Opriti sarbatoarea Halloweenului in scoli !

"Obiceiurile de Halloween provin de la poporul antic celt din Irlanda, Scoţia, Ţara Galilor şi Anglia de Nord în vremea când creştinismul nu se răspândise atât de departe. Aceşti oameni aveau o sărbătoare numită Samhain în zilele 31 octombrie – 1 noiembrie.

Preoţii, pe nume Druizi, realizau ritualuri păgâne în numele poporului, inclusiv sacrificii umane. Se folosea magia şi alte ritualuri pentru a prezice viitorul.

Pentru a se proteja de orice spirit rău sau fantomă care se apropiau de satul lor ca să le facă rău, sătenii lăsau afară, în faţă casei lor, diverse daruri pentru a mulţumi orice fiinţă supranaturală călătoare; iar dacă cineva trebuia să călătorească în noaptea de 31 octombrie, trebuia să se îmbrace cu costume de vrăjitoare, fantome, diavoli sau ceva asemănător acestora, astfel în cazul în care se întâlneau cu vrăjitoare, fantome sau diavoli reali ei să se amestece cu ei şi să nu fie recunoscuţi drept muritori.

Este evidentă aici clar paralela cu practicile moderne de păcăleală sau dulciuri, şi costumarea de Halloween. Acesta este în concluzie un rezumat al practicilor care aveau loc în poporul păgân celt în timpul sărbătorii de Samhain. Totuşi, cum a devenit această sărbătoare păgână cunoscută drept Halloween?“

După cum bine ştim multe sărbători păgâne au fost “încreştinate”, astfel sărbătoarea Samhain s-a suprapus cu sărbătoarea martirilor creştini stabilindu-se o zi a tuturor sfinţilor.

Papa Grigore III ( 731-741 ) a pus data celebrării zilei tuturor sfinţilor pe 1 noiembrie – aceeaşi dată cu cea a vechii sărbători păgâne celtice a lui Samhain. Astfel, ziua de 1 noiembrie a devenit oficial Ziua Tuturor Sfinţilor ( în engleză: All Hallows Day ) , de unde şi denumirea actuală de Halloween.

„Părintele” modern al „bisericii lui Satan”, Anton Szandor LaVey, obişnuia să spună că Halloween este una dintre cele mai mari sărbători în calendarul satanic.

Oamenii din dorinţa de-a o comercializa au conturat o faţă drăguţă a “sărbătorii”, la care iau parte cu nesaţ atâţia. Totul este într-o lumină obscură…

Este limpede că sărbătoarea halloweenului poartă cu sine o latură ocultă de neimaginat. Tragedia este că participă mulţi creştini, fără a-şi pune întrebarea dacă este bine sau nu."

 

Va rog sa semnati aceasta petitie daca sunteti de acord cu desfiintarea acestei asa zise sarbatori de Halloween, in scoli si gradinite.