Scrisoare deschisă: Dreptul la vot a fost călcat în picioare!
SCRISOARE DESCHISĂ
În cadrul alegerilor EuroParlamentare din 26 mai 2019, s-au format rânduri imense la secțiile de vot din Diaspora (cetățeni aflați în afara statului Român care și-au exercitat votul în străinătate, cetățeni români-europeni, rezidenți în alte state). Sute și mii de persoane au stat în rând ore în șir pentru a-și exercita dreptul fundamental de a alege (vota), unii cetățeni nici nu au mai ajuns să voteze pentru că le-a fost trântită ușa secțiilor de vot în față și au fost trimiși acasă, fără a-și mai exercita dreptul la vot.
> România este stat membru al Uniunii Europene începând cu 1 ianuarie 2007.
> Scrutinul din 26 mai 2019 este organizat pentru alegerea reprezentanților României în Parlamentul Uniunii Europene.
> Principiile și valorile de bază ale Uniunii Europene sunt libertatea și democrația.
> Democrația se bazează pe vot, pe alegerea liberă a cetățenilor exprimată prin vot universal și secret.
> Conform Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, art. 18 și art. 25 – cetățenii europeni au dreptul de a vota și de a candida la alegerile municipale și la alegerile pentru Parlamentul European, indiferent unde locuiesc pe teritoriul Uniunii Europene.
Din păcate, Biroul Electoral Central a luat o decizie ilegală, arbitrară și neconstituțională de a nu permite tuturor cetățenilor să-și exercite dreptul fundamental la vot!
Nu este prima dată când se întâmplă astfel de incălcări, în cadrul alegerilor Prezidențiale din 2014 - oamenii la fel au stat în rânduri ore în șir, pe timp de iarnă și unii nu au mai ajuns să voteze pentru că le-a fost trântită ușa în nas.
Să punem capăt acestei fărădelegi, să insistăm asupra respectării dreptului nostru fundamental - SEMNEAZĂ această petiție pentru a cere:
1. Majorarea numărului secțiilor de vot în diaspora.
2. Prelungirea obligatorie a programului de funcționare a secțiilor de vot, în cazul în care există cetățeni care așteaptă să-și exercite dreptul de vot - până la ultimul cetățean.
3. Demisia conducerii Biroului Electoral Central pentru faptul că nu au prelungit termenul de funcționare a secțiilor de vot și astfel au lezat dreptul fundamental de a alege și de a fi ales.
Vlad Bilețchi +37360668866 Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Suspendarea Președintelui României, Nicușor Dan, pentru abuz de funcție și discreditarea statului
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
"SALVAȚI PISICILE COMUNITARE DIN BOTOȘANI-AU NEVOIE DE CĂSUȚELE LOR"!!!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Suspendarea Președintelui României, Nicușor Dan, pentru abuz de funcție și discreditarea statului
37290 Creat: 2025-10-01
Petitie pentru respingerea oricăror proceduri de autorizare de tip PUZ/PUD pentru construcții de tip P+3/P+3E/P+3+M în satul Preajba.
589 Creat: 2025-10-07
Desființarea secției de fotbal al Clubului Sportiv al Armatei , club departamental finanțat din taxele Românilor!!!
433 Creat: 2025-06-06
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA PREȘEDINTELUI NICUȘOR DAN DIN FUNCȚIE
701 Creat: 2025-07-31
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
7499 Creat: 2025-06-14
NICUSOR DAN, DEMISIA din functia de presedinte, URGENT!
1564 Creat: 2025-06-04
Înființarea Parcului Natural "Stejarii Seculari Cristian"
174 Creat: 2025-09-16
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
18553 Creat: 2025-06-04
Vrem cursuri opționale gratuite în UNATC
127 Creat: 2025-10-07
Programul școlar al Colegiului German Goethe
53 Creat: 2025-10-07
Scoaterea canalului de stiri Antena 3
23 Creat: 2025-10-08
Stoparea obligativității participării la cursuri
1875 Creat: 2025-09-29
Alegeri libere
26382 Creat: 2024-12-06
Petiție de stopare a întreruperilor foarte frecvente de electricitate și de modernizare de URGENȚĂ a liniilor de tensiune si transformatoarelor din comuna Puchenii Mari, Prahova.
238 Creat: 2024-05-30
Diabetul nu are vârstă
1730 Creat: 2025-09-05
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22623 Creat: 2025-05-26
Iarna la terasă e mai frumoasă împreună...
232 Creat: 2025-10-05
Îmbunătățirea orarului si prelungirea liniei 56 CTP
158 Creat: 2025-09-30
Petitie către Curtea Constituțională a României Subiect: Menținerea în cursa prezidențială a domnului Călin Georgescu
30583 Creat: 2024-11-28
Spunem NU ridicării imunității parlamentare! Solidari cu Diana Iovanovici Șoșoacă
1176 Creat: 2025-09-24