OPRIȚI ABUZURILE ASUPRA CETĂȚENILOR ROMÂNI, OPRIȚI ABUZURILE ASUPRA FUNCȚIONARILOR PUBLICI!

   Românii din Diaspora nu rămân indiferenți la cazurile de abuz de putere din ultima vreme, săvârșite asupra unor funcționari publici, abuzuri din ce in ce mai dese, la adăpostul unei legi infame, Legea 55/2020.

   Cu ajutorul acesteia, date fiind condițiile pandemice actuale, angajarea directă, și nu prin concurs, în administrațiile publice locale și județene, în posturile vacante, favorizează o politizare acerbă a unor instituțiile publice.   

  Cu toate că ne aflăm în fața evidenței, declarațiile publice ale unor parlamentari sunt  menite să minimalizeze evenimentele verificate, prezentându-le ca pe niște cazuri izolate și circumscrise la situații limită, încercand astfel să prezinte populației o perspectivă total diferită de realitate.

   O realitate a abuzului de putere în dauna unor funcționari publici inlaturati prin metode ilegale cu complicitatea parlamentarilor, funcționari care au îndeplinit cu abnegație și devotament sarcinile respectivelor posturi și care, la fel ca tot restul populației, așteptau de la noua putere schimbarea.

   Noi, românii din Diaspora, suntem solidari cu victimele acestor abuzuri și cu familiile acestora și, totodată, aducem la cunoștința mass-mediei exigența noastră de tutelare a interesului public general, și anume, acela al ocupării funcțiilor publice vacante pe baza criteriilor de meritocrație, și nu al impunerilor pe linie de partid.

   Pretindem si cerem cu fermitate restabilirea democrației, suspendată prin săvârșirea acestor abuzuri care lezează demnitatea și îngrădesc libertatea persoanelor de a se bucura din plin de dreptul la viață și la muncă, la probitate profesională, dar și la integritate fizică și psihică, drepturi garantate prin Constituție și, totodată, invităm liderii partidelor politice din coaliția guvernamentală să înceteze și să contracareze orice formă de abuz de putere, garantând astfel ordinea de drept și principiile democrației în România.

   Statul nu poate emite acte normative care creează sau care permit, sub o formă sau alta, discriminarea pe motive de orientare/neaparteneță politică.

   Asistăm tot mai des în ultima perioadă la cazuri de abuzuri de putere exercitate arbitrar asupra unor funcționari publici, cu unica finalitate de a-i substitui cu acoliți ai puterii, sacrificând, astfel, cariera unor persoane, chiar și după 30 de ani de serviciu.

   Fără să mai detaliem cazurile de abuzuri de putere, amplu mediatizate – precum cel de la Apele Romane, de la Casa de Pensii a Sectorului 1 Bucuresti, al funcționarului public din Comuna Cosmești Jud. Teleorman, vă aducem în prim plan un alt caz nemediatizat, încă, dar care are același numitor comun: înlocuirea forțată, pe aceleași considerente politice a unui funcționar public.  

   Este cazul d-nei Ileana Sandu, funcționar al Primăriei Comunei Bragadiru – Judet Teleorman, care, de aproape 30 de ani, a ocupat funcția de Consilier clasa I, grad profesional superior în cadrul Compartimentului de Asistență Socială și Monitorizare Proceduri Adminstrative din cadrul Primăriei Bragadiru – Județul Teleorman.

   Acest funcționar public, asa cum relateaza, pe fondul unor dinamici comportamentale traduse în repetate hărțuiri/presiuni psihice cu atacuri directe și indirecte la reputație și cu izolarea sa la locul de muncă, venite din partea primarului si al viceprimarului din Bragadiru, respectiv domnii Cristian Ionel Chisac-primar și Vasilică Buzatu-viceprimar, coincidență, ambii membri PNL, în data de 18 noiembrie 2020, în urma unei violente discuții, soldată cu pierderea cunoștinței d-nei Sandu - aceasta a redactat un înscris care, ulterior, a fost însușit și prezentat de către primar (reprezentantul autoritații publice), ca fiind demisie, pur găsindu-ne in fața unui consimțământ viciat și în lipsa totală a condițiilor de formă prevăzute pentru un astfel de act (înregistrarea înscrisului si datarea lui).

   Pe baza acestui înscris, înregistrat de către o terță persoană în numele doamnei Sandu și apreciat, așa cum am spus mai sus, drept demisie, Primăria Bragadiru a emis un act administrativ prin care a dispus încetarea raportului de serviciu la data de 18 decembrie 2020, chiar daca, verbal, primarul a declarat că respectivul înscris nu poate fi considerat demisie și, ca atare, d-na Sandu își putea continua activitatea, lucru care de fapt s-a și întamplat până în data de 9 decembrie când, în mod informal, află că acelasi primar, pe baza acelui înscris, a emis Decizia de încetare a raportului de serviciu.

   Orice demers de soluționare a acestui conflict, întreprins de d-na Sandu, a avut un rezultat negativ.

   Lăsând deoparte Primăria Bragadiru, care este parte subiectivă, atât Prefectura Județului Teleorman, cât și Agenția Națională a Funcționarilor Publici s-au limitat la a da răspunsuri standard, invocând norme din Codul Administrativ, fără să se implice într-o evaluare concretă a cazului, deși a fost prezentat și documentat detaliat.

   Atât în acest caz, cât și în celelate, când ne aflăm, sau asistăm la astfel de abuzuri, ne întrebăm, pe bună dreptate, unde se regăsesc promisiunile din campania electorală a domnului Președinte Iohannis, unde se poate regăsi conceptul de Românie normală – sloganul domniei sale cu care ne-a convins să ii dăm votul pentru a deveni președintele României?

   Ne întrebăm, unde poate fi regăsită demnitatea unui funcționar public îndepărtat după 30 de ani de serviciu pe criterii cunoscute numai de către primar si viceprimar, criteriile fiind cu totul altele decât acelea ale competenței?

   Ne întrebăm, unde sau cum se mai poate vorbi despre demnitatea unei persoane (femeie, soție și mama unui copil cu grav handicap) supusă unor astfel de vexațiuni?

   Ne întrebăm, despre care normalitate era vorba in campania electorală a domnului Iohannis si a P.N.L. și în care normalitate doresc dumnealor să ne reîntoarcem acasă?

   Ne întrebăm, în care Românie ne mai putem găsi locul și dacă aceasta este viziunea "României normale" a celor care dețin acum puterea?

   Ni s-a pregătit chiar și un Ghid practic pentru reîntoarcerea în țară, iar în toate declarațiile, prin alocuțiuni frumoase si pompoase, suntem invitați să ne întoarcem acasă.   

   Însă, nu putem să nu ne întrebăm, încă o data, dacă se dorește, într-adevăr, reîntoarcerea românilor în Patrie și totodată aducerea experienței lor, dobândită în țările cu democrații consolidate, unde au emigrat (aici nu ne referim la cei care au ales deliberat să trăiască în străinătate, ci la cei care au fost constrânși să facă o astfel de alegere).

   Nu credeți, domnilor politicieni, că va trebui mai întâi să operați schimbarea abordării Statului față de cetățenii săi, prin îndepartarea oricăror forme discriminatorii bazate pe alte criterii (politice în cazul de față), decât cele ale competenței și pregătirii profesionale, garantându-ne nouă, dar și românilor de acasă, o societate democratică cu reale și solide valori morale și sociale?

   Știm foarte bine, asa cum știe și clasa politică, că reprezentăm o sursă  economică extrem de importantă pentru țara noastră și un capital care poate fi valorificat pentru dezvoltarea și modernizarea ei, însă, pentru a ne determina să ne întoarcem este imperios să ne asigurați un regim cu adevarat democratic, în care toți cetățenii să beneficieze de aceleasi oportunități și tutele, astfel încat să putem vorbi despre o  demnitate socială reală a tuturor cetațenilor români.

Pentru că o Românie normală, democratică și puternică se clădește numai prin oameni competenți!

Așadar, noi, semnatarii acestei petiții, cerem domniei voastre - domnule președinte Iohannis și domniilor voastre - politicieni, președinti de partide și parlamentari, guvernanți, prim-ministru și miniștri, secretari și subsecretari de stat și prefecți, dar mai ales dumneavoastră - domnilor administratori publici locali, primari si viceprimari, OPRIȚI ABUZURILE ASUPRA CETĂȚENILOR ROMÂNI, OPRIȚI ABUZURILE ASUPRA FUNCȚIONARILOR PUBLICI!

Aceasta este o condiție de bază pentru România Normală promisă de președintele Iohannis!  

                                               *****

Petitia este transmisa prin e-mail de catre: APS MAYA ETS - Associazione di Promozione Sociale posta alla tutela dei diritti dei cittadini.

Presedinte pro-tempore Dr. Ana Maria Ivan        


APS MAYA ETS (Italia)    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnătura mea, autorizez APS MAYA ETS (Italia) să predea informațiile pe care le furnizez în acest formular celor care au autoritate în ceea ce privește această chestiune.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.

Nu vom face adresa dvs. de e-mail publică pe internet.








Publicitate plătită

Vom expune reclama pentru această petiție în atenția unui număr de 3000 de persoane.

Aflați mai multe informații...