Fără defrișări în parcul de la Teatru
Un proiect de modernizare a parcului Ștefan cel Mare (parcul din spatele Teatrului) din Cluj, prevede defrișarea vegetației înalte existente, adică tăierea unor arbori bătrâni pentru a face loc perspectivei (asupra părții din spate a clădirii). Există o excepție neclar exprimată care privește protejarea unor specii (nespecificate) sau a arborilor care fac parte din aliniamente.
S-au mai tăiat recent la Cluj arbori bătrâni și înalți. Un exemplu dureros sunt cei de pe strada Clinicilor.
Un oraș cu adevărat civilizat respectă vegetația și nu o taie ca să vedem mai bine clădiri, nici ca să schimbăm aleile. Semnul civilizației unui oraș este că poate să construiască, să crească și să respire, cu respect pentru ceea ce avem deja prețios.
Asta îi solicităm domnului primar Emil Boc: să se îngrijească că niciun copac nu va fi tăiat, fie că face parte parte din aliniamente, sau e o specie protejată, fie că nu. Să îi protejăm ca să avem aer și umbră în centrul unui oraș și așa aglomerat, ca să avem repere care nu sunt de piatră, ca să păstrăm un spațiu care face parte din istoria noastră personală. Să nu ne promită arbori tineri pentru că arborii tineri nu pot lua cu adevărat locul celor bătrâni decât în foarte mulți ani, ani în care văduvim orașul de aer și viață.
Piatra se poate scoate și reface cu respect pentru ceea ce este viu și verde. Se poate planta „vegetație joasă, medie și înaltă” și fără să distrugem.
”Se va reamenaja integral zona studiată, prin desfacerea tuturor îmbrăcăminților existente, desfacerea tuturor împrejmuirilor, defrișarea vegetației înalte existente, care obturează perspectivele valoroase asupra clădirii teatrului (cu excepția speciilor protejate, a exemplarelor care fac parte din aliniamente, a exemplarelor cu valoare istorică sau ambientală) și amenajarea unei zone pietonală cu pardoseli din piatră naturală antiderapantă (…) Se va amplasa mobilier urban, se va reface iluminatul public și se va planta vegetație joasă, medie și înaltă”, arată caietul de sarcini al licitației.
Oana Dammian Contactați autorul petiției
Administrați-vă semnăturile
Nu ați primit e-mailul de confirmare sau vreți să vă eliminați semnătura?
Administrați-vă semnăturileDistribuiți această petiție
Ajutați această petiție să obțină mai multe semnături.
Publicitate plătită
Conectați-vă pentru a vă administra petiția. |
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1807 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1202 Creat: 2025-09-14
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
702 Creat: 2025-09-11
PETIȚIE ÎMPOTRIVA CONSTRUCȚIEI UNUI BLOC CU ȘASE NIVELURI (S+P+3+R) PE STRADA ȘTEFAN CEL MARE, NR. 67, DIN SIBIU
618 Creat: 2025-09-09
Diabetul nu are vârstă
518 Creat: 2025-09-05
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
160 Creat: 2025-09-09
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5658 Creat: 2025-06-14
Recuperarea banilor reținuți pentru CAS din indemnizația de creștere copil
155 Creat: 2025-09-08
Concediu menstrual
1505 Creat: 2023-11-15
Trecerea de pietoni de pe adresa str. Ion Creanga 45/1 mun. Chisinau
113 Creat: 2025-09-13
Stop PUZ Sânzienelor! Vrem soare și spații verzi, NU vrem blocuri cu 10 etaje lângă Școala 19!
762 Creat: 2025-08-17
Reintroducerea liniei de autobuz nr. 9 – „Sfântu Ilie Nou–Matei Vișniec”
106 Creat: 2025-09-14
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1246 Creat: 2025-07-07
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
120 Creat: 2025-09-07
Petiție pentru corecta identificare a raselor canine în cazul incidentelor de atac
95 Creat: 2025-09-12
MISCAREA "DESTUL"
81 Creat: 2025-09-11
GRATIERE 2025
100573 Creat: 2025-02-03
Salvarea de la casare al vagonului V3A-93M-EPC #326 de la Depoul Titan.
74 Creat: 2025-09-09
Inchisoare pentru ucigasii celor cinci puiuti de caine arsi de vii
3261 Creat: 2021-05-07
Vrem APĂ nu NĂMOL la Adjud
171 Creat: 2025-09-06