PĂMÂNTUL - COMPONENTĂ VITALĂ A SECURITĂȚII NAȚIONALE!

PETIȚIE

adresată

PARLAMENTULUI, PREȘEDINTELUI  ŞI  GUVERNULUI  ROMÂNIEI

În virtutea art. 51 din Constituția României, dar și al art.55 alineat (1), noi cetățenii acestei țări, semnatari ai acestei Petiții, cerem în mod ferm:

1. Instituirea unui Moratoriu naţional de suspendare a Legii 17/2014, timp de 6 (șase) luni. Oprirea, în această perioadă, a vânzării terenurilor agricole.  

2. Elaborarea, în regim de urgență, a unui Proiect pentru o nouă Lege a Agriculturii în care să se regăsească:  

a. toate cele necesare dezvoltării, sustenabile și durabile implementării agriculturii organice în România (prin măsuri eficiente acest lucru poate fi realizat în maxim 7 - șapte- ani);

b. reglementările necesare în ceea ce privește vânzarea terenurilor agricole reglementări care să fie similare cu cele omonime din Franța.  

3. Reducerea imediată și semnificativă, cu minim 50%, a emisiilor de nitrați și utilizarea de îngrășăminte artificiale.  

4. Reanalizarea și revizuirea, în regim de urgență, a actelor în baza cărora  s-au făcut retrocedările în sectorul agricol, anularea acelora care sunt dovedite a fi ilegale, naționalizarea suprafețelor de teren dobândite ilicit, pedepsirea celor vinovați.

 EXPUNERE DE MOTIVE

Vă aducem la cunoștință faptul că, în acest moment, în România, peste 60% din terenurile agricole aparțin străinilor. În nici o țară din Europa aceștia nu dețin mai mult de 5%.

„Purtătorii conștiinței istorice au datoria să stabilească și să impună păstrarea și valorificarea PĂMÂNTULUI, ca sursă esențială a securității și siguranței alimentare, ca izvor de existență a generațiilor de astăzi și a celor de mâine.”

(Fragment din documentul intitulat „Punctul de vedere al Academiei Române privind vânzarea terenurilor agricole”).

În cadrul aceluiaș document Academia Română afirmă faptul că „în prezent, în societatea românească sunt exprimate semnale de alarmă privind fenomenul de acaparare a terenurilor agricole, care (…) capătă notorietate în absența unor date oficiale privind evoluția tranzacțiilor cu terenuri agricole”

De asemenea, Academia Română a constatat și faptul că „amplificarea volumului tranzacțiilor de pe piața funciară românească are loc în contextul în care prețurile practicate în țara noastră sunt mult mai reduse decât prețurile europene, făcând astfel foarte atractive terenurile agricole pentru capitalul străin, reprezentat atât de persoane fizice cât și de persoane juridice, inclusiv fonduri de investiții”

*

Este din ce în ce mai cunoscut, atât la nivel global cât și european, așa-numitul fenomen de acaparare și concentrare al terenurilor.

Acest fenomen constă într-un „proces de achiziționare pe scară largă de terenuri agricole fără consultarea populației locale în prealabil sau fără a obține aprobarea acesteia” și se manifestă prin faptul că „limitează posibilitățile de care dispune populația locală de a gestiona în mod independent o exploatație și de a asigura producția de alimente”, pe de o parte, în timp ce, pe de altă parte „proprietarul se bucură (…) de dreptul de a utiliza resursele și beneficiile care decurg din utilizarea acestora”.

(Avizul Comitetului Economic și Social European privind acapararea terenurilor - un semnal de alarmă pentru Europa și o amenințare iminentă la adresa agriculturii familiale din ianuarie 2015, pag. 4, disponibil la http://eur-lex.europa.eu/legalcontent/RO/ALL/?uri=CELEX%3A52014IE0926).

Tot CESE spune în același document la pag.6 că „proprietatea funciară se concentrează din ce în ce mai mult în mâna unui număr limitat de companii de mari dimensiuni, ceea ce a dus la nașterea unei agriculturi industrializate în unele țări din Europa Centrală și de Est”.

*

Un alt efect nociv al acaparării resurselor naturale ale țării, în general și al acaparării terenurilor, în special, a fost distrugerea industriei românești din domeniu, în trecut, și imposibilitatea refacerii ei, în prezent, România devenind exportatoare de materii prime și importatoare de produse finite (alimentare sau industriale).

Mai mult, potrivit studiului elaborat de Transnațional Institute, cât și avizului CESE anterior menționat, acest fenomen amenință securitatea și suveranitatea alimentară și tradițiile alimentare locale.

Astfel, potrivit CESE „terenurile agricole constituie baza pentru producția alimentară, formând, prin urmare, o condiție prealabilă necesară pentru asigurarea securității alimentare”. Astfel, „produsele alimentare și culturile de materie primă cultivate pe terenurile achiziționate sunt exportate în special în țările de origine ale investițiilor. Numai o mică parte a acestor culturi este destinată piețelor interne. Prin urmare, securitatea alimentară este invers proporțională cu gradul de acaparare a terenurilor”

Aceeași concluzie este asumată și de către Academia Română, potrivit căreia sunt întemeiate temerile privind securitatea alimentară a populației din România „în condițiile în care cele mai fertile terenuri s-ar afla în proprietatea unor entități cu interese economice diferite față de cele ale statului român”.

*

Având în vedere cele expuse anterior, devin tot mai importante și de luat în seamă studiile de specialitate potrivit cărora fenomenul acaparării și concentrării terenurilor pune în mare pericol posibilitatea de hrănire a populației.

Mai mult, din punct de vedere social, s-a identificat și efectul depopulării zonelor în care se practică în prezent agricultura intensivă de tip industrial corporatist.

Este unul dintre motivele pentru care România se confruntă în acest moment cu o gravă criză demografică.

Avizul instituției europene (CESE) indică România ca exemplu de scădere maximă al numărului de lucrători din agricultură (8,9%/an între 2005 și 2010), o creștere a șomajului ce a implicat, evident, costurile sociale inerente și semnificative.

În general, fenomenul analizat afectează în mod negativ nu doar aspectul demografic al țării.

Producția de alimente naturale, sănătoase și aspectele socio-ecologice sunt și ele grav deteriorate de acest tip de agricultură industrială intensivă, dominată de întreprinderile mari.

*

În punctul său de vedere, Academia Română își exprimă opinia că „terenurile agricole reprezintă una dintre cele mai importante resurse naturale ale României și gestionarea lor responsabilă reprezintă o garanție pentru securitatea alimentară a generațiilor care vor urma”.

Citându-l pe marele agronom Gheorghe Ionescu-Șișești... „Pământul este bogăția principală a României. Dar… nu este o comoară nesecată, un bun inalterabil. Avem datoria să-l păstrăm și să-l îngrijim, ca să rămână mereu izvorul de viață și mijlocul de existență al poporului român”.

Într-adevăr, aceasta este și opinia CESE potrivit căruia „terenurile nu reprezintă o marfă comercială care să poată fi fabricată în cantități mai mari. Pământul este o resursă finită, motiv pentru care el nu ar trebui să se supună normelor tipice ale pieței”.

Totodată, aceeași instituție europeană afirmă că „o piață a terenurilor bazată exclusiv pe cele patru libertăți (de circulație a mărfurilor, persoanelor, serviciilor și capitalurilor) nu este suficientă pentru a face față riscului de discriminare și marginalizare legat de aspectele sensibile ale accesului la terenuri agricole, ale controlului asupra acestora și ale destinației ce le este atribuită”.

Este cât se poate de evidentă discriminarea țăranului român, a fermierului român, în acest proces de acaparare a terenurilor agricole și nu numai.

CESE constată faptul că... „fenomenul concentrării unor suprafețe mari de teren în mâinile unor mari investitori neagricoli și ale marilor companii agrare reprezintă o amenințare gravă (…)”.

„Aceasta contravine modelului european al unei agriculturi durabile, multifuncționale și competitive, în bună măsură bazată pe exploatațiile agricole familiale și periclitează punerea în aplicare a obiectivelor formulate în art. 39 și art. 191 din T.F.U.E.

Acest model se află în contradicție cu obiectivul structural al sectorului agrar de a dispune de proprietăți funciare cât mai dispersate, duce la deteriorarea ireversibilă a structurii economice în zona rurală și la o agricultură industrializată nedorită de societate”.

„Politica funciară este de competența statelor membre”, fapt în virtutea căruia acestea „pot impune restricții privind tranzacțiile atunci când siguranța alimentară și energetică națională este periclitată sau dacă există un interes public major”.

Iar aceste restricții sunt permise pentru a evita speculațiile, pentru a conserva tradițiile locale și pentru a asigura o utilizare adecvată a terenurilor, aceasta chiar dacă, spune CESE, „astfel de restricții limitează principiul – consfințit în tratate – al liberei circulații a bunurilor și a capitalurilor”, întrucât sunt „justificate în contextul garantării securității alimentare”.

În Tratatul de Bază al Uniunii Europene la art.4 alineat (2) se specifică foarte clar:

„Uniunea respectă egalitatea statelor membre în raport cu tratatele, precum și identitatea lor națională, inerentă structurilor lor fundamentale politice și constituționale, inclusiv în ceea ce privește autonomia locală și regională. Aceasta respectă funcțiile esențiale ale statului și în special pe cele care au ca obiect asigurarea integrității sale teritoriale, menținerea ordinii publice și apărarea securității naționale. În special, securitatea națională rămâne responsabilitatea exclusivă a fiecărui stat membru”.

Considerăm că tara noastră încalcă grav acest articol fiind cât se poate de evident faptul că, în acest moment, Statul român nu poate asigura țării, în mod exclusiv (adică fără ajutor din afară) securitatea alimentară, economică, demografică, de mediu și sanitară. Și... se știe foarte clar faptul că acestea fac parte din securitatea națională.

Una dintre principalele cauze, a acestei situații grave este dezastrul din agricultură produs atât prin vânzarea excesivă și iresponsabilă a terenurilor agricole către străini, cât și prin modul în care sunt ele exploatate.

Și aici ne referim la încălcarea gravă a normelor de mediu în detrimentul productivității, al maximizării profiturilor.

Ne referim la ceea ce se întâmplă cu producția agricolă din Romania care este în cea mai mare parte exportată în condiții nu tocmai clare, fără să se țină cont de nevoile interne.

Iar noi, români, nu numai că nu beneficiem de mare lucru în ceea ce privește contribuția companiilor străine din domeniu la bugetul de stat, dar mai și cumpăram apoi, la prețuri mult mai mari, propriile noastre produse agricole, de data asta sub formă de... alimente.

Și problemele nu se opresc aici...

După cum bine s-a văzut, aceste alimente sunt, de multe ori, sub normele europene în ceea ce privește calitatea, iar români se îmbolnăvesc încet și sigur.

Noi, semnatarii acestei Petiții, vrem O ALTĂ AGRICULTURĂ în România.

O Agricultură care să ducă la reducerea substanțială a importul de produse alimentare și care să asigure consumatorului alimente curate, adevărate, și implicit... o viață mai sănătoasă.

Vrem o AGRICULTURĂ ORGANICĂ!

Asociația Mișcare Focul Dacic

http://foculdacic.ro/

Asociația Mișcarea Focul Dacic    Contactați autorul petiției