Vrem METROU în Chiajna

Stimați vecini,  

Mă voi adresa direct vouă, vecinii mei. Sunt un locuitor al comunei Chiajna, pentru care, zilnic, drumul spre serviciu și înapoi acasă, a devenit un coșmar. Două-trei ore pe zi mi le petrec în trafic, blocat în mașina personală sau captiv în îmbulzeala din mijloacele de transport. Aș vrea să am “șansa”, pe care o au locuitorii marilor orașe europene, aceea de a accesa un transport direct, eficient, astfel încât să reduc la jumătate timpul pierdut zilnic, pe drumuri.  

67125920_859999607716181_4956311239320928256_n.png

Pentru că eu cred în puterea comunității, am inițiat această petiție cu scopul de a strânge cât mai multe semnături, astfel încât sa atragem atenția autorităților și de ce nu, pe cea a investitorilor din zonă, asupra faptului că noi existăm. Suntem aici. Și nu vrem să plecăm curând din zonă.  Deși suntem oameni diferiți, cu preocupări, activități și interese diferite, cu toții avem nevoie de mobilitate, de un transport rapid și eficient.  

Ca soluție, în acest context, consider că este necesară extinderea liniei de metrou a Magistralei 3, de la stația Păcii cu încă 3-4 stații, până la autostrada București-Pitești, zona comercială de la Carrefour. Dar pentru asta trebuie să fim uniți, să ne facem auziți de către cei care au capacitatea logistică, financiară și legală de a ne ajuta.  

Dacă și tu pierzi zilnic minute bune în stații, asteptând autobuzul care să te ducă la metrou, dacă si tu esti unul dintre cei care se înghesuie în autobuzele depășite numeric, care se degradează de la o zi la alta fără ca nimeni să ia atitudine, înseamnă că suntem în aceeași situație. Cred ca ÎMPREUNĂ putem schimba ceva.  

Conform unui studiu Eurostat, evoluția demografică a județului Ilfov a cunoscut, în ultimii ani, cea mai mare creștere din Europa, cu peste 50,3%. Actualmente, populația județului Ilfov însumează peste 700.000 de locuitori, cu peste 300.000 mai mulți decât acum 10 ani. Pe lista localităților care au cunoscut cea mai puternică dezvoltare imobiliară este comuna noastră, Chiajna. Iar ingrijorător este faptul că această tendință este în creștere, ceea ce face necesară dezvoltarea de urgență a unei rețele de transport eficient.  

Într-un oraș (în prezent, după numărul de locuitori, comuna noastră poate fi considerată un oraș!) care își respectă cetățenii, pentru a fluidiza traficul, pentru a reduce gradul de poluare și pentru a oferi siguranță călătorilor, transportul în comun este mereu inovat, modernizat iar o călătorie nu ar trebui sa fie un factor generator de stres.  

Semnează și tu! Fii parte din Comunitate!

Andrei Stoian - https://www.facebook.com/stoian.andrei 

https://www.facebook.com/Metrou-%C3%AEn-Chiajna-2253698688255744

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Andrei Stoian să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face numărul dvs. de telefon public pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...