Dorim să știm programul activității parlamentarilor noștri în circumscripții!

Știați că, teoretic, în cazul parlamentarilor, sâmbăta este zi lucrătoare? În programul oficial al celor două Camere sâmbăta este trecută cu „activitate în circumscripțiile electorale”. Ca și sâmbăta, și ziua de vineri este rezervată activității în circumscripția electorală.

Birourile permanente ale celor două Camere însă nu dispun de niciun mecanism prin care să verifice activitatea în circumscripții. De aceea, propunem ca parlamentarii să fie obligați ca la începutul fiecărei sesiuni să afișeze public un program de lucru la cabinet, în care să fie prezenți la audiențe. Iar la sfârșitul fiecărei sesiuni să prezinte public un raport de activitate pentru zilele în care își desfășoară activitatea în circumscripție. Să poată citi oricine ce au făcut parlamentarii în acele zile.

Cui ne adresăm?

  • Camerei Deputaților
  • Senatului României

 Ce cerem? 

  • Modificarea Regulamentului Camerei Deputaților și al Senatului României, astfel încât parlamentarii să afișeze public un program de lucru la cabinetul din circumscripție, în care să fie prezenți la audiențe;
  • Modificarea Regulamentului Camerei Deputaților și al Senatului României, astfel încât la sfârșitul fiecărei sesiuni parlamentare, deputații și senatorii să prezinte un raport de activitate pentru zilele în care și-au desfășurat activitatea în circumscripție, raport care să fie făcut public pe paginile de internet ale Camerei Deputaților și Senatului României.

De ce este important? 

  • Pentru că parlamentarii sunt în slujba cetățenilor, fapt pentru care cetățenii trebuie să aibă acces facil la a urmări întreaga activitate a celor cărora le-au acordat mandatul;
  • Pentru că salariile, diurnele, cheltuielile pentru cazare și transport sunt plătite de către cetățeni inclusiv pentru activitatea desfășurată în circumscripțiile electorale în care parlamentarii au fost aleși;
  • Pentru că, atunci când ești plătit din banii cetățeanului, îi datorezi acestuia transparență în ceea ce privește activitatea pe care o depui;
  • Pentru că aceste modificări ar pune în practică principiul transparenței, iar transparența în sectorul public poate elimina corupția.  

Semnează petiția și dă mai departe către un prieten.

___

Petiția face parte din campania de advocacy „Transparență și competențe în funcții publice” din cadrul proiectului WATCH PR, derulat de Asociația Casa Bună în parteneriat cu RISE Project, cu sprijinul financiar al Active Citizens Fund - Romania, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.


Maria Cristina Boșoteanu - voluntar în cadrul proiectului WATCH PR - Watchdog - Advocacy - Transparență- Corectitudine - Harta Politicii Românești    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez Maria Cristina Boșoteanu - voluntar în cadrul proiectului WATCH PR - Watchdog - Advocacy - Transparență- Corectitudine - Harta Politicii Românești să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.







Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...