Vrem DESECRETIZAREA arhivei SIPA!!!
Arhiva SIPA trebuie să fie DESECRETIZATĂ, în aşa fel încât fiecare magistrat şi fost magistrat sau alte persoane care au dosar în această arhivă, să aibă acces la propriul dosar, iar moştenitorii magistratului decedat (soţ supravieţuitor, rudă până la gradul al IV-lea inclusiv ori moştenitorul testamentar) să aibă acces la dosarul magistratului decedat, în mod asemănător procedurii stabilită pentru accesul la dosarul întocmit de Securitate: http://www.cnsas.ro/acces_dosar.html .
Presiunile asupra magistraţilor au influenţat soluţiile pronunţate în multe dosare, informaţiile din arhiva SIPA determinând pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti din cauza cărora România a fost condamnată la CEDO şi au fost plătite prejudicii din bugetul statului român.
Este foarte important ca aceia care au distrus vieţi SĂ FIE DECONSPIRAŢI, iar magistraţii, foştii magistraţi şi rudele lor AU DREPTUL SĂ ŞTIE DIN CAUZĂ CĂROR PERSOANE AU SUFERIT, în diverse moduri.
De asemenea, cetăţenii români trebuie să aibă posibilitatea să afle NUMELE CELOR CARE AU ACTIVAT ÎN CADRUL SIPA ŞI AU PROCEDAT ILEGAL, făcând presiuni asupra magistraţilor.
Desecretizarea arhivei SIPA contribuie la DECONSPIRAREA ACŢIUNILOR ILEGALE ALE SIPA.
În acest fel, va exista posibilitatea ca astfel de practici să nu mai fie repetate.
Ne alăturăm demersurilor făcute de către CSM, Uniunea Naţională a Judecătorilor (UNJR), Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Centrul de Resurse Juridice (CRJ).
Cererea Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 16 mai 2017, prin care solicita Ministrului Justitiei “să comunice elementele necesare pentru lămurirea cu prioritate” a mai multor aspecte privind arhiva SIPA, este publicată la acest link: http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/17_05_2017__88156_ro.pdf
Punctul de vedere comun al UNJR si AMR este prezentat la acest link: http://www.unjr.ro/2017/05/17/unjr-si-amr-sustin-solicitarea-csm-adresata-ministerului-justitiei-de-a-lamuri-aspectele-privind-arhiva-sipa/
Un punct de vedere cu privire la acest subiect a fost prezentat de către CENTRUL DE RESURSE JURIDICE şi solicitările sunt menţionate la acest link: http://www.crj.ro/centrul-de-resurse-juridice-solicita-clarificari-privind-arhiva-sipa/
NOILE INFORMAŢII ŞI RĂSPUNSURILE PRIMITE LA PETIŢIE LE VEŢI GĂSI ÎN SECŢIUNEA "ANUNŢURI", la acest link: https://www.petitieonline.com/a/174942
MONICA PETRUŢ Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
8614 Creat: 2025-08-14
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
638 Creat: 2025-08-17
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
562 Creat: 2025-08-19
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
312 Creat: 2025-06-30
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
820 Creat: 2025-08-13
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5002 Creat: 2025-06-14
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
284 Creat: 2025-08-17
SOLICITARI PRIM MINISTRULUI SI PRESEDINTELUI ROMANIEI PRIVIND SIGURANTA CETATENILOR DIN ROMANIA PENTRU DREPTUL LA PATRIMONIU, LA VIATA SI SANATATE
48 Creat: 2025-08-21
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2266 Creat: 2025-08-01
Refuzul majorării prețului apei potabile în județul Neamț
274 Creat: 2025-08-16
GRATIERE 2025
100350 Creat: 2025-02-03
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
76 Creat: 2025-08-18
„Salvați Creșa «Sfânta Ana» din Fălticeni – Mențineți statutul juridic și financiar actual”.
70 Creat: 2025-08-18
Nu complexelor locative in Colonita!
351 Creat: 2025-08-14
Deschiderea unui DM in Dorohoi (drogerie market)
264 Creat: 2024-01-11
Montarea de limitatoare de viteza pe str. Plt.maj.Marin Pazon.
10 Creat: 2025-08-21
Reamenajare loc joaca - TOMIS PLUS
85 Creat: 2025-08-21
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1488 Creat: 2025-07-30
Reducerea taxelor CECCAR
1628 Creat: 2025-07-20
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
2102 Creat: 2025-07-11