Opriti distrugerea chimiei romanesti!

În cele ce urmează încerc să trag un semnal de alarmă – știind sigur că nu voi avea același succes ca un manipulator de profesie, în primul rând pentru că subiectul acestui manifest este ”cu bătaie lungă”, adică mai greu de înțeles pentru majoritatea instinctivă a lumii înconjurătoare... dar și pentru că explicațiile ce urmează nu se încadrează în categoria celor cu tentă subliminală (enunțuri scurte, gen hashtag). Cred că trebuie scrise totuși... Nu este vorba nici despre ansamblul învățământului românesc – deși acesta este într-o gravă suferință (clădiri inadecvate și chiar insalubre, cadre didactice îmbătrânite, blazate și prost plătite, dar de la care pretențiile sunt tot mai mari, dotări tot mai învechite, dar cu iz de dosare penale, beneficiari care nu știu / nu înțeleg ce așteptări ar trebui să aibă de la sistem, conducători care... dar nu vreau să introduc aici vreo tentă politică!), nici măcar despre gravitatea situației în care se află o anumită parte – cea mai importantă, după umila mea părere – a programei preuniversitare, și anume ȘTIINȚELE NATURII (fizica, biologia, chimia), confruntate cu o tendință centrifugă acută, de ”exilare” din sistem, de trecere pe ”linia moartă”, în favoarea științelor psiho-sociale și umaniste, în primul rând... Științele naturii sunt puse în situația de a fi ”contopite” cumva, cu scopul clar de a stârni adversități interne, pentru a putea fi distruse apoi pe rând (că să nu fiu paranoic, să zicem că este doar o posibilitate!). Un scurt comentariu, pentru a justifica importanța sus-pomenită: oare câți oameni (ce procentaj, adică) trebuie să fie preocupați / angajați / înrolați / dedicați etc. în domeniul ASIGURĂRII celor strict necesare vieții pe planetă (hrană, adăpost, transport, medicamente, confort)?... Nu cumva sunt din ce în ce mai puțini? Nu cumva riscă să ajungă PREA puțini? Sigur, aproape toate aceste domenii sunt acoperite de automatizare, robotizare, inteligență artificială... dar nu cumva ne pândește un viitor de tip Matrix? Nu cumva tot mai mulți (chiar PREA mulți!) oameni sunt tot mai atrași înspre domenii importante ale vieții sociale, dar nu INDISPENSABILE vieții înseși? Este vorba de comunicare, comerț, entertainment, conviețuire, adaptare... dar supraviețuirea, cui rămâne? Să analizăm cea mai ”înghesuită” dintre aceste științe, CHIMIA. Cred că este, de departe, cea mai pusă ”la colț” – și este momentul să enumerăm câteva argumente, obiective și subiective (nu se poate altfel, deoarece sunt din interiorul sistemului, deci parte ”interesată”). Astfel, dintre cele 3 științe enumerate mai sus, chimia începe ULTIMA în cadrul gimnaziului, deci pare cea mai puțin importantă... Pe de altă parte, în economia dotărilor unei școli / unui liceu, chimia este de departe cea mai SCUMPĂ dintre ele (și în raport cu orice altă disciplină!): sticlărie, substanțe consumabile, deșeuri ce trebuie distruse, pericole de arsuri, intoxicații, otrăviri, plus sisteme costisitoare de protecție... Profesor de chimie să fii, și dacă ajungi directorul unui liceu nu poți să nu constați că dotarea unui laborator de chimie îți înghite mai mulți bani decât a cinci cabinete de istorie, științe sociale, geografie, limbi străine, arte etc., iar ÎNTREȚINEREA lui, o altă cheltuială însemnată în raport cu celelalte, unde trebuie șters doar praful (exagerând puțin!). Dotarea tot mai precară a continuat – cumva firesc – cu ”mazilirea” chimiei din aproape orice profil de liceu, consecuția și mai firească fiind că tot mai puțini elevi dau bacalaureatul la chimie (iar atunci când se mai încăpățânează câte unul, primește niște subiecte grele, lungi, încâlcite, făcute parcă dinadins ca o ”pedeapsă” – clar disproporționate în raport cu istoria, geografia, chiar biologia uneori, nu și fizica – pentru a nu fi paranoic, să spun că nu trebuie neapărat o comandă de undeva, dar Dumnezeu, dacă vrea să piardă pe cineva, îi ia mințile în așa fel încât să-și taie singur craca de sub picioare). Se închide astfel un mic cerc: alocările de fonduri pentru chimie vor fi tot mai mici, fiindcă elevii ”nu sunt interesați”... dar de la nivelul liceului nu se vede (și chiar nimeni nu VREA să vadă?) că mai sunt niște consecințe? Tot mai puțini elevi interesați de chimie înseamnă tot mai puțini studenți la facultățile de chimie, deci tot mai puțini absolvenți universitari de specialitate – deci noi generații de profesori de chimie tot mai reduse... ceea ce închide un al doilea cerc, median să zicem: profesorii de chimie sunt tot mai îmbătrâniți, mai depășiți – astfel că se mai taie din disciplină sau vin niște suplinitori care habar n-au, părinții, elevii și sistemul sunt tot mai nemulțumiți... Mai este însă și un al treilea cerc, cel mare: nici facultățile care se bazau în mod tradițional pe chimie, cum ar fi medicina sau ingineria chimică (de proces) nu mai au candidați care să știe chimie, deci vor trebui să recupereze cumva... dacă reușesc! Treptat, încep să dispară și acestea... Viitorul sumbru a început deja: practic, toți cei angajați (încă!) în domeniul chimiei educaționale, simțim că lucrăm tot mai exclusiv pentru străinătate – cei mai buni absolvenți de liceu, olimpicii cu care România se mândrește (și care ar fi putut fi următorii mari profesori universitari de AICI), pleacă la studii în Occident și... rămân acolo! Cei care mai ”greșesc drumul” și ajung în facultățile noastre, pleacă pe urmele lor – la master sau la doctorat! Apoi, rămân acolo! Medicii și inginerii chimiști tineri – pleacă și ei ulterior, cam o treime... și rămân acolo! E clar efectul ”bulgărelui de zăpadă”, care provoacă o avalanșă? ”Cercurile” devin o spirală... a distrugerii! Mai este nevoie de chimie? Înainte de a răspunde la întrebarea – retorică pentru mine – să ne imaginăm o situație... ipotetică (!): un primar al unui orășel are de gestionat fondurile destul de reduse ale concitadinilor săi – fiindcă lumea este la curent cu toate noutățile, trebuie să răspundă cumva la solicitările cetățenilor, care doresc mall, pistă de biciclete, aquapark, teatru, internet, antene 5G... club pentru pensionari, grădiniță, o aripă nouă la spital, poate și o facultate... Va trebui să taie de undeva, fiindcă nu poate neglija / amâna nici copiii, nici elevii, nici adulții, nici salariații, nici bolnavii, nici bătrânii, nici noile tehnologii... și găsește că sunt mulți bani de cheltuit tocmai în acest an, cu modernizarea secției de pompieri – poate că mai merge o vreme vechea tulumbă, oricum n-au fost incendii de mulți ani, amânăm angajarea / instruirea de tineri în domeniu, rămânem cu pensionarii... Apoi – curat ghinion! – arde clubul și sunt și victime... drept care lumea se revoltă, sunt dați afară și pompierii care mai erau... iar orășelul se află în Australia de sud-est! Sigur, scenariul catastrofic pare extrem de exagerat, dar... ce se face o țară fără chimiști? Va trebui să lase în grija altora producția de medicamente, vopseluri, fibre și fire, mase plastice, materiale de construcție, îngrășăminte, cauciuc, semiconductori, materiale medicale... dar și cosmetice, articole de igienă, aditivi alimentari și chiar multe alimente procesate, ambalaje, textile, carburanți... și va primi ”la schimb” cianuri, foraje cu fracturi de șisturi, defrișări... și va fi nevoită să primească deșeurile altora. Nu cumva toate astea au și început? Mai este un aspect: chimia este din ce în ce mai mult asociată cu tot felul de nenorociri: drogurile, E-urile, poluarea, incendiile, otrăvirile, intoxicațiile, distrugerea stratului de ozon... când, în realitate, chimia ar trebui chemată să REZOLVE toate astea! Ce mai putem constata? O mulțime de emisiuni TV (mai ales reclame, dar nu numai), în care – dinadins parcă – sunt enunțate / afișate senin diverse enormități (pentru ochii și urechile unui chimist); oare nu mai există nicio ”cenzură” științifică pe nicăieri? De autocenzură nu poate fi vorba – realizatorii TV sunt produsul ultimilor ani de școală, în care chimia fie nu s-a mai făcut deloc, fie s-a făcut după niște manuale de toată jena, fie n-a beneficiat de profesori adevărați, fie toate la un loc! Astfel, vedem seară de seară prognoza meteo în care mercurul apare afișat pe ecran cu simbolul HG, aflăm că sub acțiunea presiunii (!) moleculele devin mai mici și se desfac în particule și mai mici... O fi bine? Îmi aduc aminte cu tristețe de o ”anchetă” făcută în parlament acum vreo 20 de ani, cu vestea că apa conține hidrogen ”cam mult”, adică 67% – și ce răspunsuri au venit, de râsul curcilor... dar, la o judecată mai serioasă, nu-i deloc de râs! Mai degrabă ar fi de plâns! Vârsta îmi permite o privire de ansamblu asupra unei perioade destul de lungi – acțiunile de distrugere ale chimiei au început demult, încă dinainte de 1989! Sigur, erau doar tendințe firave atunci, dar materializate încă din vremea când eram student: cei care aveam ȘI chimia la admiterea în facultate (medicina, chimia de la Politehnică sau Universitate) eram deja niște ”ciudați”, care învățam ”în plus” – la restul direcțiilor de studiu chimia era ușor ”obliterată” și nu prea se făcea caz de ea... Experiența mea și a colegilor mei de facultate m-a făcut să ajung rapid la concluzia că inginerii chimiști sunt cei mai informați dintre toți inginerii, măcar pentru că știm ȘI chimie – și cred că era și este valabil și pentru absolvenții de universitate! Universalitatea meseriei și a pregătirii de inginer chimist s-a materializat, în promoția mea, prin faptul că foarte mulți absolvenți de inginerie chimică, înarmați cu tot ceea ce au învățat în facultate, au putut cu ușurință să-și schimbe profilul, având performanțe deosebite în alte industrii (practic, nicio ramură industrială nu se poate lipsi de inginerii chimiști!) sau în alte domenii decât industria, uneori foarte îndepărtate! Am colegi care sunt astăzi directori de firme din industria chimică, dar și directori de firme de servicii, de organisme guvernamentale, de agenții de mediu, de firme de consultanță, chiar de firme de impresariat, asistență socială ori turism, directori de ferme, de bănci, antreprenori, unii au ajuns miniștri... iar alții au ajuns preoți! Avem și scriitori, și compozitori, și realizatori TV… Cum a fost posibilă o astfel de ”schimbare de macaz”, spre… pretutindeni? Eu o explic astfel: am avut informații din domenii mai diverse, iar chimia ne-a făcut să devenim extrem de organizați, de riguroși; apoi, ne-am completat studiile (peste 90% dintre noi am făcut diverse mastere, unii mai multe, dar și doctorate sau o altă facultate) și astfel am reușit... Cu toată modestia, îmi imaginez că niciun absolvent inițial de filologie, studii economice, artă ori teologie n-ar putea ajunge vreodată DIRECTOR de platformă în industria chimică! Ce aș mai putea spune, în favoarea chimiei? Că este o știință în care ȘI femeile au excelat, și încă demult: singurul om care a primit vreodată DOUĂ premii Nobel pentru științe diferite este o femeie, și a fost chimistă la bază (Marie Curie)… Sau că – a propos de schimbarea de macaz – două dintre cele mai puternice femei din politica mondială au fost chimiste la bază: Margaret Thatcher și Angela Merkel… Lansez aici o petiție: ”opriți distrugerea chimiei românești”! Sunt chemați să adere toți cei care au vreo legătură cu chimia (ei înșiși ori membrii de familie), sunt convins că împărtășesc multe dintre ideile expuse aici, plus că – cei mai vârstnici – își amintesc că țara asta a avut niște nume mari de tot în chimia teoretică și experimentală, precum și niște priorități mondiale indiscutabile în chimia industrială (știți la ce mă refer). De asemenea, îi invit pe toți colegii de suferință care au legătură cu celelalte științe ale naturii – chiar dacă o vreme s-au bucurat de necazul nostru, în calitate de ”concurenți”, precum și de relativa lor imunitate, să nu uite că sunt următorii pe listă... aș face aici o trimitere la cuvintele pastorului luteran Martin Niemöller: ”Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe social-democrați, am tăcut. Nu eram social-democrat. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.” În sfârșit, invit pe toți oamenii care vor fi avut răbdarea să citească rândurile mele și au simțit un oarecare adevăr în ele – nu-mi fac multe iluzii, dar încă mai sper... fie ca rezultatul acestei petiții să stopeze declinul pregătirii pentru chimie a tinerilor, ACUM, când nu este încă prea târziu (încă mai sunt profesori și modele, de la care se poate învăța, prelua, și duce mai departe!).


Tiberiu Dinu Danciu, profesor de inginerie chimică    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Tiberiu Dinu Danciu, profesor de inginerie chimică să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Vă rugăm să rețineți că nu puteți confirma semnătura dvs. răspunzând la acest mesaj.




Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Aflați mai multe informații...

Facebook