Res publica sine superstitione/Lucrul public fără superstiție în România și în toată TerraFamilieNavă. Ziua Eroilor etică, ne-falsă.
Liderilor socio-politici din România și din toată TerraFamilieNavă
Se recunoaște, filosofic, că după înălțare vine coborâre, pentru orice cultură. Cugetarea -liberă- este înălțare, coborâre, mediere. Medierea este și remediere. Iar Lucretius a zis, în De rerum natura 1, 101: ”La atâtea rele a putut să îndemne Religia/Superstiția/Iluzia!”/”Tantum Religio potuit suadere malorum!”. Să nu cedăm iluziilor, exagerărilor mafio-religioase, tech-abuzive sau altora. Terrahortisofia salvează omenia/umanitatea.
Umaniști, raționaliști și panteiști, ateiști din România solicită autorităților separarea lucrului public de superstiția religilor înșelătoare (laicizare fără compromisuri meschine), chiar printr-o lege a laicizării. În condițiile reducerii resurselor morale și fizice ale Planetei Terra, instituțiile religioase pot fi transformate în instituții de cultură unipluriversale, mai modeste, iar preoții pot fi îndrumători culturali, profesori etc. Traficurile de corupție, de persoane și de produse (toxice) să fie stopate, pentru ecosociabilitate.
În acest sens al laicizării, este necesar să se modifice și legile nr.48/1995 și 379/2003, astfel încât comemorarea Zilei Eroilor (ca și alte evenimente publice) să nu mai fie niciodată legate în mod dezinformativ, speculativ, de idei religioase speculate meschin (Sărbătoarea Înălțării, cultivarea fanatismului mafionazist, a rasismului, a militarismului etc.). Același lucru la nivel european și global. Dacă cineva vrea să contrazică această propunere, să se documenteze mai întâi asupra eticii umaniste, pacifiste, imperfect-perfectibile etc. (vezi linkul anexat, https://humanists.international/what-is-humanism/the-amsterdam-declaration/) și asupra mitului zborului imaginar și tehnic în istoria terr-umanității (aspectul imaginar, etic, ”spiritual”, metafora înălțării/ascensiunii la înălțime ca formă de cunoaștere și depășire a greutăților vieții, cât și aspectul tehnic, de la legendele carelor lui Icar și Ilie până la avion și elicopter etc.).
Cu stimă,
Ioana-Noemy Toma Contactați autorul petiției