Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!

Quoted post


Musafir

#27559 Am trăit să o vedem şi p'asta: Zaremba de la PCC cere reconversia datoriilor în acţiuni la Oltchim

2014-10-13 07:51

http://www.voceavalcii.ro/

• Mihai Diculoiu spune că situaţia se complică dacă pe 12 decembrie nu se găseşte un investitor dornic să preia combinatul chimic

Preşedintele Sindicatului Liber Oltchim, Mihai Diculoiu, spune că la SC Oltchim s-a ajuns la o situaţie greu de anticipat acum câţiva ani. Wojciech Zaremba, reprezentantul acţionarului minoritar, Petro Cargo Chem (PCC), a cerut convocarea Adunării Generale a Acţionarilor de la combinatul chimic care să decidă solicitarea către guvern a reconversiei datoriilor în acţiuni, măsură pe care acum ceva timp o contesta vehement. "Da, e adevărat, a ajuns şi Zaremba la vorba noastră. Pare incredibil dar asta este realitatea. Personal a cerut un plan de reorganizare care să conţină această măsură. A solicitat şi întrunirea Adunării Generale a Acţionarilor". Dicoloiu mai spune că situaţia se complică dacă pe 12 decembrie nu se prezintă un investitor dornic să preia Oltchimul: "Eu nu cred că are legătură cu alegerile, am tot avut alegeri din 2008 până acum. Situaţia se complică dacă nu se prezintă măcar un investitor nici pe 12 decembrie. Am vorbit cu ministrul de la economie şi mi-a spus că are un plan B, reconversia creanţelor creditorilor din subordinea guvernului. Ar fi vorba de mulţi bani dar eu nu înţeleg de ce se mai aşteaptă, este o măsură care trebuia oricum luată de mult timp."

Raspunsuri

CREANTELE SALARIALE OLTCHIM.SINDICATELE (TOATE ) SI STATUL ROMAN SUNT IN CULPA.

#39747 Re: Am trăit să o vedem şi p'asta: Zaremba de la PCC cere reconversia datoriilor în acţiuni la Oltch

2015-06-09 20:07:28

#27559: - Am trăit să o vedem şi p'asta: Zaremba de la PCC cere reconversia datoriilor în acţiuni la Oltchim 

 

http://www.voceavalcii.ro/

• Mihai Diculoiu spune că situaţia se complică dacă pe 12 decembrie nu se găseşte un investitor dornic să preia combinatul chimic