Anularea plăților pentru tranzitul energiei termice prin țevile aflate în apartamentele debranșate de la sistemul de încălzire centralizat

94889559_676222079857284_7849874966274113536_o4.jpg
În prezent, o bună parte din apartamentele din mun. Chișinău, mun. Bălți dar și alte regiuni, sunt debranșate de la sistemul de încălzire centralizat, însă țevile prin care se furnizează energia termică către alte apartamente tranzitează și apartametele deconectate.

Pentru tranzitul energiei termice prin țevile de furnizare numite, S.A. „Termoelectrica” calculează plăți lunare ce sunt stabilite pentru întreaga perioadă de încălzire în mod inechitabil, sfidând dreptul de proprietate al deținătorilor de apartamente.

Acest lucur se datorează faptului că energia termică proprietate a S.A. „Termoelectrica”, fără acordul consumatorului debranșat de la sistemul de încălzire centralizată, trece prin apartamentul acestuia și se vinde celorlalte persoane (apartamente) fără ca să se impună careva condiții financiare reciproc avantajoase pentru consumator și S.A. „Termoelectrica” în acest sens, iar câștigul din activitatea de întreprinzător fiind extins doar peste interesele , S.A. „Termoelectrica”.

Astfel, apartamentele deconectate de la sistemul centralizat de încălzire fiind adaptate la sistemul de încălzire autonomă (pe bază de cazan pe gaz sau de alt tip), care în perioada rece a anului suportă cheltuieli semnificative pentru achitarea gazului natural, mai trebuie să plătească costuri suplimentare și pentru energia termică care tranzitează prin țevile ce duc la vecini. Anume din această cauză, plățile calculate de către S.A. „Termoelectrica” pentru tranzitul țevilor de energie termică împovărează și mai mult situația locatarilor.

Ținând cont de faptul că majoritatea apartamentelor sunt privatizate și reprezintă o proprietate privată, S.A. „Termoelectrica” livrează energia termică prin intermediul acestora fără a solicita consimțământul proprietarilor și încă și mai încasează plăți pentru acest tranzit.

Inechitabil!

În afara celor relatate până aici, și mai grav e că sunt cazuri practice concrete prin care, consumatorii ne având în general țevi de tranzit a energiei termice în apartamentele debranșate de la sistemul centralizat de încălzire, sunt obligați să achite aceste din urmă sume ne motivat calculate și în fiecare lună primesc facturi cu datorie acumulată.

În legătură cu cele descrise mai sus, în instanța de judecată a fost depusă o acțiune de control normativ prin conținutul căreia s-a solicitat controlul legalității Hotărârii de Guvern în baza căreia se încasează cele din urmă plăți pentru tranzitul energiei termice, care în fond constituie un impozit ne prevăzut de legislație, o taxă care nu poate fi estimată în raport cu contraechivalentul său bănesc ori atât plătitorul cât și S.A. „Termoelectrica” nu poate estima cert câtă energie termică primește consumatorul contra acestei sume cerute cu titlul de preț pentru tranzitul energiei termice.

În contextul celor expuse în prezenta petiție, toți consumatorii care sunt împotriva plăților pentru tranzitul energiei termice prin țevile aflate în apartamentele debranșate de la sistemele de încălzire centralizată indicate mai sus, se pot alătura la adresarea în instanța de judecată, formulată împotriva acestei obligații la plată. Împreună vom fi mai puternici.


CA „Marian Nicolae”    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnarea petiției, accept faptul că CA „Marian Nicolae” va putea să vadă toate informațiile pe care le introduc în formular.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.


Îmi dau consimțământul pentru prelucrarea informațiilor pe care le furnizez în acest formular în următoarele scopuri:




Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...