Mai puțin plastic, Sfantu Gheorghe!

Hai să fim acea picătură din ocean!

În oceanele lumii sunt peste 5 trilioane de ambalaje din plastic. Aproape nouă miliarde de tone de plastic au fost produse după 1950. În fiecare minut, în întreaga lume, oamenii cumpără un miliard de flacoane de plastic. Dacă această situație nu se va schimbă, în 2050 în oceanele lumii va fi mai mult plastic decât pește.

Deși oceanele sunt departe de noi, efectele poluării sunt chiar foarte aproape. Am putea spune că acel flacon sau acea pungă, pe care noi o cumpărăm nu contează, este „o picătură în ocean”, totuși contează foarte mult. Dacă șapte miliarde de oameni măcar o zi ar fi conștienți și atenți să nu mai producă (prin cumpărarea lor) deșeu din plastic, asta ar însemna exact minus 7 miliarde de bucăți!

Deși șansele pentru aceasta sunt minime, chiar și 500 de oameni pot face mult pentru natură și viitorul nostru, chiar și prin conștientizarea celorlalți. Firma dumneavoastră ar putea face chiar mai mult decât atât!

Hai să fim acea picătură din ocean!

Noi, locuitorii orașului Sfântu-Gheorghe rugăm firmele din domeniul comerțului alimentar, fiecare după posibilitățile sale, să contribuie la crearea unui viitor mai curat.

Propunerile noastre sunt următoarele:

Rugăm ca la casele de marcat, pe lângă pungile din plastic, să se vândă și plase de pânză, iar casierii să le propună cumpărătorilor pe acestea din urmă de fiecare dată când ei cer pungi din plastic.

În brutării produsele de panificație proaspete să fie puse în pungi sau pachete de hârtie.

La secția de fructe-legume cerem să fie disponibile spre vânzare săculețe refolosibile, iar produsele vrac să fie cântărite și în ambalaje aduse de acasă.

În schimb, noi, cei care considerăm că este important ca Sfântu-Gheorghe să fie un exemplu în reducerea deșeurilor, am fi foarte recunoscători: am face cumpărături din magazinele care ne sprijină eforturile Ia reducerea deșeurilor și urmăresc să pună în aplicație aceste sugestii.

Vă mulțumim!