Petiţie referitoare la organizarea concursurilor academice didactice şi de cercetare
Accesul la funcţiile didactice din învăţământul superior din România este în mod vizibil îngreunat inutil de mai mulţi factori:
· Digitalizarea este aplicată doar parţial şi în mod aproape bizar. De ce unele universităţi acceptă ca dosarele de înscriere pentru concursuri să fie transmise online dacă ele cer ca totuşi candidaţii să prezinte actele în original înaintea probelor de concurs? Adoptarea soluţiei de a accepta dosarele de înscriere pe cale electronică (online) este o măsură menită de a favoriza participarea la concursuri a candidaţilor care domiciliază mai departe de locul unde se găsesc universitățile care organizează concursurile respective.
Cum se vine în sprijinul acestor candidați, dacă lor li se cere totuşi să depună actele şi în original, înainte de începerea concursului astfel încât ei nu sunt scutiţi de a face, uneori de departe, două drumuri : unul pentru a se înscrie și altul pentru a participa efectiv la probele de concurs ?
Formula aceasta hibridă de a accepta dosarele online, dar cu obligativitatea de a aduce totuşi piesele dosarului de concurs la sediul universităţilor înaintea probelor de concurs este o ipocrizie administrativă si nu aduce în niciun fel vreo schimbare în bine în viaţa candidaţilor. Este un fel de joacă de-a ‘’uite popa’’, ‘’nu e popa’’.
· Adesea pentru simpla participare la un concurs didactic universitar candidatul trebuie să achite o taxă care poate ajunge în anumite universităţi până la 500 RON sau chiar mai mult. Acest lucru este inacceptabil atâta vreme cât taxa aceasta nu este returnată în caz de nereuşită. Concursurile se desfăşoară în universităţi de stat, iar laureaţii concursurilor devin salariaţi plătiţi din bugetul statului român.
· În vreme ce în imensă majoritate a ţărilor din Uniunea Europeană, recrutarea candidaților pe posturile didactice universitare se face prin evaluarea calităţii ştiinţifice a dosarelor şi printr-un interviu profesional, iar alte tari extraeuropene precum Marocul au adoptat și ele deja aceasta modalitate de evaluare și triere a candidatilor, România se incapataneaza sa mențină încă cel puţin la nivelul funcţiei de asistent probele scrise, orale şi practice dorind parcă să arate Europei că românii sunt mai catolici decât papa.
Astfel, pentru a se prezenta la un concurs, un candidat trebuie să îşi pună practic în paranteze viaţa socială vreme de aproximativ doua luni întrucât doar constituirea dosarului de concurs (întocmirea programului de dezvoltare a activităţii ştiinţifice şi didactice, procurarea adeverinţelor), ca să nu mai vorbim de pregătirea examenului propriu-zis necesită foarte mult timp.
Foarte adesea apar mai multe situaţii neadecvate :
1. Bibliografiile indicate pentru concurs conţin o serie prea lungă de cărţi. Unele titluri indicate nu mai sunt de actualitate. Există cărţi indicate degeaba întrucât ele nu acoperă nicio parte a tematicii de concurs, sau, invers, există elemente din tematica de concurs care nu se regăsesc în niciun titlu indicat în bibliografie.
Informaţiile din bibliografie sunt uneori prezentate în mod foarte dispersat, iar temele propuse pentru probele practice sunt uneori adevărate subiecte de dizertaţie sau de eseuri.
Un efort uriaş de sinteză, adesea imposibil, este necesar pentru parcurgerea bibliografiei şi pentru realizarea unui proiect de seminar în doar 48 de ore, care trebuie apoi prezentat apoi ca seminar didactic în faţa unei comisii sau în faţa unei grupe de studenţi.
Candidaţii au la dispoziţie în jur de două luni pentru a-şi depune dosarele şi a se pregăti pentru concurs. În condiţiile de concurs din acest moment, această perioadă este prea scurtă pentru o pregătire temeinică şi în acelaşi timp prea lungă pentru o parcurgere a bibliografiei doar în linii mari, în condiţiile în care majoritatea candidaţilor au deja o ocupaţie, fie în universitate, fie în alt domeniu de activitate.
Rezultatul este că într-un număr imens de cazuri, candidaţii ajung la probele de concurs într-o stare de confuzie, au emoţii şi ajung să facă improvizaţii de moment, să îşi etaleze mai degrabă stângăcia şi neştiinţa decât ştiinţa de parcă acel concurs ar fi mai degrabă o probă a umilinţei şi ceea ce s-ar evalua cu adevărat ar fi rezistenţa la o situaţie limită şi nu competențele şi ştiinţa.
2. Candidaţii au adesea dificultăţi în a-şi procura anumite titluri din bibliografie. Pentru unele titluri trebuie să străbată kilometri întregi pentru a le găsi într-o bibliotecă, iar pentru altele trebuie să plătească bani pentru că aceasta este singura modalitate de a şi le procura. Or, concursurile didactice din universităţile de stat ar trebui să fie gratuite.
Situaţia este din multe puncte de vedere asemănătoare în cazul concursurilor din domeniul cercetării.
Prin urmare, pentru o mai bună desfăşurare a concursurilor didactice, propunem următoarele măsuri :
1. Desfiinţarea poziţiei de asistent pe durată nedeterminată de la baza ierarhiei universitare şi scoaterea la concurs a mai multor poziţii de lector, conferenţiar şi profesor.
2. Eliminarea completă a taxei de participare la concursuri pentru toată lumea pe modelul concursurilor administrative la care o asemenea taxă nu se percepe. În cazuri bine justificate candidaţilor li s-ar putea cere o taxă modică, dar aceasta nu ar trebui să depăşească suma de 50 RON [sic]. Candidaţii sunt persoane în căutarea unui loc de muncă. Este absurd să li se ceară o taxă de participare la concurs, chiar în cazul acelora pentru care concursul est o etapă de promovare, nu de intrare în sistem.
3. Digitalizarea completă a procesului de depunere a dosarelor de concurs. În momentul depunerii dosarelor, candidaţilor ar trebui să li se ceară să declare faptul că toate informaţiile din documentele furnizate sunt veridice şi conforme cu originalele. În cazul în care există probleme, decanatele pot cere lămuriri suplimentare candidaţilor, iar acest lucru s-ar putea face la distanţă.
Dar în niciun caz nu ar trebui să li se ceară candidaţilor să prezinte actele în original imediat după ce le-au trimis online şi înaintea probelor de concurs. Dacă li se cere asta, demersurile online nu ar mai avea niciun sens. Este vorba de a uşura demersurile candidaţilor şi de a-i scuti să facă o deplasare la sediul universităţilor doar pentru a se înscrie. Actele în original ar trebui depuse doar în caz de reuşită, iar în cazul declarării unor date false sau imprecise în momentul înscrierii, rezultatul concursului s-ar anula imediat în virtutea declaraţiei completate în momentul înscrierii.
4. Datele personale ale candidaţilor ar trebui să fie anonimizate complet, ca în cazul tuturor concursurilor administrative şi ca în cazul altor concursuri sau examene organizate de Ministerul Educaţiei (bacalaureatul, evaluarea naţională, admiterea la facultate).
În nicio ţară europeană candidaţilor la un post academic nu li se afişează pe niciun site CV-urile sau listele de publicaţii înaintea concursurilor propriu-zise. Date personale nu sunt doar numărul de telefon, numele sau adresa fizică, ci şi datele referitoare la studii, la experienţele profesionale, iar unele date personale se pot regăsi inclusiv în lista de lucrări si inclusiv în celelalte realizări ştiinţifice.
Cerem ca CV-urile şi listele de activităţi să fie publicate doar după ce concursurile au avut loc şi doar în cazul celor admişi. Abia după admitere candidaţii au statutul de persoane publice şi deci abia în acel moment este îndreptăţită publicarea online a CV-urilor şi a listelor lor de activităţi.
Publicarea rezultatelor ar trebui de asemenea să fie complet anonimizată în cazul tuturor candidaţilor. Numele lor ar trebui să fie înlocuite doar cu un cod, iar în dreptul rezultatelor ar trebui să fie trecute doar menţiunile ADMIS sau NEADMIS (‘’RESPINS’’ este o formulare prea dură). Notele ar trebui să fie comunicate candidaţilor în mod individual.
5. Posturile academice şi de cercetare din toate universităţile româneşti de stat şi chiar şi din cele private ar trebui să fie publicate în timp util pe un singur site disponibil la nivel naţional. Pe acest site este necesar să apară nu doar posturile disponibile pe durată nedeterminată, ci şi cele disponibile pe durată determinată (contractele doctorale) precum şi seminariile şi cursurile disponibile în fiecare semestru, în fiecare universitate, în sistem ‘’plata cu ora’’, pentru o mai bună gestionare a lor.
6. În fiecare semestru, un calendar explicit al probelor de concurs ar trebui să fie disponibil pentru fiecare facultate la nivel naţional, pe același site, astfel încât candidaţii să poată avea acces la informaţii în timp util şi eventual să poată participa la mai multe concursuri din universitati diferite în cadrul aceleiaşi sesiuni. Cei ce planifică aceste concursuri ar trebui să încerce pe cât posibil ca examenele pentru posturile axate pe aceeaşi specializare din diferite facultăţi / universităţi să nu se suprapună.
7. Selecţia candidaţilor ar trebui să se facă printr-un interviu profesional, aşa cum se întâmplă în majoritatea ţărilor europene care (încă) sunt pentru România modele în educaţie. Prin acest interviu, candidatul ar urma să îşi prezinte activitatea academică şi un plan de dezvoltare a activităţii ştiinţifice şi didactice.
Opţional, candidaţilor li s-ar putea cere să conceapă un seminar / curs pe baza unei bibliografii.
Subiectul seminarului ar trebui să se regăsească în cărţile din bibliografie şi să fie abordabil în contextul concursului (să fie anunţat cu cel puţin o săptămână înainte, conţinuturile sale să se regăsească explicit în cărţile indicate în bibliografie, informaţiile să nu fie excesiv de dispersate).
Bibliografia nu ar trebui să conţină mai mult de trei cărţi esenţiale, de o lungime acceptabilă, iar în felul acesta li s-ar acorda candidaților posibilitatea de a utiliza și alte surse de care dispun pentru a se pregăti.
Prin această probă de concurs nu s-ar mai pune accentul pe memorare, ci pe creativitatea candidatului de a prezenta o temă în cadrul unui seminar / a unui curs.
S-ar desfiinţa astfel toceala care oricum este imperfectă în condiţiile prezente de organizare a concursurilor (astăzi, cele două luni de zile de pregătire reprezintă doar un timp suficient pentru ca un candidat să poată ajunge la o stare de confuzie, fără să stăpânească nimic bine din bibliografia de concurs).
În bibliografie ar trebui să se indice în mod explicit linkurile unde cărţile pot fi descărcate în mod gratuit sau locul exact unde un exemplar din fiecare carte poate fi găsit în orice moment pe parcursul desfăşurării concursului (biblioteca facultăţii, biblioteca universităţii, sală de lectură, lectorat, etc.).