Suplimentarea curselor liniei M45 în Dumbrăvița
Noi, semnatarii acestei petiții, solicităm suplimentarea numărului de curse și/sau microbuze pe linia M45, în special dimineața și la prânz, în zilele lucrătoare.
În prezent, această linie circulă foarte rar, iar microbuzele devin extrem de aglomerate în aceste intervale orare. Situația afectează în mod direct elevii care merg zilnic la școală și se întorc acasă, dar și ceilalți locuitori ai comunei care depind de transportul public.
Am primit confirmarea din partea STPT că suplimentarea se poate face doar cu acordul Primăriei Dumbrăvița. Prin această petiție, solicităm Primăriei să ia măsurile necesare pentru a asigura un transport public sigur, eficient și confortabil pentru comunitatea locală.
Daniel Drăghici Contactați autorul petiției
| Autorul acestei petiții a decis să stopeze continuarea strângerii de semnături |