TESTAREA moleculară pentru COVID-19 a întregului PERSONAL MEDICAL și a tuturor PACIENȚILOR internați în unitățile sanitare publice

Petitie_Sanitas2.jpg

Federația SANITAS din România, reprezentând interesele a peste 115.000 de angajați din sistemul public de sănătate și asistență socială, federație reprezentativă la nivelul sectorului de activitate sănătate și activități conexe, supune opiniei publice prezenta PETIȚIE, prin care solicităm TESTAREA  moleculară pentru COVID-19,  a întregului PERSONAL ANGAJAT și a tuturor PACIENȚILOR  internați în unitățile sanitare publice și a CONTACȚILOR direcți, deoarece de SĂNĂTATEA personalului depind în mare măsură modul și timpul în care noi ca țară vom ieși din această criză cumplită.  

Susținerea noastră este bazată pe evoluția acestei pandemii în țări cu un sistem medical mult mai bine pus la punct față de cel românesc și a faptului că până în momentul de față, peste 15% din persoanele diagnosticate cu COVID-19 în România provin din rândurile personalului medical și auxiliar, pus la grea încercare, în aceste vremuri, în care au fost lăsați de autorități fără echipamente de protecție elementare.  

Prin această PETIȚIE solicităm ca în perioada următoare să se testeze cu PRIORITATE NAȚIONALĂ întreg personalul angajat în spitalele publice, în DSP-urile aflate în prima linie a anchetei epidemiologice, cât și a tuturor pacienților din sistemul public de sănătate și a contacților direcți ai acestora (simptomatici și asimtomatici).  

De asemenea, dorim să atragem atenția că la nivelul FEDERAȚIEI SANITAS avem un număr foarte mare de SESIZĂRI venite de la membrii noștri de sindicat, care reclamă:
- lipsa echipamentului de protecție,
- modul netransparent și discriminatoriu în care echipamentul de protecție este distribuit, de la nivel central până la nivelul secțiilor din spitale (spre exemplu, banala mască de față, stând încuiată în ”seiful” șefului de secție),
- lipsa de transparență în comunicarea informațiilor oficiale cu privire la măsurile concrete care privesc managementul situațiilor de criză în unitățile sanitare și managementul personalului angajat,
- lipsa procedurilor și a protocoalelor survenite ca urmare a ezitărilor cu care autoritățile române au acționat până în prezent,
- demisiile unor cadre medicale din sistem prezentate și în fața opiniei publice.  

Toate acestea au condus la o uriașă instabilitate și nesiguranță la locul de muncă pentru întreg personalul angrenat în lupta cu virusul.  

Având în vedere că în unitățile sanitare au loc în mod curent numeroase intervenții curente legate de nașteri, traumatisme, AVC-uri, boli cardiovasculare, intervenții chirurgicale ș.a.m.d., ducând la o interacțiune permanentă între personalul medical și restul populației aflată în suferință, posibil purtătoare de acest tip de coronavirus, pericolul este în creștere.  

În acest context, efortul de a transforma unele spitale mai mici în spitale de tratament a pacienților cu COVID-19, va fi zădărnicit de faptul că personalul din marile spitale va fi deja infectat și nu vor mai putea fi tratați pacienții cu alte patologii.  

Un ultim argument în favoarea semnării acestei petiții, îl reprezintă sfatul specialiștilor din domeniu care au afirmat că România se află abia la începutul crizei provocate de pandemia globală cauzată de COVID-19, iar vârful acesteia la noi în țară este estimat a avea loc în perioada următoare de timp.  

Astfel, noi, Federația SANITAS din România, împreună cu societatea civilă, solicităm autorităților să elaboreze rapid un ALGORITM clar de testare la nivel NAȚIONAL, în fruntea căruia să se afle testarea moleculară pentru COVID-19,  a întregului PERSONAL DIN UNITĂȚILE SANITARE PUBLICE (INCLUSIV DSP-uri) și a tuturor PACIENȚILOR și contacților direcți ai acestora, internați în unitățile sanitare publice.  

PENTRU CĂ DE SĂNĂTATEA PERSONALULUI MEDICAL DEPINDE SĂNĂTATEA NOASTRĂ A TUTUROR.


Federația SANITAS din România    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Federația SANITAS din România să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook