Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Caruntu Musafir |
#49221 Chimcomplex a pus în funcțiune cea mai eficientă instalație de cogenerare din Europa2017-01-31 08:36instalația produce energie electrică și termică și este a doua de acest fel în combinatvaloarea investiției se ridică la 14,35 de milioane de euroSocietatea Chimcomplex Borzești a finalizat o investiție de peste 14,35 milioane de euro într-o instalație unică în România din punct de vedere al randamentului energetic, cea mai eficientă din Europa și care permite reducerea semnificativă a costurilor cu utilitățile. Aceasta este cea de a doua instalație de cogenerare de energie electrică și termică din combinat, prima fiind pusă în funcțiune în anul 2009. La inaugurarea noii instalații au fost prezenți, alături de constructori și chimiști, partenerii Chimcomplex în acest proiect, reprezentanți ai unor instituții și autorități locale, ai mediului academic și bancar și ziariști. Panglica inaugurală a fost tăiată de Ștefan Vuza, omul de afaceri care controlează Chimcomplex prin Societățile Comerciale Române (SCR), de Virgiliu Băncilă, președintele Consiliului de Administrație al SCR, și de inginerul Horia Chelariu, consilier tehnic la Chimcomplex.Instalatia Cogenerare II, considerată un vârf al tehnologiei la nivel mondial, produce mai multă energie electrică și termică decât consumă orașele Onești sau Râmnicu Vâlcea. În urma investițiilor în cele două instalații, Chimcomplex și-a redus costurile energetice cu 42% și a devenit unul dintre cele mai performante combinate chimice. De asemenea, prin economiilor anuale de gaze naturale generate de proiect, emisiile de CO2 se reduc cu peste 17.800 de tone pe an.Virgiliu Băncilă și Ștefan Vuza“Prima instalație de cogenerare, o creație proprie dezvoltată cu un partener din Elveția, Turbomach, a primit în anul 2010 un premiu de excelență și un cec de 375.000 de euro pentru instalația cu cea mai înaltă eficiență energetică dintre proiectele finanțate în Europa de BERD și de Fondul European de Eficiență Energetică. La instalația Cogenerare 2, testele au arătat că eficiența globală depășește 91%” - a spus directorul general al Chimcomplex, Dumitru Coman.Investiția a fost apreciată și de președintele SCR, Ștefan Vuza, care a a remarcat că Chimcomplex are, acum, cele mai eficiente două instalații de cogenerare din Europa și cel mai eficient consumator de energie electrică într-o instalație de electroliză cu membrană schimbătoare de ioni de generația a V-a, conform clasamentului prezentat de cea mai importantă revistă despecialitate, editata de Eurochlor.Instalația Cogenerare II este compusă dintr-o turbină cu gaze cu o putere electrică nominală, la 100C, de 7.68 MWe și un cazan recuperator capabil să furnizeze abur supraincălzit cu parametrii de presiune 16 bar și temperatură de 2500C, precum și apă caldă la o temperatură de 950C. Instalația are o putere electrică de 7,68 Mwe, o puteretermică de 11,7 MWt, un randament electric de 33% și un randamentul global de 91,4%.Proiectul “Instalație de Cogenerare II” a fost cofinanțat prin Fondul European de Dezvoltare Regională, valoarea totală a proiectului fiind de 63,7 milioane de lei. |
Raspunsuri
Musafir |
#49222 DE CINE SESTI PUS SA SOOGI MAI caruntule?2017-01-31 11:52:19BA CARUNTULE,NU TE MAI LAUDA DEGEABA,TOTUL E O MINCIUNA BA KAKATULEEEE,SA I SOOOOOOOOOOGI POOOOOLA LUI FOTA. |
Fabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, în faliment, scoasă la vânzare la un preţ de 7,9 milioane d |
#49223 Fabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, în faliment, scoasă la vânzare la un preţ de 7,9 milioane d2017-01-31 14:18:36
Fabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, în faliment, scoasă la vânzare la un preţ de 7,9 milioane de euroFabrica de celuloză şi hârtie Someş Dej, aflată în faliment din 2013 şi controlată de omul de afaceri Ştefan Vuza, a fost scoasă la vânzare prin negociere directă, la un preţ de pornire de circa 7,9 milioane de euro, fără TVA. Producătorul de celuloză şi hârtie a intrat în insolvenţă la finele lunii ianuarie 2013, Tribunalul Cluj aprobând solicitarea firmei pentru deschiderea procedurii, iar în decembrie anul trecut instanţa a decis intratea în faliment. Casa de Insolvenţă Transilvania, în calitate de lichidator judiciar al companiei, organizează procedura de negociere directă pentru valorificarea platformei industriale din Dej (judeţul Cluj), activ care cuprinde terenurile, construcţiile şi bunurile mobile, mijloace fixe şi obiecte de inventar care deservesc activitatea de fabricare a celulozei şi hârtiei. Suprafaţa totală de teren a platformei industriale este de 604.345 metri pătraţi, din care o treime este acoperită de construcţii industriale. Ofertele de participare la negocierea directă vor fi depuse până pe 17 februarie 2015. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
81601 Creat: 2025-02-03
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
1900 Creat: 2025-08-01
Înființarea tribunalul poporului 7
490 Creat: 2025-08-06
Cerem de urgență delimitatoare de beton și bannere de avertizare pe drumul Zimandcuz–Zimandul Nou, după două accidente mortale în trei luni.
477 Creat: 2025-08-03
Spunem NU comasării liceelor din Năsăud!
369 Creat: 2025-08-07
Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României Nicusor Dan
13249 Creat: 2025-06-04
Reducerea taxelor CECCAR
1116 Creat: 2025-07-20
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
997 Creat: 2025-08-01
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1315 Creat: 2025-07-30
IUS-Lubrifin - parcul din inima Brașovului. Cerem Consiliului Local demararea unui referendum. Semnează petiția!
6350 Creat: 2024-11-02
Greva generală în educație – ACUM și până la retragerea legii care distruge sistemul de învățământ!
336 Creat: 2025-08-03
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4804 Creat: 2025-06-14
Vrem un preț corect la apă în Valea Jiului! Nu mai acceptăm facturi umflate și scumpiri nejustificate!
111 Creat: 2025-08-07
Eliminarea reținerii de 10% din indemnizație creștere copil pentru CASS
1108 Creat: 2025-07-07
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8343 Creat: 2023-03-14
Autobuz Oras Pantelimon Str Rascoala din 1907
120 Creat: 2025-07-28
SALVATI CO-ASIGURATII DIN ROMANIA! DREPTUL LA SANATATE, ANULAT DE STATUL ROMAN!
66 Creat: 2025-08-07
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1370 Creat: 2025-07-22
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2802 Creat: 2025-07-09
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
212 Creat: 2025-07-28