Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!


Musafir

/ #8288 Guvernul vrea să vândă pe bucăți Combinatul Oltchim

2013-10-01 16:42

http://www.curentul.ro/2013/images/stories/2013/10/01/guvernul_vrea_sa_vanda.jpg...

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

http://www.curentul.ro/2013/index.php/2013100191590/Economic-financiar/Guvernul-vrea-sa-vanda-pe-bucati-Combinatul-Oltchim.html

Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (OLT), aflat în insolvență, vrea să vândă în bloc divizia de materiale de construcții Ramplast DMC, pentru 6 milioane de euro plus TVA, după o tentativă nereușită în 2010, când prețul era de 7,5 milioane euro, fără TVA.
Ramplast este specializată în producția de profile PVC, iar vânzarea va fi organizată de consorțiul de administratori judiciari ai Oltchim, respectiv Rominsolv și BDO Business restructuring.
Vânzarea Ramplast va fi făcută prin licitație cu strigare în 8 octombrie, potrivit datelor publicate de administratorii judiciari ai combinatului chimic.
Companiile interesate să participe la licitație vor putea transmite ofertele până în 7 octombrie.
Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a declarat joi că Ramplast ar putea fi vândută către un furnizor din zona Galați-Brăila, pentru atragerea de fonduri.
Statul, care deține, prin Ministerul Economiei, 54,7% din acțiunile Oltchim, a eșuat anul trecut în încercarea de a privatiza combinatul chimic, care a intrat în insolvență în luna ianuarie a acestui an.

Disponibilizații, lăsați în plata Domnului...

În paralel, salariații disponibilizați de la Oltchim Râmnicu Vâlcea intenționează să dea în judecată combinatul deoarece nu și-au primit salariile compensatorii și banii pe concediile de odihnă. 

Potrivit președintelui Sindicatului Liber Oltchim, inginerul Mihai Diculoiu, angajații concediați au depus plângeri la Inspectoratul Teritorial de muncă și au sesizat Inspecția Muncii, reclamând că nu și-au primit banii pentru concediile neefectuate și vor face plângere în instanță pentru a-și primi banii aferenți salariilor compensatorii, în total combinatul Oltchim având de achitat celor disponibilizați 1,8 milioane lei.
"Nemulțumiți că nu și-au primit banii pentru concediul de odihnă neefectuat, foștii angajați ai Oltchim au depus reclamații la ITM și se vor adresa și instanței de judecată pentru că nu și-au primit salariile compensatorii, potrivit Ordonanței 116 privind protecția socială de care beneficiază persoanele afectate de disponibilizări colective. Este o supărare mare, oamenii sunt nemulțumiți și vor da în judecată societatea pentru a-și primi salariile compensatorii", a declarat președintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu.
Potrivit sursei citate, cele peste 930 de persoane disponibilizate de la Oltchim au dreptul să primească 6, 12 sau 18 salarii compensatorii, respectiv până la 50.000 lei/persoană, în funcție de vechimea în muncă.

"Persoanele concediate mai au de primit în total 1,8 milioane lei, respectiv banii pentru concediile de odihnă", a mai declarat președintele Sindicatului Liber Oltchim.
Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea au confirmat că au primit sesizări din partea foștilor angajați ai combinatului Oltchim, iar ITM a dispus plata salariilor compensatorii.
Ulterior, în condițiile în care Oltchim a cerut ca termen privind plata restanțelor către foștii angajați luna ianuarie 2014, unitatea a fost sancționată pecuniar de către ITM Vâlcea cu 10.000 lei, amenda prevăzută de lege într-o asemenea situație, iar oamenii disponibilizați au fost sfătuiți de către inspectorii de muncă să acționeze în judecată combinatul.

Dan Marin