Si tatii se pot interna cu copiii in spital!
Vreau să cunoașteți și să rețineți următoarele lucruri foarte importante: există o lege și anume Ordinul 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice în care se precizează astfel:
Art. 5
(1) În cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezența cu caracter permanent a unuia dintre parinti, dacă se solicită acest lucru.
(2) În cazul copiilor pana la 14 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezența unui aparținător permanent, dacă se solicită acest lucru.
(3) În cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezența unui aparținător permanent, cu acordul șefului de secție/coordonatorului de compartiment.
2. Vârsta până la care se permite internarea parintelui/ reprezentantului legal alături de copil este de 18 ani conf. alin 3, art. 5 din Ordinul 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice.
3. Condițiile de care pot beneficia părinții / reprezentanții legali pe perioada internării împreună cu copiii sunt diferite de la un spital la altul în funcție de prevederile regulamentelor de ordine interioară pentru pacienți de la nivelul unităților medicale.
4. Copiii intră în categoria persoanelor vulnerabile prin vârsta pe care o au si nu pot primi informații și oferi un consimțămînt informat pentru actul medical exercitat asupra lor.
Conform legislaţiei europene adoptate şi în ţara noastră, părinţii sau reprezentanţii legali ai copiilor minori au dreptul de a da consimţământul informat în numele copiilor lor și în consecință trebuie să asiste la consultul medical si la realizarea unora din procedurile medicale .
Art. 4
Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.( Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului)
5. Fiecare pacient are dreptul la servicii medicale de calitate efectuate fără discriminare și fără abuzuri.
Art. 3
Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoana umană, fără nici o discriminare.( Legea nr. 46 din 21 ianuarie 2003 drepturilor pacientului).
Salvați-vă aceste rânduri în telefon, sau pe undeva unde le puteți avea oricând la îndemână în asemenea situații. Ce este de reținut este că aveți dreptul să vă internați cu copilul, să fiți informați asupra procedurilor și asupra actului medical ce urmează să se desfășoare, și să asistați la acesta, adică nu sunteți obligați să ieșiți din cabinet și să vă lăsați copilul singur, ba dimpotrivă!
Fara a intra prea mult in detalii de ordin legislativ, este binecunoscut deja principiul egalitatii in drepturi dintre femei si barbati. Acest principiu se regaseste si in legislatia europeana, fiind preluat si in legislatia nationala, ideea centrala fiind aceea ca barbatii si femeile sunt egali in drepturi.
Astfel, art. 1 al Protocolului nr. 12 al Conventiei Europene a Drepturilor Omului – Interzicerea generala a discriminarii – prevede:
”1. Exercitarea oricarui drept prevazut de lege trebuie sa fie asigurata fara nicio discriminare bazata, in special, pe sex, pe rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine nationala sau sociala, apartenenta la o minoritate nationala, avere, nastere sau oricare alta situatie.
2. Nimeni nu va fi discriminat de o autoritate publica pe baza oricaruia dintre motivele mentionate in paragraful 1”.
Prevederi similare se regasesc in Constitutia Romaniei, alin. (1) al art. 16 din legea fundamentala prevazand: „Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari”.
Codul civil stabileste in cuprinsul art. 503 alin. (1) prevederi referitoare la exercitarea autoritatii parentale: „Parintii exercita impreuna si in mod egal autoritatea parinteasca”, garantand egalitatea in drepturi si obligatii a ambilor parinti.
O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare, republicata, in cuprinsul art. 2, defineste conceptul de discriminare: „Potrivit prezentei ordonante, prin discriminare se intelege orice deosebire, excludere, restrictie sau preferinta, pe baza de rasa, nationalitate, etnie, limba, religie, categorie sociala, convingeri, sex, orientare sexuala, varsta, handicap, boala cronica necontagioasa, infectare HIV, apartenenta la o categorie defavorizata, precum si orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrangerea, inlaturarea recunoasterii, folosintei sau exercitarii, in conditii de egalitate, a drepturilor omului si a libertatilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, in domeniul politic, economic, social si cultural sau in orice alte domenii ale vietii publice”.
Conform art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000, republicata: „Orice comportament activ ori pasiv, care, prin efectele pe care le genereaza, favorizeaza sau defavorizeaza nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoana, un grup de persoane sau o comunitate fata de alte persoane, grupuri de persoane sau comunitati, atrage raspunderea contraventionala, conform prezentei ordonante, daca nu intra sub incidenta legii penale.”
Asadar, cadrul legislativ existent ar trebui sa garanteze egalitatea in drepturi intre barbati si femei, fara niciun fel de discriminare, inclusiv atunci cand este vorba despre exercitarea drepturilor fata de proprii copii.
In ciuda legislatiei existente, in spitalele de copii se practica o diferentiere intre drepturile mamelor si cele ale tatilor, in sensul ca, desi nu se interzice expres dreptul tatalui de a se interna impreuna cu copilul sau, acest drept ii este negat, impunandu-se internarea mamei impreuna cu copilul.
O astfel de practica este una cat se poate de nociva pentru copil, acesta neavand posibilitatea de a se bucura de prezenta tatalui pe intreaga durata a spitalizarii.
Fara a nega dreptul mamei de a se interna alaturi de copil, raportat la prevederile legislative in vigoare, optiunea internarii impreuna cu copilul apartine exclusiv parintilor, decizia neputand fi luata de reprezentantii institutiei de spitalizare.
Problema apare mult mai grav in cazul familiei monoparentale in care tatal, ca unic intretinator, nu isi poate exercita drepturile sale de parinte.
Totodata sunt lezate si drepturile copilului, acesta avand dreptul sa fie in prezenta oricaruia dintre parinti pe perioada internarii intr-o institutie spitaliceasca, prin negarea dreptului tatalui de a se interna alaturi de copilul propriu aducandu-se atingere chiar interesului superior al copilului, interes care ar trebui, de asemenea, sa primeze la momentul luarii deciziilor in ceea ce il priveste.
Asadar, in ciuda cadrului legislativ existent, in practica, tatii sunt supusi unui tratament discriminator chiar de la primul moment in care au devenit parinti:
– tatilor li se refuza dreptul de a sta cu copilul nou nascut in maternitate, cadrele medicale predand copilul exclusiv mamei;
– tatii care beneficiaza de concediul paternal nu beneficiaza de protectie impotriva concedierii pe perioada concediului, spre deosebire de mamele aflate in concediul maternal, a caror concediere este interzisa pe perioada concediului;
– tatilor li se refuza dreptul de a se interna impreuna cu copiii lor intr-o unitate spitaliceasca.
Or, o astfel de atitudine prin care tatal copilului este inlaturat din viata acestuia in mod fortat nu are cum sa satisfaca interesul superior al copilului, sa respecte dreptul sau de a fi in prezenta ambilor parinti.
Iata ca, in ciuda mult declamatului principiu al egalitatii in drepturi intre barbati si femei, in practica, acesta nu este decat „o lozinca” frumoasa, scoasa in evidenta ori de cate ori se iveste situatia potrivita, tatilor negandu-li-se drepturi firesti doar pe motivul ca „nu sunt mame”.
Consider ca institutiile abilitate – in special Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) – ar trebui sa se aplice cu mai multa atentie asupra acestui fenomen si sa sanctioneze drastic tratamentul diferentiat aplicat in unitatile spitalicesti atunci cand este vorba despre drepturile tatilor si ale mamelor. Incercarile timide intreprinse pana in prezent de CNCD in sensul sanctionarii unor astfel de acte de discriminare nu le pot considera ca fiind serioase, sanctiunile dispuse fiind simbolice, raportat la amploarea fenomenului si caracterul sau continuu.
Din pacate si noi am trecut prin acest episod si ni s-a impus ca eu, mama sa raman cu fetita de 2ani si 9luni internata, acasa mai avand un bebelus de 6 luni care era alaptat exclusiv. Este cel mai crunt ca mama sa ti se impuna sa te imparti si sa nu accepte tatal sa-si exercite dreptul de a avea grija de propriul copil. Ni s-a impus sa vina sa stea o bunica, matusa, vecina..etc, noi nu avem bunici, sunt decedati, singurul bunic in viata este tot barbat. Am crezut in drepturile noastre si le-am sustinut pana la capat si atunci a permis ca tatal sa stea internat cu fetita si sa asiste pe tot parcursul spitalizarii la tratament.
Din pacate in ultima perioada am tot auzit cazuri in care nu li s-a permis tatilor sa stea internati cu copii lor, in care mama era insarcinata si nu aveam cum sa stea cu copilul.
De aceea cred si vreau sa schimb acest “privilegiu” intr-un drept care este incalcat.