Stimați colegi,
graba strică treaba. O petiție în numele grupului pentru reforma Uniunii, așa cum este formulată, așa cum este lansată pe Internet, nu are decât o valoare simbolică. Pe mine m-a interesa m-ar interesa mai degrabă conținutul acțiunii în justiție lansată de  Dan Mircea Cipariu. Dar ea este, după câte am înțeles de la DMC, depusă în nume propriu. Pe de altă parte, sper că vă este clar că nu pot fi prezent la o Adunare Generală Extraordinară anunțată pe data de 18 martie atunci când locuiesc în Franța și aflu de asta pe data de 4 martie 2016.
Acțiunile improvizate nu duc la nimic. Adresa mea mail era cunoscută multor semnatari, inclusiv lui Paul Vinicius, lui Dan Mircea Cipariu, în plus este publică. Sunt trist că nu știm să ne organizăm. Grupul de pe Face Book a bătut pasul pe loc, fără un animator activ. Deodată, datorită acțiunii lui Dan Mircea Cipariu, grupul se activează fără a încerca să trimită un semnal membrilor tuturor membrilor săi. Mă tem că nu așa vom reforma ceva, doar vom înlocui o minoritate activă cu altă minoritate activă, Cea activă și nouă nu pare să fi mai interesată decât cea veche să știe ce gândesc eventualii ne-minoritari solidari în principiu, cu condiția să fie întrebați și angrenați în acțiuni. In ce mă privește, eu nu stau prea multă vreme pe FaceBook și nu cred că acest suport de pălăvrăgeală este platforma prin care se poate reforma Uniunea Scriitorilor. O reformă care este necesară și va fi realizată cu condiția să nu credem că uniune este o asociație de genii ci un sindicat profesional care vrea să obțină reformarea nu doar a Uniunii ci și a relațiilor dintre scriitori și editori, între scriitori și mass-media, administrația culturală sau partidele politice.
Cu salutări colegiale, Dan Culcer

#10: Dan Culcer - Mirare, întrebare 

  Stimate Domnule Culcer,

O reformă (oarecare, nu doar  a USR) este, desigur, un proces complex şi de durată, pe parcursul căruia au loc atât acţiuni "simbolice", cât şi activităţi pragmatice. O categorie nu o exclude pe cealaltă, dimpotrivă, ele se potenţează, fiecare având rolul său.

Aşadar, şi această petiţie îşi are rolul său (mai mult decât simbolic aş spune): acela de a conştientiza şi informa (şi) opinia publică în privinţa abuzurilor de la USR, precum şi de a da publicului o voce – indiferent că e vorba de scriitori "unionişti", "neunionişti" sau "reformatori" sau pur şi simplu de persoane interesate de ceea ce se întâmplă în cultura noastră în general şi în lumea literară în particular, precum şi de soarta instituţiilor din sistemul românesc în ansamblu (pentru că situaţia din USR nu este unică, din păcate; şi iar din păcate nu se constituie astfel de grupuri de reformă şi în alte instituţii – drept pentru care vom asista, probabil multă vreme de acum înainte, la abuzuri similare în cvasi-majoritatea instituţiilor româneşti, fie acestea sindicate, regii autonome, ministere, direcţii specializate sau mai ştiu eu ce).

Pe de altă parte, şi acţiunea în justiţie este importantă – dar importanţa ei este relevantă într-un context mai larg: acela al activităţii de ansamblu a GRUSR, cu toate acţiunile simbolice sau mai puţin simbolice (inclusiv cele individuale ale membrilor grupului). Este irelevant faptul că procesul este iniţiat în nume propriu (în orice moment se pot constitui ca părţi şi alte persoane, intervenienţi etc. – cred că şi dvs. puteţi interveni în nume propriu, dacă doriţi); important este că acţiunea aparţine unui membru al GRUSR şi se poate dovedi benefică activităţii acestuia.

Acţiunea în justiţie este, aşadar, salutară şi trebuie urmărită şi, mai ales, sprijinită – atât din interiorul breslei, de către scriitori membri sau nemembri USR, cât şi din exteriorul acesteia, de către (cât mai multe) persoane interesate de soarta instituţiilor culturale. Şi sub acest aspect petiţia pe care comentăm are importanţa ei (mai mult decât simbolică, repet), aşa cum este importantă întreaga activitate a GRUSR, atât online, cât şi în realitatea imediată.

Un grup de iniţiativă / de reformă / de acţiune poate avea (în funcţie de factorii declanşatori) atât activităţi / evenimente iniţiate pe termen scurt (de azi pe mâine, să zicem un protest ad hoc în stradă), cât şi pe termen mediu (adunarea generală) sau lung (procesul în justiţie). Membrii acestui grup (sau susţinătorii lui) pot participa sau nu la aceste acţiuni – în funcţie de disponibilităţi / posibilităţi. Aşadar, nu e o problemă majoră neparticiparea la un eveniment sau altul, în carne şi oase; problema majoră este neimplicarea.

Grupul poate fi susţinut (de către toate părţile interesate) prin implicare activă   pe multiple planuri: promovare online şi din gură în gură, redactarea şi publicarea unor articole relevante (aşa cum am văzut că fac destui scriitori), scrisori deschise de susţinere etc. De exemplu, dacă cineva nu poate participa la adunarea generală preconizată, poate să ia poziţie publică faţă de aceasta, într-un fel sau altul. Printr-o scrisoare de sprijin care să fie citită în plen, de exemplu – dacă nu se poate vota prin corespondenţă sau prin delegat.

Iar aici intervine rolul semnificativ pe care îl are "suportul de pălăvrăgeală" Facebook. În grupul virtual de pe FB se poate ţine mai bine legătura cu membrii (dintre care unii poate nu sunt în ţară), se pot iniţia acţiuni, se pot promova evenimente /documente etc., se pot aduna puncte de vedere (inclusiv de genul celor pe care le prezentaţi dvs. mai sus), se pot publica scrisori de susţinere etc.

A fost o alegere corectă crearea unui grup virtual pe Facebook. Şi poate ar fi o alegere convenabilă şi pentru dumneavoastră să vă înscrieţi în el (dacă nu aţi făcut-o deja) şi să activaţi (şi) acolo, să îl animaţi cu sugestii şi critici, aşa cum aţi făcut-o aici. Poate că sugestiile (chiar şi contribuţiile) dvs. privitoare la organizarea şi funcţionarea grupului ar fi binevenite (bănuiesc că de fapt acesta a fost şi scopul grupului). E la fel de simplu (dacă nu mai simplu) ca şi verificarea mailului sau publicarea unui comentariu sub petiţia aceasta.

Iar o comunitate ar trebui să fie "animată" de cât mai mulţi membri ai săi, nu doar de unul singur. Sau doi. Sau trei. La fel stau lucrurile şi în ceea ce priveşte organizarea şi gestionarea acelei comunităţi – în special când administratorii grupului fac o muncă benevolă. Toţi membrii ar trebui să pună umărul, să-şi acorde sprijin reciproc, să încerce să îndrepte greşelile / omisiunile inerente, să se implice în organizare, gestionare, promovare, să caute şi să propună soluţii etc. Cred că o reformă reală (a oricărei instituţii, nu doar a USR) implică (şi) aceste lucruri. După (şi numai după) aceea se vor reforma USR, relaţiile dintre membrii ei, relaţiile cu terţii etc.

Toate cele bune!

Cristina Elena Andrei, susţinătoare a GRUSR