie şi rămîn octombrie şi noiembrie, care se vor plăti pînă în ianuarie. „Ce e acolo e un bîlci. De la intrarea în insolvenţă există acelaşi decalaj, dar salariile s-au plătit în continuare. Au fost prin august cîteva zile întîrziere, în rest se dau avansul şi lichidarea. Atunci de ce pînă acum nu s-a făcut grevă? Fac grevă doar vreo 6 - 7 de la sindicatul lui Cernev, care au mai făcut. Nu le convine că directorul e piteştean şi, pentru că nu se împacă liderul cu directorul, bagă oamenii în faţă. Ceea ce cer ei nu se poate: să dea directorul de la el trei salarii pe loc, să găsească el capital de lucru 40 milioane euro şi să lucreze acum combinatul la 65% din capacitate. Şi mai e ceva: pînă acum cei care făceau grevă se alegeau şi ei personal cu ceva. Ei vor să le dea lor directorul ceva, fără să ştie oamenii, dar nu mai merge“, spune liderul Sindicatului Unirea - organizaţie care are pe rolul instanţelor procese împotriva combinatului în valoare de multe milioane de euro, şi acestea însă blocate, tot de la intrarea în insolvenţă. |
|
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
36003 Creat: 2025-02-03
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
5394 Creat: 2023-03-14
Spune NU taxării mamelor aflate în concediu pentru creșterea copilului!
2353 Creat: 2025-07-09
Dorim Aquapark in Noua cu zona descoperita si piscina acoperita, cu zona de terase, terenuri de sport pentru adolescenti si parcare.
785 Creat: 2024-06-28
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
1555 Creat: 2025-07-11
Interzicem Festivalul Beach Please in Romania
209 Creat: 2025-07-15
Solicitare de sprijin diplomatic și logistic pentru evacuarea soților palestinieni ai cetățenelor moldovene din Fâșia Gaza
62 Creat: 2025-07-16
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2356 Creat: 2025-07-09
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
2863 Creat: 2025-07-04
Subiect eronat (I.A.4.) , titularizare învățători secția maghiară
83 Creat: 2025-07-16
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
127 Creat: 2025-06-30
Vrem McDonald's In Turda!
1071 Creat: 2025-05-04
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
663 Creat: 2025-07-05
DREPTATE PENTRU ASISTENȚII PERSONALI – SPORUL DE RISC ESTE UN DREPT, NU O FAVOARE!de!
543 Creat: 2025-07-13
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
878 Creat: 2025-07-07
Combaterea parazitismului, tăierea ajutoarelor pentru cei care refuză să muncească
18 Creat: 2025-07-17
„Drepturi reale și nediscriminatorii pentru persoanele oncologice – aplicare imediată a Legii 293/2022”
560 Creat: 2025-07-13
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
547 Creat: 2025-07-02
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4374 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22154 Creat: 2025-05-26