Petitieonline.com

Sector 5 si apa caldă

G Gabriela Merca · RO

Ce e mai rece decât apă rece în sector 5? Apa caldă! 
M-am săturat să încălzesc apa la aragaz ca să mă pot spăla. M-am săturat sa mă spăl cu apă rece sau călâie. Reparații peste reparații. Nu înțeleg ce se tot repară de vreo 3 ani. Am un copil în vârstă de 1 ani, îl spăl des pe căldurile astea pentru că transpiră mult, și nu îl pot spăla cu apă rece. Gazele pe care le consum încălzind apa de 4-5 ori pe zi cine le plătește? Nu mai zic de apa "caldă" care se consumă așteptând să vină totuși apă caldă. M-am săturat să plătesc apă caldă degeaba. M-am săturat de indiferența celor care opresc apa caldă zilnic. Nici în comunism nu se întâmpla așa ceva. Primim apă caldă doar dimineața până în ora 9 și seara târziu. Unii ne mai spălăm și pe timpul zilei. Chiar și programul ăsta este valabil doar câteva zile pe lună. Că în rest, apă rece. Păi na! Suntem români și ne descurcăm cu ce avem. Dar eu m-am săturat să închid ochii. Este clar ca nu există nicio reparație, ci doar suntem ținuți așa ca niște șobolani, pentru ca nimeni nu zice nimic. Eu nu mai vreau să tac. Vreau apă caldă! Refuz să mai plătesc întreținerea până nu voi avea apă caldă la discreție!

Distribuiți această petiție

Ajută această petiție să obțină mai multe semnături.

Lipiți linkul într-un mesaj și trimiteți-l prietenilor care ar putea semna.




Publicitate plătită

Petitieonline.com va promova această petiție către un număr de 6,000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Alege-ți bugetul
Metoda de plată
PayPalGoogle PayApple PayCard bancar

Alegeți o metodă de plată pentru a continua.