Protest la atacurile contra scriitorilor
Topicul de discuție a fost creat automat pentru petiția Protest la atacurile contra scriitorilor
|
Musafir |
#12013-02-13 16:39Este de neconceput, ca o revista care a afirmat si confirmat valorile culturale ale Transilvaniei de-a lungul mai multor decenii sa fie acum condusa de cineva care contesta valare celor care au trudit (chiar si in perioade nefaste) la edificarea culturii romane. Noul redactor sef al revistei (autointitulat director de revista) contesta in primul sau articol chiar rolul important al acestei reviste. Nu stiu ce stie acest domn despra revista Tribuna si rolul ei, in schimb nici scriitorii nu prea stiu nimic despre valoarea literar artistica a domnului Arman (fie el filosof, sociolog, scriitor sau orice altceva. Daca il nemultumeste calitatea sau orientarea acestei revisre poate infiinta alta mai buna. Dar TRIBUNA a avut tribunii ei care i-au stabilit destul de clar profilul. Poate ca a suferit uneori de anemie, dar a servit cauzei initiale de a oferi prilej de afirmare a culturii romane in spatiul transilvan. De ce crede domnia sa ca are caderea sa stabileasca valoarea muncii celor care si-au dovedit priceperea in timp, nu stiu. De ce atata vehementa? Poate are un cenaclu de initiati intr-o filosofie aparte care va schimba fata literara a lumii?! Asteptam formidabila schimbare in bone a revistei, afirmarea unor personalitati mai valoroase necunoscute pana acum... Dar, nici atunci nu vom putea ierta impoliteta domniei sale fata de cei deveniti prin muncaapreciabila, sincera si acerba personalitati de marca ale culturii. |
|
| |
|
Musafir |
#22013-02-13 16:52 O persoană care n-a avut şi nu are nici în clin, nici în mâneca cu presa nu are ce căta în acest domeniu. Şi mai ales la conducerea unei reviste de talia acesteia. Gr. M. Croitoru |
|
| |
|
Musafir |
#32013-02-13 20:10Un jurist, "fost"... şi "fost"... şi "fost"... care va rămâne "fost" toată viaţa, este firesc să ne întrebăm, nu cu ce drept latră la lună, ci cu ce drept (absolvit în literatură) vrea să se caţăre pe o TRIBUNĂ care nu-i aparţine? Lucian Mănăilescu |
|
| |
|
Liviu Drugus |
#4 Un pamflet ignorat vârtos2013-02-13 20:51Un pamflet ignorat vârtos de cei care sunt de partea lui Mircea Arman (Grupurile Jurnalisti si Sustinatori ai presei corecte, cca 3000 de membri). Amintesc asta pentru a sugera initiatorilor acestei petitii sa mai adune repede cateva mii de semnaturi... Altfel, conducerea de partid care l-a numit pe noul manager de la ”Tribuna” il va mentine pe M.A. cu justificarea ca ”acesta este rezultatul votului popular din decembrie”. După cum demonstrează istoriile democrațiilor, cantitatea bate calitatea, cu nuanța că în democrațiile adevărate și cantitatea este de calitate și dorește chiar și mai multă calitate. La noi e invers... Cu riscul să supăr iar, mă îngrijorează comentariile curajoase și penetrante, dar semnate ”anonim”. http://liviudrugus.wordpress.com/2013/02/09/mircea-arman-trompeta-proletcultista-de-serviciu-a-bolsevicilor-nationalisti-romani/ |
|
| |
|
Musafir |
#52013-02-13 21:18Rinocerizarea societatii romanesti continua...! |
|
| |
|
Adrian |
#62013-02-13 21:24Dar cine e acel specimen? Mircea Arman? Probabil ca nici ma-sa, daca o intrebi repede, nu stie despre cine e vorba... Filosof? Hai, sa nu dam credit tuturor potlogarilor care se agata precum scaietii de valorile autentice. Nu cumva ii dam prea mult credit? E ca un gainat de vrabie pe camasa noua a unei constiinte. Gainatul tot gainat ramine. |
|
| |
|
Musafir |
#72013-02-13 21:42Semnez: Leo Butnaru |
|
| |
|
mihai |
#82013-02-14 06:58Rasarit din neant din punct de vedere cultural, dar mosit bine din punct de vedere politic (si nu doar de politicieni) M.A. se autoproclama jurist, manager, filosof... o strutocamila "multitasking". Un CV al personajului e greu de gasit pe net. Eu unul nu am reusit. Nici din barou nu pare sa faca parte.... Astept cu interes scorul acestui meci. Daca badarania va invinge atunci semnele sunt deosebit de proaste... si nu numai pentru Tribuna. Niciun soi de gandire care nu va face fata planului cincinal si productiei la hectar nu isi va mai gasi locul. |
|
| |
|
Musafir |
#92013-02-14 08:07n/am auzit pana acum de acest individ, atitudinea lui este incalificabila, perversa si intolerabila. Rusine, de trei ori rusine !!! |
|
| |
|
Musafir |
#102013-02-14 08:12Rămânem încă tributari nonvalorilor care ne conduc. Atacurile la persoană sunt, în astfel de condiţii, singura reacţie a celor care nu au cu ce să se legitimeze într-un sistem axiologic. Trista figură a managerului de la Tribuna din Cluj nu reprezintă altceva decât "fotografia la minut" a imposturii pusă să guverneze în numele celor care au acelaşi spirit precar cu al său. Adi Cristi |
|
| |
|
Musafir |
#112013-02-14 08:30N-am auzit pana acum de acest individ si nu inteleg ce cauta la cond. revistei Tribuna. Rusine, mare rusine !!! |
|
| |
|
Musafir |
#122013-02-14 09:02Nu stiu cine este neica nimeni asta, care indrazneste sa-l atace pe distinsul critic NICOLAE MANOESCU, care, dincolo de toate rautatile spuse despre DOMNIA SA, ramane un un mare carturar si un OM de mare caracter.Jos labele de pe presedintele Uniunii Scriitorilor. Cu stima si consideratie, Constantin Padureanu |
|
| |
|
Musafir |
#132013-02-14 11:32Protestul asta ar trebui trimis lui Uioreanu, el se face vinovat de plantarea nesimtitului asta la Tribuna! |
|
| |
|
Musafir |
#14 Aurelian D.2013-02-14 12:24Pacat ca nu mai e domnul Maxim acolo, iar revista a ajuns pe mana unui impostor. |
|
| |
|
musafir |
#15 redactia Tribuna2013-02-14 15:38Poate ar trebui ca si redactia sa aiba o atitudine. Acum e ocazia cea mai buna. |
|
| |
|
Musafir |
#162013-02-14 17:23In redactia TRIBUNA sunt artisti admirabili, precum poetul Stefan Manasia, criticul de film Ioan Pavel Azap, teatrologul Claudiu Groza, eseista Oana Pughineanu, plasticianul de mare calibru Ovidiu Petca. Ne putem da seama ce fel de management incearca acolo Mircea Arman de vreme ce vocile acestora nu se aud deloc in situatia data. Rusine, domnule Mircea Arman, nu ai fost pus acolo pe banii contribuabililor ca sa ii inhibi pe redactori si sa ii indepartezi pe scriitori. Bravo Mihai Gotiu pentru solidaritatea cu aceasta cauza indreptatita si nobila! |
|
| |
|
Nicolae |
#172013-02-15 00:07Nu o gasesc pe liste pe Irina Petras, sefa filialei USR CLUJ si presedinta ICR Cluj... Jenant. |
|
| |
|
Ramona |
#182013-02-15 09:16Nici n-o s-o gasiti. Daca va putea sa musamalizeze situatia, o va face. Doar este in cele mai bune relatii cu Arman! |
|
| |
|
Volodea |
#192013-02-15 10:00Dacă ăștia-s semnatarii ce apără prestigiul scriitoricesc, dle Arman, nu te lăsa! Fă ceea ce ai spus că vrei să faci! Doamna Irina Petraș salvează onoarea USR Cluj, fiind o persoana verticală și decentă, conștientă de adevărata valoare a celor ce semnează protestul și își face datoria, de președintă a filialei scriitorilor din Cluj, cu competență și dăruire, având respect pentru competența câștigătorului (pe merit și valoare) concursului de redactor șef de la Tribuna (chiar dacă nu e, cum s-ar fi dorit, din gașca de țuțări ai ayatolahului Nicolae Manolescu). Dânsa știe că a venit, în sfârșit momentul și omul, domnul Arman, care să aducă normalitatea în care să primeze calitatea în defavoarea apartenențelor de gașcă. A nu se crede că e singura. În acest demers domnul Arman are si alți susținători de renume: Ion Vartic, Nicolae Breban, Alexandru Boboc, Carmen Mușat, Mircea Muthu, etc. Dle.Arman nu te lasa intimidat, schimba Tribuna si redă-o întregii scri!itorimi. Bravo Irina Petras si Mircea Arman! http://www.cotidianul.ro/protestul-scriitorilor-mai-mici-si-mai-buni-fata-de-afirmatiile-lui-mircea-arman-206772/ |
|
| |
Acest articol a fost șters de către autorul petiției (Arata detaliile)
2013-02-15 11:03- Date of removal: 2013-02-15
- Motivul eliminării: insuficient de ingrijit
|
Musafir |
#212013-02-15 11:23alaturi de poeti pana la capat ...>>> |
|
| |
|
Musafir |
#222013-02-15 11:24Eradicarea nonvalorii este esentiala in mentinerea unui spirit viu a unui popor care desi mic si parasit nu este lipsit de perspicacitatea unor ganditori treji .Sa sustinem salvarea integritatii culturii si a celor capabili sa o cultive |
|
| |
|
Musafir |
#232013-02-15 11:46E greu de citit textul dlui Arman, dar merita, chiar numai pentru a ne aduce aminte cum ignoranta si sentimentul grandorii proprii creeaza monstri de prostie. Va propun sa il cititi seara, ca sa nu va stricati toata ziua prin contactul cu ideile expuse. |
|
| |
|
Musafir |
#24 lui Volodea2013-02-15 11:50Daca Boboc e scriitor atunci toata lumea e, iar daca Arman e scriitor atunci si gainile sunt. Si alea crescute la sol, si celelalte. Eu cred ca M. A. are tot mai putini sustinatori... atat de putini incat trebuie sa isi scrie singur comentariile de pe cotidianul... |
|
| |
|
Musafir |
#252013-02-15 12:23Revista Tribuna a fost apreciata nu numai in tara dar si peste hotare si un plus de imagine au fost materiale dedicate artelor plastice. V. Herta grafician |
|
| |
|
Reclamă petiție ℹ️
Cerem pedepsirea penală a persoanei care a înjunghiat un câine în fața copiilor aflați pe terasă, in orașul Florești.
2 429 semnături
Salvați Teatrul Muzical Ambasadorii!Se cere păstrarea managerului general Mihai-Ciprian ROGOJAN
Reclamă petiție ℹ️
Salvați Teatrul Muzical Ambasadorii!Se cere păstrarea managerului general Mihai-Ciprian ROGOJAN
365 semnături
Reclamă petiție ℹ️
Petiție publică: Solicităm modificarea proiectului DN25 (Galați – Hanu Conachi) prin devierea traseului în afara localităților!
44 semnături
Reclamă petiție ℹ️
STOP abuzurilor, bullying-ului și favoritismelor în școli! Cerem toleranță zero și eliminarea mușamalizărilor!
13 semnături
Începe propria petiție
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți.
Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel?
Alte petiții care v-ar putea interesa
Libertate pentru VIOREL PAȘCA
29 933 semnături
25 333 Semnături / 7 zile
3 Jul 2026
Cerem pedepsirea penală a persoanei care a înjunghiat un câine în fața copiilor aflați pe terasă, in orașul Florești.
2 429 semnături
1 375 Semnături / 7 zile
3 Jul 2026
Opriți eutanasierea câinilor și pisicilor în Bacău
922 semnături
922 Semnături / 7 zile
9 Jul 2026
Schimbarea modalitătii de taxare a studenților cu restanțe in cadrul facultatii de construcții din Bucuresti
401 semnături
401 Semnături / 7 zile
9 Jul 2026
Salvați Teatrul Muzical Ambasadorii!Se cere păstrarea managerului general Mihai-Ciprian ROGOJAN
365 semnături
365 Semnături / 7 zile
7 Jul 2026
Educația nu poate fi amânată – Petiție pentru finanțarea Academiei Copiilor
5 169 semnături
362 Semnături / 7 zile
30 Jun 2026
Vrem sterilizarea câinilor obligatorie în județul Suceava!
132 semnături
132 Semnături / 7 zile
9 Jul 2026
„Salvați educația copiilor din mediul rural! Revizuirea Metodologiei pentru clasele simultane!”
121 semnături
121 Semnături / 7 zile
6 Jul 2026
Acordarea punctajului pentru candidații care au ales oricare dintre variantele publicate în cele 2 bareme oficiale
2 663 semnături
104 Semnături / 7 zile
2 Jul 2026
Cerem interzicerea utilizării trotinetelor electrice de către minori în România
5 064 semnături
95 Semnături / 7 zile
17 May 2026
Salvați maternitatea din Salonta!
575 semnături
91 Semnături / 7 zile
6 May 2026
Reluarea colectării deșeurilor conform contractului și programului-Ciclova Romana
89 semnături
89 Semnături / 7 zile
8 Jul 2026
Reduceți fluctuațiile de tensiune și întreruperile de curent în Dezmir,Cluj
80 semnături
80 Semnături / 7 zile
8 Jul 2026
Salvați Opera Brașov! Cerem demiterea managerului interimar, Petrean Lucian-Marius!
1 853 semnături
71 Semnături / 7 zile
27 Jun 2026
Petitie privind întreruperile repetate ale alimentării cu apă în comuna Sărata, județul Bacău
62 semnături
62 Semnături / 7 zile
8 Jul 2026
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
24 252 semnături
60 Semnături / 7 zile
4 Jun 2025
Informați public ce s-a întâmplat cu oamenii ridicați de la Dumbrava
58 semnături
58 Semnături / 7 zile
5 Jul 2026
Dreptate pentru câinii pașnici otrăviți în Orhei
322 semnături
54 Semnături / 7 zile
1 Jul 2026
Scoaterea vitiligo din baremul medical pentru candidații la Ministerul Afacerilor Interne (MAI)
300 semnături
53 Semnături / 7 zile
24 Jun 2025
Avem dreptul la odihna: fara zboruri pe Aeroportul Baneasa intre 22.00-07.00
115 semnături
49 Semnături / 7 zile
27 Feb 2024
Petitieonline.com
Punem la dispoziția dvs. găzduirea gratis a petițiile online. Aveți posibilitatea să publicați petiții online la un nivel profesional folosind serviciile noastre dedicate. Petițiile noastre se regăsesc în mass media în fiecare zi. Publicarea petițiilor prin intermediul serviciilor noastre oferă impact și vizibilitate către publicul larg cât și către persoane ce au putere de decizie