PETIŢIE: pentru o educaţie non-violentă în grădiniţe
În atenția:
Dnei Maia Sandu, Prim-ministră a Republicii Moldova
Dnei Liliana Nicolaescu-Onofrei, Ministră a Educației, Culturii și Cercetării
Copiii de la 2-3 la 7 ani, petrec la grădiniță în mediu 10 ore pe zi. De aceea influența grădiniței asupra creșterii lor este esențială. În ultimii ani, societatea noastră a fost zguduită de mai multe cazuri de răsunet de abuz si violentă în instituțiile preșcolare. Pe lângă aceste cazuri, mediatizate pe larg în mass-media, părinții continuă să semnaleze pe rețelele sociale cazuri de abuz si violentă săvârșite de cadre didactice și personalul auxiliar din grădinițe asupra copiilor. Cu toate acestea, ele rămân ca un strigăt de ajutor în pustiu. Fiecare părinte este nevoit să se lupte de unul singur şi să facă față unui sistem nereformat, învechit în practici si viziuni autoritare asupra educației.
Noi, părinții semnatari ai acestei petiții, cerem reformarea sistemică a instituțiilor preșcolare, prin aplicarea următoarelor măsuri:
1. Instalarea camerelor de supraveghere în toate instituțiile de învățământ preșcolar și asigurarea accesului părinților la înregistrările video;
2. Organizarea de traininguri susținute de psihologi și experți în psihologia copilului;
3. Evaluarea sistematică de către psihologi a cadrelor didactice și non-didactice din instituțiile preșcolare, cu scopul de a depista persoanele care comit abuzuri și violență în raport cu copiii;
4. Stimularea financiară a cadrelor didactice în funcție de instruirile parcurse;
5. Sancționarea managerilor instituțiilor de educație timpurie, angajații cărora comit acte de violență.
Ne exprimăm speranţa că propunerile cu care venim vor fi auzite, iar sistemul de învăţământ preşcolar va fi reformat, punându-se astfel capăt unor practici abuzive faţă de copiii noștri. Doar prin fapte concrete, care ar aduce o schimbare de profunzime şi complexă în acest sistem, Ministerul Educaţiei, Culturii şi Cercetării poate demonstra că generaţia în creştere contează cu adevărat pentru viitorul acestui stat.
Cu respect,
AO Părinţi Solidari
VEZI PETIȚIA INTEGRALĂ AICI.
AO Părinţi Solidari Contactați autorul petiției
Anunț de la administratorul acestui websiteAm închis această petiție și am șters informațiile personale ale semnatarilor.Regulamentul general al Uniunii Europene privind protecția datelor (GDPR) solicită un motiv legitim pentru stocarea informațiilor personale, respectiv ca informațiile să fie stocate pentru cel mai scurt timp posibil. |
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petiții promovate de alți utilizatori
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
6559 Creat: 2025-08-14
Salvați Școala Gimnazială Nr. 1 Oțelu Roșu – Vrem să ne păstrăm identitatea și performanța!
1120 Creat: 2025-08-13
Dreptate pentru Pietricel! Aplicarea Legii nr. 205/2004 – pedepsirea cruzimii față de animale
217 Creat: 2025-08-19
Reducerea taxelor CECCAR
1573 Creat: 2025-07-20
Opunere la decizia de desfiintare a Scolii Gimnaziale Horea Closca si Crisan, Turda jud. CLuj
68 Creat: 2025-08-20
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
183 Creat: 2025-08-18
Lăsați-ne să-i dăm o șansă la viață!
270 Creat: 2025-08-18
Nu complexelor locative in Colonita!
322 Creat: 2025-08-14
GRATIERE 2025
100324 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
2229 Creat: 2025-08-01
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
225 Creat: 2025-08-17
STOP DESFIINȚĂRII Oficiului Român pentru Drepturile de Autor !
31 Creat: 2025-08-19
Respect și drepturi pentru asistenții de stomatologie din România
14 Creat: 2025-08-20
Petitie publică pentru blocarea vânzării companiilor profitabile de stat
56 Creat: 2025-08-18
VREM UNITATE DE POMPIERI IN COMUNA BERCENI !
493 Creat: 2025-08-17
Refuzul majorării prețului apei potabile în județul Neamț
255 Creat: 2025-08-16
Salvati Liceul de Coregrafie Floria Capsali din Bucuresti
786 Creat: 2025-08-13
Locuri de parcare, NU demolare (Sector 2)
11 Creat: 2025-08-19
Stop aplicării discriminatorii a burselor de merit! Cerem reguli clare și naționale pentru toți elevii!
24 Creat: 2025-08-17
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4961 Creat: 2025-06-14