VREM POLIȚIE, NU MILIȚIE

Este imperios necesar ca cel puțin 100.000 de cetățeni să semneze această petiție pentru a obliga Parlamentul să abroge actualele reglementări învechite care vizează activitatea M.AI.-ului (OUG nr.30/2007, OUG nr.104/2001, Legea nr.360/2002, Legea nr.218/2002), și să ne ofere un serviciu Polițienesc modern nicidecum militar, antic, precum cel actual. 

Poliția Judiciară și Poliția instanțelor sunt instituții constituționale ce au fost subordonate exclusiv Ministrului Afacerilor Interne și M.A.I.-ului, neexistînd nicio prevedere legală (în sensul art.1 alin.5 Constituție, art.41 alin.1, art.130 și 131 Constituție) prin care angajații acestor 2 instituții constituționale să fie: școlarizați, avizați, acreditați. Astfel, s-a ajuns în situația ca orice angajat M.A.I. să fie „polițist judiciarist” respectiv „polițist al instanțelor” fără să aibe acesta vreo pregătire/autorizare ce trebuia instituită de legiuitor prin Lege ci lăsînd la latitudinea ministrului de resort această pregătire deosebit de importantă pentru înfăptuirea actului de Justiție. 

Scurt istoric juridic:

1. Miliția a fost înființată prin Decretul nr.25/23 ianuarie 1949, decret emis de Ministerul Afacerilor Interne.  La data 18 noiembrie 1969 a fost publicat în Monitorul Oficial al Romaniei Legea privind organizarea si functionarea Militiei nr. 21/1969. Aceasta norma nu prevede abrogarea Decretului nr 25/1949: "Art. 25. Dispozițiile contrare prevederilor prezentei legi se abrogă.". Ulterior, după lovitura de stat din decembrie 1989 ("Revolutia", evenimentele din decembrie '89) prin care a fost înlăturat regimul Ceaușescu a fost publicat in Monitorul Oficial nr.4/27 decembrie 1989 Decretul-lege nr.2/27.12.2019 unde, la articolul 2 se prevede ca, citez: 《Organele de poliţie şi unităţile de pompieri - care îşi păstrează toate atribuţiile specifice - se subordonează nemijlocit Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi consiliilor teritoriale ale acestora. Denumirea de "Militie" se schimba în "Poliţie".》 La data de 18 mai 1994 a fost publicată în Monitorul Oficial al Romaniei Legea nr.26/1994 privind organizarea si functionarea Poliției Romane care abroga doar Legea nr.21/1969, citez: "Art. 55. Legea nr. 21 din 18 noiembrie 1969 privind organizarea și funcționarea miliției, precum și orice alte dispoziții contrare se abrogă."  Ulterior, în Monitorul Oficial al Romaniei nr.305/9 mai 2002 a fost publicată Legea nr.218/2002 privind organizarea si functionarea Poliției Române, norma care a suferit modificari ulterioare. În concluzie, FSN a dispus prin Decret continuitatea miliției securiste, de partid, fapt condamnat de art.1,2 si 154 Constitutie. Aceasta "dispozitie comunista" prin care Poliția se subordonează FSN-ului a fost preluată si in cuprinsul OUG nr.30/2007 privind organizarea MAI în sensul ca MAI aplica programul de guvernare al partidului aflat la putere. Decretul-Lege nr.2/1989 precitat si OUG nr.30/2007 prevad ca M.A.I.-ul si Militia (redenumita in "Politie") sa aplice cu strictete manifestul politic, demagogic: "programul de guvernare". Concret, M.A.I.-ul si Militia au ramas aceleasi institutii comuniste, de represiune nedreapta, politie politica si militie-securista de dinainte de evenimentele din decembrie '89 care actioneaza exclusiv la ordinul partidului politic în baza manifestului politic, de partid: "program de guvernare".

2. Legea  nr.360/2002 privind statutul politistului prevede doar redenumirea gradelor militare ale militienilor (în sensul de militari)... o demilitarizare inexistenta dealtfel a militienilor (politistilor) si incalcarea tratatului de aderare la Uniunea Europeana din 25 martie 2005 publicat in M.O. nr.465/01.06.2005 dar si a art.1 alin.(1)-(3), art.2 alin.2, art.41 alin.1 si 154 alin.1 Constitutie. A se observa ca, deși obligația României asumată în tratatul de aderare incumba "numărul optim de polițiști în vederea combaterii faptelor antisocial, crimă organizata" este incalcata: România continua sa aibe un deficit uriaș de polițiști operativi "in strada" si "in frontiera", cei mai mulți regasindu-se în structurile suport si manageriale (birouri): juridic, psihologic, medical, IT, resurse umane, financiar-contabil, administrativ-logistic, control intern.  

Pe de altă parte, ofițeri și agenți de poliție nu au absolvit studii juridice (drept) oferind acțiuni/intervenții în doasrele pe care le instrumentează de slabă calitate... cu toate acestea aceștia beneficiază de aceleași drepturi ca acei polițiști care au absolvit studii juridice (drept) și a căror calitate a muncii este net superioară. Agenții din Poliția Judiciară nu pot beneficia de un tratament egal cu ofițerii de poliție fiindcă sunt încadrați pe posturi prevăzute cu studii medii. Astfel, agenți-polițiști absolvenți de științe juridice sunt grevați de încadrarea pe post” în a ccede în profesie dar și în magistratură (potrivit art.32 al Legii nr.303/2004 în forma anterioară modificării prin OUG nr.100/2007, doar ofițerii puteau aspira la un post în magistratură, chiar dacă nu dețineau cunoștințe juridice - precum secretarele, șefi din Poliția Judiciară care abuzează de faptul că sunt încadrați în această structură pentru ca apoi să „intre pe ușa din dos” în magistratură).O altă categorie a acestor „privbilegiați” sunt falții polițiști din structurile de suport ale M.A.I.-ului (resurse umane, financiar, administrativ-logistic, audit intern, medical, psihologic, IT, juridic ș.a.m.d.) care încasează, lunar, venituri de la Bugetul de Stat pentru atribuții de poliție inexistente (urmăriea și prinderea infractorilor, cazier judiciar, identificarea criminalistică a creatorilor urmelor în cazurile prevăzute de Legea Penală etc.) Astfel că, „incompetența accederii în magistratură” era oferită de legiuitor exclusiv prin prisma ocupării unui post nicidecum prin prisma: studiilor absolvite, calificării, acreditării, profesionalismului. Poliția Judiciară și Poliția Instanțelor sunt instituții constituționale ce au fost subordonate unui membru al Guvernului României (ministrul Afacerilor Interne) respectiv instituției guvernamentale Ministerul Afacerilor Interne nicidecum nu au fost înființate independent ori în structura: instanțelor de judecată, CSM-ului, Ministerului Public. Mai mult, Poliția Instanțelor NU EXISTĂ aceasta fiind „înlocuită” cu pază militară (jandarmi). Dealtfel, înlocuirea instituției constituționale: Poliția Instanțelor cu efective de jandarmi (structură fără abilități în ceea ce privește cercetarea, urmărirea penală ci doar cu paza unor anumite obiective conform Legii nr.333/2003) evidențiază că această poliție a instanțelor nu a fost niciodată înființată, nicio Lege națională neprevăzând-o în structura ei (Legea nr.550/2004 privind organizarea Jandarmeriei, Legea nr.303/2004 privind statutul magistraților, Legea nr.304/2004, Legea nr.317/2004 ș.a.m.d.). Cu toate acestea, instituția jandarmeriei a devenit „poliția instanțelor”. de cele mai multe ori „poliția instanțelor” se confundă cu „poliția judiciară”...   Într-o teorie legislativă susținută de Legea nr.360/2002, Poliția ar fi fost demilitarizată însă, doar prin înlocuirea denumirii „miliție” cu cea de „poliție” respectiv a denumirii gradelor militare cu cele de „agent” respectiv „inspector”, „comisar”, „chestor”, împărțirea polițiștilor pe „corpuri profesionale” urmărind aceeași structură militară instituită de Ministerul Apărării Naționale și legiuitor. Nici Legea educației naționale nr.1/2011 nu prevede specializările concrete respectiv „formarea și pregătirea profesională a polițiștilor” (în sensul arătat de art.130 și 131 Constituție respectiv art.26 alin.(1) din legea nr.218/2002), cum sunt „acreditați” acei „specialiști proprii” precum criminaliștii, judiciariștii etc. ...  lăsînd totul în seama acțiunilor discreționare ale ministrului de resort (M.A.I.) „să stabilească el prin dispoziții interne cum se face profesia de polițist specializat în...ce?/care „domeniu polițienesc”/specializare polițienească?”. Mai pe scurt, dacă ești „militar” poți executa orice atribuții, regimul incompatibilităților, conflictelor de interese consacrat prin art.14CEDO și art.41 alin.(1) Constituție neavînd nicio influență în structurile militare ale României (inclusiv „Poliției”). Dealtfel, statutul polițistului a suferit modificări doar ca urmare a intervenției Curții Constituționale introducîndu-se prin ordonanțe de urgență doar „polițiști specializați” precum: contabil-șef, psiholog, medic, consilier juridic profesii ce se regăsesc atât în domeniul public cât și în cel privat. În privința reglementării: școlarizării, avizării, acreditării polițistului din Poliția Judiciară respectiv din cadrul Poliției instanțelor, legiuitorul a tăcut și continuă să tacă lăsînd la latitudinea ministrului de resort/șefilor din Poliție să „aleagă polițiști”. În opinia mea, cele 2 poliții prevăzute de Constituție se confundă întrucât Jandrmeria Română (ca dealtfel și SRI-ul, SIE, MApN-ul) nu are dreptul constituțional de a executa/efectua acte de cercetare/urmărire penală.   Pe cale de consecință, nici Statul Român și nici M.A.I.-ul nu pregătesc și nici nu avizează, acreditează „polițiști” ci doar angajează, numesc în funcții, discreționar, persoane fizice care îmbracă uniforma de polițist și poartă legitimația de polițist și se joacă de-a polițistul judiciarist respectiv polițist al instanței de judecată (în cazul jandarmilor). Poliția Judiciară nu este „specializată”, cu „specialiști”, așa cum fals se susține în Legea nr.364/2004 și Legea nr.218/2002 întrucât Legea nr.200/2004 privind recunoașterea diplomelor și calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România nu recunoaște această profesie/domeniu de activitate/specializare... iar profesia/specializarea de „polițist al Poliției Instanțelor” nu există sub nicio formă în vreo în Lege. Singura „atestare profesională” pentru polițiști o regăsim în cuprinsul cap.54 din HG nr.1352/2010 unde, polițiștii sunt „de-a valma” cu pompierii și jandarmii ca „specialiști în pază și protecție” - aică, în sensul larg oferit de Guvern, angajații operativi din M.A.I. sunt asimilați agenților de securitate din mediul privat. Dealtfel, nici normele privind salarizarea polițiștilor (OG nr.38/2003, Legea nr.330/2009, Legea nr.284 și 285/2016, Legea nr.153/2017 și normele subsecvente) nu fac vreo referire la „polițiști specialiști în Poliție Judiciară și Poliție a Instanțelor” ce au competențe constituționale și neprevăzute de Lege (în sensul acordării/recunoașterii acestei specializări respectiv remunerării acesteia). Dealtfel, legislația unitară a salarizării nu face nicio distincție între „specialiști” și „polițiști cu atribuții comune” (juriști, resurse umane, medical, psihologic etc.).

Dacă „personalul specalizat” al Poliției Judiciare este compus din „agenți” și „ofițeri” care, potrivit art.14 din Legea nr.360/2002 sunt cu studii: medii respectiv superioare (fără a fi menționate în cuprinsul Legii nr.364/2004 respectiv Legii nr.360/2002 că, pentru ocuparea unui post de polițist al Poliției Judiciare sunt necesare, primordial, absolvirea „studiilor de lungă sau scurtă durata exclusiv în științe juridice” trebuie observat de instanța de control constituțional că nu există nicio departajare între polițiștii cu studii medii și cei cu studii superioare care sunt încadrați în structurile de Poliție Judiciară fiecare astfel de angajat nefiind acreditat în urma unor cursuri de specializare/profesare prevăzute de legiuitor ci doar în urma unor acțiuni subiective precum: mutări, transferuri, dispoziții interne. În cadrul Institutului Național al Magistraturii nu există specializări și specialiști în domeniul/specializarea/profesia de „polițist al Poliției Judiciare” și nici de „polițist al Poliției Instanțelor”, profesii (instituții) constituționale. În cadrul M.A.I. și Poliției Române nu există clase și manuale pentru predarea și atestarea polițiștilor din Poliția Judiciară respectiv Poliția Instanțelor... cu toate acestea, ministrul Afacerilor Interne a emis un ordin 1.504/2006 privind desemnarea polițiștilor ca organe de cercetare ale poliției judiciare, numirea, promovarea și eliberarea polițiștilor în/din funcțiile structurilor de poliție judiciară și încetarea acestei calități, ordin care nu a fost publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I prin care „pregătește” polițiști pentru „Poliția judiciară”, uitând M.A.I.-ul de Constituăia României: „Poliția Judiciară” și  „Poliția Instanțelor”... așa cum și legiuitorul (Parlamentul) a omis. Așa-zisa pregătire profesională a polițiștilor se face în școli de agenți și Academia de Poliție „A.I. Cuza” sub denumirea generică „poliție” unde nu există: clase, manuale specializate de „poliție judiciară” așa cum nu există nici pentrue „poliție a instanțelor” ... nefiind aceste profesii constituționale recunoscute (acreditate, în sensul arătat de Legea educației naionale respectiv Legea nr.200/2004) de vreo Lege națională sau măcar de M.A.I. În schimb, Poliția Judiciară este compusă din „lucrători specializați” fără a exista vreo normă de drept (Lege) care să pregătească și să avizeze cetățenii, polițiștii, pentru această ramură deosebit de importantă pentru înfăptuirea actului de Justiție. Acești „polițiști specializați” sunt angajați ai statului român prin structuri M.A.I. care sunt mutați/numiți în structuri și le este acordat avizul de polițist al poliției judiciare „pe ochi frumoși”, fără studii de specialitate, așa cum a reținut și CCR în decizia nr.317/2019: „Or, în ceea ce privește dispozițiile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004, Curtea constată că acestea nu relevă o soluție legislativă caracterizată de suplețe, ci o derobare a legiuitorului de la competența constituțională de a stabili condiții și criterii clare, concrete, referitoare la aspecte esențiale ale raportului de serviciu al organelor de cercetare ale poliției judiciare. Prin aceste carențe de legiferare, reglementarea trimite, mai degrabă, la criterii ce țin de oportunitate și subiectivism, arbitrare, caracteristici ce nu pot constitui fundament al existenței și evoluției raportului de serviciu al unui funcționar public.”   „Aspectele privind ocuparea posturilor pentru polițiști țin în mod evident de cariera polițistului și presupun o modificare atât a atribuțiilor (a felului muncii), cât și a salarizării. Exercitarea raportului de serviciu al polițistului se realizează de la nașterea acestuia, prin actul de numire, și până la încetarea lui, în condițiile legii. Statutul juridic al unei categorii de personal este reprezentat de dispozițiile de lege referitoare la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea raportului juridic de muncă în care se află respectiva categorie. Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile legale criticate nu numai că nu reglementează procedura ocupării posturilor de conducere ale polițiștilor, ci deleagă reglementarea acestor aspecte importante ministrului de resort, care este abilitat să adopte ordine. Având în vedere că, potrivit art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică și ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de conducere vizează o modificare a raporturilor de muncă, aceste aspecte esențiale - cum sunt, spre exemplu, condițiile generale de participare la examen/concurs, condițiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condițiile în care candidații sunt declarați "admiși" și posibilitatea de contestare - trebuie reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcțiilor de conducere să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort. În consecință, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative contravin dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție . Totodată, Curtea a reținut că, potrivit dispozițiilor de lege criticate, se ajunge la situația ca un aspect esențial care vizează executarea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de conducere trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Astfel, delegarea atribuției de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp (paragraful 22). Așadar, pe fondul lacunei legislative evidențiate mai sus, Curtea a mai reținut că soluția legislativă prevăzută de art. 18 din Legea nr. 360/2002 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea (paragraful 23). Astfel, procedura ocupării posturilor vacante de polițist, chiar și în situațiile speciale reglementate de art. 9 alin. (21), (22) și (3) din Legea nr. 360/2002, prin concurs sau examen, conduce la nașterea unui raport de serviciu, care se realizează prin actul de numire a polițistului în funcție. Așadar, aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de execuție țin în mod evident de cariera polițistului și presupun reglementarea cerințelor care pot conduce la nașterea raportului de serviciu al polițistului. Or, dispozițiile legale criticate nu numai că nu au reglementat procedura ocupării posturilor de execuție ale polițiștilor, ci au delegat reglementarea acestor aspecte ministrului de resort, care este abilitat să adopte ordine. De altfel, și în prezent, după intrarea în vigoare aOrdonanței de urgență a Guvernului nr. 21/2016, dispozițiile legale criticate au același conținut juridic. 24. Având în vedere că statutul funcționarilor publici se reglementează prin lege organică, potrivitart. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție, și ținând cont de faptul că aspectele esențiale privind ocuparea posturilor de execuție țin de nașterea raportului de serviciu, Curtea constată că aceste aspecte esențiale - cum sunt, spre exemplu, condițiile generale de participare la examen/concurs, condițiile de vechime necesară participării la examen/concurs, tipul probelor de examen/concurs, condițiile în care candidații sunt declarați "admiși" și posibilitatea de contestare - trebuiau reglementate prin lege organică, urmând ca regulile specifice procedurii de ocupare a funcțiilor de execuție să fie explicate și detaliate prin ordin al ministrului de resort. Or, acestea nu erau reglementate prin lege la data susținerii concursului a cărui anulare constituie obiectul cauzei în cadrul căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate. În consecință, Curtea constată că prevederile de lege criticate, care instituie reglementarea acestor aspecte prin acte administrative, contravin dispozițiilor art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituție. 25. Curtea observă că dispozițiile de lege criticate generează situația ca un aspect esențial care vizează nașterea raporturilor de serviciu să fie reglementat printr-un act administrativ. Or, normele privind ocuparea posturilor de execuție trebuie să respecte anumite cerințe de stabilitate și previzibilitate. Astfel, delegarea atribuției de a stabili aceste norme unui membru al Guvernului, prin emiterea unor acte cu caracter administrativ ce au caracter infralegal, determină o stare de incertitudine juridică, acest gen de acte având, de obicei, un grad sporit de schimbări succesive în timp. Așadar, pe fondul lacunei legislative evidențiate mai sus, soluția legislativă prevăzută de art. 10 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 360/2002 contravine normelor de tehnică legislativă, de vreme ce, potrivit Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, cu modificările și completările ulterioare, ordinele cu caracter normativ se emit numai pe baza și în executarea legii, trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza și în executarea cărora au fost emise, fără ca prin acestea să poată fi completată legea. În consecință, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate contravin și prevederilor art. 1 alin. (4) și (5) din Constituție. (Decizia nr. 306/2018 referitoare la admiterea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 10 alin. (5) teza a doua din Legea nr. 360/2002 privind statutul polițistului) Iar prin Decizia nr.318/2019 aceeași Curte Constituțională a reținut că acordarea sporurilor pentru polițiști se efectuează în mod abuziv, discreționar, citez: „Pe cale de consecință, Curtea reține că libertatea ordonatorului de credite de a stabili în mod concret cuantumul compensației în marja prevăzută de lege nu se poate raporta decât la criteriile și condițiile stabilite de lege, așa cum de altfel statuează și art. 3 lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010, potrivit căruia "drepturile de natură salarială se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii".

În concluzie, actuala legislație „polițienească” prevede disponibilitatea numirii în funcții de polițist judiciar respectiv polițist al instanțelor orice angajat din structuri M.A.I. care nu doar că nu urmează și absolvă cursuri de specialitate ce trebuiau prevăzute, avizate, acreditate prin Lege ci și acordarea acestor 2 statute (specializări) constituționale oricărei persoane fizice angajate în M.A.I., angajat ce trebuie să se supună normelor infralegale (ordine, dispoziții) emise de ministrul/conducătorul de resort, legiuitorul obstrucționînd Ministerul Public, Institutul Național al Magistraturii să pregătească ori, măcar, să acrediteze polițiști pentru Poliția Judiciară respectiv Poliția Instanțelor. Mai exact, modul în care este efectuată specializarea polițiștilor din M.A.I. a rămas tot la nivelul lui decembrie 1989, din păcate, la nivel militarizat ... legiuitorul român nefăcînd niciun pas pentru scoaterea Poliției de sub talpa mentalității trecutului ci doar „zugrăvirea gardului” prin schimbări de denumiri (precum subofițer-agent de poliție, miliție-poliție). Dacă vrem să fim apărați și protejați de polițiști pregătiți, integrii, nicidecum de „oamenii în uniformă ai partidului politic aflat la putere”, vă invit să semnați și să vă implicați.  

Alexandru Firicel    Contactați autorul petiției