Votati pentru mentinerea religiei in scoli
Quoted post
Musafir |
#2032 Re: Re: Un om liber2014-12-07 05:41#2021: Vizitator - Re: Un om liber Carte de vizită: agnostic. Crezi că nu-l putem cunoaşte pe Dumnezeu. dar crezi că El există. Într-un fel sau altul. Doar că mai sunt unii pe Pământ care cică zic ei L-au cunoscut, au avut revelaţii, au scris Biblia şi alte chestii. Au mai venit şi oamenii de ştiinţă care au cercetat, cu toate mijloacele ştiinţei, şi nu L-au găsit pe Dumnezeu: nici în Univers, nici în microcosmos. Quad erat demonstrandum! Deci dacă ştiinţa nu are dovezi, Dumnezeu nu există. Ce, i-a făcut cineva „poză”? Eu cred, şi ca mine mulţi alţii, că cineva sau mai mulţi, I-au făcut o „poză”, dar a fost greu de postat pe Facebook! Nu exista. Nici el, nici calculatorul, nici curentul electric, nici măcar tiparniţe. Şi mai cred că Dumnezeu ne-a transmis multe, şi şi-a trimis Fiul să ne vindece de neascultare şi să ne ridice la asemănarea cu Sine, aceea pentru care am fost creaţi. Dar pentru că nu vrea să ne impună, CI noi să-L căutăm, să cercetăm, şi să aflăm, nu ne-a dat totul mură-n gură. Numai că nu pot ajunge cu căruţa pe Lună. Îmi trebuie alte mijloace. Şi ne-a dat LIBERTATEA! Printre care, cea mai importantă, de a alege. Eu aleg dacă vreau să fiu creatura lui Dumnezeu, şi să tind spre dumnezeire, sau aleg să fiu deasupra tuturor, şi să declar că, cercetând, nu există Dumnezeu, iar eu m-am născut din maimuţă, am evoluat, şi graţie ştiinţei şi culturii pe care o am pot să mă ridic cât de sus vreau. (E dreptul meu să Cred, deşi în comunism nu aveam voie.) Dar mâine poate Însuşi Dumnezeu se va descoperi prin dovezile ştiinţei. Ce veţi face atunci, ce veţi zice? N-am ascultat şi într-o altă direcţie decât am vrut noi? Să nu cumva să ne asemănăm celor din vechime care nu puteau VEDEA că Pământul este rotund, şi atunci aruncau cu pietre în cei care spuneau altceva. N-avem dovada, n-avem „poza”, nu există! P.S. Averea dată de Bill Gates pentru caritate îi este dedusă din taxele datorate statului. Adică, este ca la noi cu 2% din impozit pe care îl poţi dona cui vrei tu în loc să-l administreze statul. Deci este o redirecţionare a taxelor, nu o donaţie propriu-zisă. Filantropia nu se suprapune 100% peste caracter şi moralitate, şi nici doar simplu fapt că susţii educaţia nu face un om cult din tine. Şi uneori nu strică să aflu dacă nu are nişte interese în aceaste donaţii! Să cercetez. Că zice lumea că-n afară de afacerile lui, are mare putere şi influenţează şi alte lucruri. Aşa se zice. Verificăm pe surse.
|
Raspunsuri
Vizitator |
#2058 Re: Re: Re: Un om liber2014-12-07 21:19:21Agnostic inseamna faptul ca nu se poate demonstra daca exista un Dumnezeu sau nu. Eu tind spre partea agnostic-ateista, deci... Poate se va descoperi, poate nu. Daca ar exista un Dumnezeu, va asigur ca nu ar fi asa strict cum il vad unii oameni. Dumnezeu nu ar fi un dictator. Omul, fie ca ne place sau nu sa recunoastem, greseste. Greseste in fiecare zi. Daca se va descoperi (si sunt sigur in proportie de 100% ca nu se poate dovedi prin stiinta actuala) se va descoperi. Si atat. Tot timpul mi-am asumat greselile, iar daca asta este o greseala, asa sa fie. Dar pentru a-mi schimba gandirea, am nevoie de dovezi solide. |
Împotriva alegerii și menținerii în funcție a unei persoane implicate în lipsirea de viață a unei persoane!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Salvați cei trei pui de urs orfani de pe Transfăgărășan!
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
Salvați-l pe Cezar Avrămuță („Stegarul Dac”)! Scrisoare deschisă către autoritățile statului român
LIBERTATEA de EXPRIMARE
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
GRATIERE 2025
65794 Creat: 2025-02-03
După 65 de ani, Hunedoara merită un stadion nou!
1294 Creat: 2025-07-22
PETIȚIE PENTRU DEMITEREA MINISTRULUI EDUCAȚIEI ȘI CERCETĂRII, DANIEL DAVID
1000 Creat: 2025-07-30
Spune STOP jefuirii României și falimentării românilor!
637 Creat: 2025-08-01
PETIȚIE PENTRU ABROGAREA ARTICOLULUI 6 DIN LEGEA NR. 141/2025 PRIVIND MAJORAREA NORMEI DIDACTICE
561 Creat: 2025-08-01
Cerem public EXCEPTAREA Colegiul Silvic „Theodor Pietraru” din Brănești de la comasare!
537 Creat: 2025-07-29
Reducerea taxelor CECCAR
826 Creat: 2025-07-20
DEMISIA Domnule Ministru DANIEL DAVID
358 Creat: 2025-07-08
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
8252 Creat: 2023-03-14
Protest față de retragerea titlurilor sportive
148 Creat: 2025-07-27
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
146 Creat: 2025-07-28
STOP ÎNCHIDEREA BIBLIOTECILOR DIN MEDIUL RURAL ‼️
4787 Creat: 2025-07-21
Schimbarea zilei de deschidere a noului an școlar 2025-2026
324 Creat: 2025-07-24
ÎN MEMORIA URSULUI SPERANŢA ȘI A PUILOR SĂI OPRITI MASACRAREA DE URSI
716 Creat: 2025-07-21
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
4622 Creat: 2025-06-14
Stop blocajelor in avizare AACR
93 Creat: 2025-07-29
PETIȚIE Prin care ne exprimăm opoziția față de majorarea prețului la apă și canalizare
86 Creat: 2025-07-30
Apă potabilă sigură și curată în comuna Greci, județul Tulcea!
80 Creat: 2025-07-27
Declarație privind respingerea majorării normei didactice
2711 Creat: 2025-07-09
Anularea Vinietei Albastre
78 Creat: 2025-07-27