Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
BOKANK |
#510882019-02-07 15:25Fostul director al SC Oltchim SA, Constantin Roibu, a câştigat definitiv procesul cu Rominsolv SRPR şi BDO Business Restructuring SPRL, joi, 25 octombrie 2018. În fapt, este vorba de atacarea în instanţa a raportului de insolvenţă pe care avocatul Gheorghe Piperea l-a redactat, odată cu intrarea în reorganizare judiciară a combinatului din Vâlcea. În mai, Tribunalul Vâlcea a dat câştig de cauză lui Roibu. La Curtea de Apel,magistraţii au menţinut decizia de la fond. Rominsolv şi BDO Business îl acuzau pe fostul director în raportul de insolvenţă de spolierea companiei, decizii eronate de management şi investiţii ineficiente. Se solicitau pagube de 500 de milioane de euro. Victoria lui Robiu este colosală. Pe unde va mai scoate cămaşa administratorul judiciar, care şi-a făcut port drapel din teza potrivit căreia fostul director a nenorocit combinatul?! Implicaţiile acestei decizii sunt de necalculat. Solutia pe scurt: Respinge recursul ca nefondat. Admite cererile de acordare a cheltuielilor de judecată: 21882 lei pentru Mihăescu Daniel şi 26040,45 lei pentru Roibu C. care se vor suporta din averea debitoarei. Irevocabilă. Document: Hotarâre 2205/2018 25.10.2018 |
Raspunsuri
TE N GURA CU ROIBU,ALT PORC |
#51093 Re: ADICA PORCULEEEEEE,,,,,,,,,,,2019-02-10 09:39:12ASTA INSEAMNA LA NOI LA MACIUCA MAI PATRUT DE GHITA,ADICA PORCULEEEEEEEEEE,AI TRECUT LA AMENINTARII? |
GIU-KANG |
#51149 Re:2019-07-07 08:18:30Nu Roibu v~a lasat fara salariu boilor Ponta cu Cernev Calea si Talpasanu + penalul Balan si magraonul Parvu plus Dumitru v~a tras~o la cioculet lingailor de cururi PSDiste... Fraiericilor de serviciu Dumnezeu nu doarme ! Supusi oprobiului public in anii 2013~2018 prezentati ca hotii universali ai Oltchim Roibu si fosta conducere adevarata a Oltchim au castigat astazi definitiv la Curtea de Apel Pitesti procesul privind atragerea raspunderii legat de insolventa combinatului cu Piperea. Adevarul a iesit la iveala si toate minciunile dezinformarile si denigrarile la adresa lui Roibu si fostei conduceri adevarate (nu politruce) a Oltchim s~au dovedit imposibil a fi probate de documente si au fost demonstrate ca fiind nesustenabile in instanta. In consecinta papagalilor vopsiti care l~ati mancat de fund pe Roibu adevarat profesionist ce a incercat sa dezvolte si sa salveze combinatul in modul cel mai real cu putinta in speranta ca~l veti baga la puscarie pentru elucubratiile voastre politice si interese obscure de Kkt. Ati luat~o in mana boilor. Sa pupati moastele PSD, sa~i lingeti trompeta lui Talpasanu si sa va duceti la Cernev ca o sa va dea sa ingurgitati de acum incolo numai ciunga poloneza de la PCC. Hai pa si la fier vechi ca asta meritati !! |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Anularea cetateniei Române persoanelor din Republica Moldova
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
APEL „Salvați Sala CUB”, Teatrul Național Iași
Cerem investigarea suspiciunilor de fraudare a alegerilor și renumărarea voturilor – respectați democrația!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Susținem desemnarea lui Ilie Bolojan ca Prim-Ministru al României
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Vocea directorilor de școli: Cerem Schimbare și Respect!
560 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
240 Creat: 2025-07-06
Salvați cei trei pui de urs rămași orfani pe Transfăgărășan!
157 Creat: 2025-07-04
Cerem demiterea lui Florin Talpan din funcția de jurist al CSA Steaua București
1368 Creat: 2025-06-28
GRATIERE 2025
24591 Creat: 2025-02-03
Scaunul Auto pentru Copii si Centura de Siguranta Salveaza Vieti!
14900 Creat: 2021-04-05
Mamele aflate în concediu de creștere a copilului TREBUIE să rămână asigurate medical!
96 Creat: 2025-07-05
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
133 Creat: 2025-07-02
Spune NU festivalurilor zgomotoase pe Arena Națională!
53 Creat: 2025-07-06
Susțin astrologia în România
64 Creat: 2025-07-05
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
37 Creat: 2025-07-05
Nu penalizați maternitatea: respingeți plata CASS impusă mamelor în CCC
37 Creat: 2025-07-05
Eliminarea Evaluării Naționale și introducerea principiului de proximitate obligatorie în învățământul românesc
21 Creat: 2025-07-06
Drept la sănătate pentru mame și soții casnice – păstrați coasigurarea!
29 Creat: 2025-07-04
NICUSOR DAN, DEMISIA din functia de presedinte, URGENT!
781 Creat: 2025-06-04
CEREM RELUAREA LUCRĂRILOR LA BARAJUL RĂSTOLIȚA
169 Creat: 2025-07-02
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4165 Creat: 2025-06-14
Semnam pentru a ne alege prin vot democratic Avocatul Poporului si cei 9 Judecatori ai Curtii Constitutionale!
22020 Creat: 2025-05-26
CIPRIAN MEGA, NU EȘTI SINGUR! ADEVĂRUL VA TRIUMFA!
96 Creat: 2025-06-30
Bursele olimpicilor – investiția în viitorul României, nu o cheltuială!
1355 Creat: 2025-06-27