ÎMPOTRIVA STRĂMUTĂRII REFUGIAŢILOR ŞI MIGRANŢILOR ÎN ROMÂNIA

MANIFEST AL PATRIOŢILOR ROMÂNI 

 Semnaţi împotriva strămutării refugiaţilor şi migranţilor în România!

 Către PREŞEDINTELE ROMÂNIEI,

Către PRIM-MINISTRUL GUVERNULUI ROMÂNIEI,

Către AVOCATUL POPORULUI,  

Noi, semnatarii acestei petiţii, NU suntem de acord cu strămutarea pe teritoriul românesc a mii de persoane, care aparţin unor populaţii străine.

Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului României trebuie să respecte Constituţia României şi să ia în considerare faptul că, în România, este NECONSTITUŢIONAL să fie strămutate şi colonizate populaţii străine.

Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului României sunt obligaţi ca, în funcţiile pe care le au, să ţină seama de interesele românilor şi să ia în considerare părerile românilor, fiindcă strămoşii noştri şi-au vărsat sângele pentru această ţară şi au murit luptând pentru apărarea teritoriilor pe care a fost formată şi pe care există România.

Considerăm că toţi cei care au decis relocarea migranţilor pe teritoriul României, sunt împotriva prevederilor cuprinse în  Constituţia României şi împotriva cetăţenilor români.  

Dacă va fi acceptată primirea, din alte state europene, a unui număr mare de refugiaţi şi migranţi pe teritoriul României, prevederea constituţională încălcată este alineatul (4) al articolului 3, conform căreia, „pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populaţii străine”.

Premierii ţărilor vecine României se opun cotelor obligatorii de refugiaţi şi au anunţat că le vor contesta în conformitate cu legislaţia europeană.

Premierii din ţările vecine acţionează pentru apărarea ţărilor lor şi a propriilor cetăţeni.

PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ŞI PRIM-MINISTRUL GUVERNULUI ROMÂNIEI AU OBLIGAŢIA SĂ FOLOSEASCĂ TOATE INSTRUMENTELE JURIDICE  COMUNITARE ŞI CELE POLITICE, ÎN FOLOSUL CETĂŢENILOR ROMÂNI.

 PREŞEDINTELE ROMÂNIEI ŞI PRIM-MINISTRUL GUVERNULUI ROMÂNIEI AU OBLIGAŢIA SĂ APERE ROMÂNIA ŞI CETĂŢENII ROMÂNI.

Preşedintele României şi prim-ministrul Guvernului României sunt obligaţi SĂ NU ACŢIONEZE ÎMPOTRIVA CONSTITUŢIEI ROMÂNIEI ŞI A VOINŢEI CETĂŢENILOR ROMÂNI!

  Articolul 4, intitulat „Interzicerea expulzărilor colective de străini”, din Protocolul nr.4 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale: „EXPULZĂRILE COLECTIVE DE STRĂINI SUNT INTERZISE.”

Aşadar, UNUI STAT MEMBRU AL CONSILIULUI EUROPEI, semnatar al Protocolului nr.4 la Convenţia

pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, STAT CARE A ACCEPTAT PE

TERITORIUL SĂU PERSOANE CU NAŢIONALITĂŢI STRĂINE ŞI CARE SUNT CETĂŢENI AI ALTOR STATE,

  ÎI ESTE INTERZIS SĂ PROCEDEZE LA EXPULZAREA COLECTIVĂ  A RESPECTIVILOR CETĂŢENI

STRĂINI DE PE TERITORIUL SĂU.  

Deci, CONDUCĂTORII U.E. ÎNCALCĂ PROTOCOLUL LA CONVENŢIE când stabilesc, în diverse documente, trimiterea colectivă a străinilor în alte ţări, inclusiv a refugiaţilor şi migranţilor.

Prin urmare, în cazul în care migranţii şi refugiaţii, care se află pe teritorii europene, vor fi împărţiţi între statele europene, VOR PUTEA SĂ FIE INIŢIATE CHIAR PROCESE COLECTIVE ÎN INSTANŢELE JUDECĂTOREŞTI DIN EUROPA, INCLUSIV DIN ROMÂNIA, mai ales dacă cei expulzaţi  nu vor dori să rămână în statul în care au fost trimişi. 

 

Proiect de lege conceput de Guvern:

indemnizaţie lunară de 1117 lei, vara, şi 1185 lei, iarna, pentru fiecare imigrant plus cazare

sau indemnizaţia+bani pentru chiria lunară.

SUME ACORDATE ROMÂNILOR, LUNAR:
- Alocaţia pentru copii = 84 lei;
- Indemnizaţia (pensia) socială pentru pensionari = 400 lei;
- Salariul minim brut pe economie = 1050 lei.

CONCLUZIE:
Guvernul României doreşte atragerea migranţilor în România

şi încurajează, prin demersurile întreprinse, plecarea românilor din România.

 

ADUCEREA ÎN ROMÂNIA A MIGRANŢILOR, în lipsa voinţei lor, înseamnă DEPORTAREA MIGRANŢILOR!!!

A FOST VEHICULATĂ IDEEA CĂ VOR FI PRIMITE CÂTE 6000 DE EURO PENTRU FIECARE REFUGIAT, ANUAL, IAR ACUM EXISTĂ INFORMAŢII CĂ GUVERNUL VA FACE ALOCĂRI DE LA BUGETUL DE STAT PENTRU REFUGIAŢI.

Cei care au ONG-uri, sunt interesaţi de banii primiţi de la UE pentru refugiaţi, fiindcă ONG-urile se ocupă de integrarea refugiaţilor, pe acei bani europeni, dar celelalte cheltuieli vor fi plătite din bugetul statului român.  

De ce vor câteva ONG-uri româneşti, ca migranţii să fie ADUŞI CU FORŢA în România, contrar drepturilor omului, dar şi prin încălcarea Constituţiei României şi a Legii azilului??? Detalii, aici: http://www.hotnews.ro/stiri-esential-20449711-mai-multe-ong-uri-fac-apel-autoritati-isi-reconsidere-atitudinea-privinta-crizei-refugiatilor-victor-ponta-spune-sprijina-demersul.htm

  Cine finanţează aceste ONG-uri, pentru a acţiona împotriva României şi a românilor??? Detalii, aici: http://fluierul.ro/jsp/article/indexDisplayArticle.jsp?artid=467504&title=reteaua-lui-soros-din-romania-s-a-activat-din-nou-peste-50-de-ong-uri-din-romania-cer-impotriva-constitutiei-romaniei-articolul-3-4-ca-sa-fie-relocate-in-romania-mult-mai-multe-mii-de-imigranti-decat-cei-decisi-pentru-romania-pana-acum-

  Situaţia refugiaţilor şi migranţilor de diferite naţionalităţi, care locuiesc aici, în prezent, NU poate fi comparată cu invazia care are loc în această perioadă în Europa.

Strămutarea pe teritoriul României a mii de persoane, care aparţin unor populaţii străine, NU poate fi asemănată cu plecarea unor români în alte ţări şi nici cu faptul că în România, de-a lungul timpului, au venit persoane din alte ţări şi s-au instalat aici.  

Sirienii care locuiesc în România nu prea pot să recunoască, dar şi lor le este teamă de cei care ar putea veni în România din valul de migranţi.

Medicul Abboud Bachar, care a făcut facultatea în România şi trăieşte de 35 de ani aici, a spus despre faptul că unii migranţi declară că sunt sirieni, că şi-au pierdut actele, dar, în realitate, respectivii sunt de alte naţionalităţi, deci nu refugiaţi, dar s-au amestecat printre refugiaţi. http://www.antena3.ro/actualitate/un-sirian-din-romania-trage-semnalul-de-alarma-refugiatii-trebuie-alesi-foarte-atent-315177.html

Medicul Abboud Bachar are mare dreptate şi despre faptul că sirienii care respectă procedurile legale şi depun acolo, la ambasade, solicitări pentru a-şi vizita rudele sau pentru a obţine azil politic în alte ţări, nu primesc acceptul, dar cei care vin ilegal, "sunt primiţi cu braţele deschise". Adică, invadatorii sunt primiţi, dar cei care respectă legea şi pot fi verificaţi, nu sunt primiţi.  

Este important să distribuiţi petiţia şi să fie adunate cât mai multe semnături, cu scopul de a fi luate în considerare solicitările noastre, atunci când voi trimite petiţia Preşedintelui României, Prim-ministrului şi Avocatului Poporului.  

PUTEŢI COPIA ACEST LINK ŞI APOI SĂ-L DISTRIBUIŢI PE FACEBOOK, PE E-MAIL, PE BLOGURI ŞI PE SITE-URI: 

http://www.petitieonline.com/impotriva_stramutarii_refugiatilor_si_migrantilor_in_romania

 Important!!!

 DUPĂ ce semnaţi petiţia, trebuie SĂ CONFIRMAŢI SEMNĂTURA dând click pe link-ul pe care-l veţi primi în e-mailul pe care l-aţi menţionat când aţi semnat.


Monica Petruţ    Contactați autorul petiției

Semnează această petiție

Prin semnare, autorizez pe Monica Petruţ să-mi predea semnătura către persoanele care au autoritatea necesară.


SAU

Veți primi un e-mail cu un link pentru a vă confirma semnătura. Pentru a vă asigura că primiți mesajele noastre email, vă rugăm să includeți info@petitieonline.com în lista de adrese sau lista expeditorilor agreați.

Publicitate plătită

Vom aduce această petiție la cunoștința a 3000 persoane.

Facebook