Salvati OLTCHIM si ARPECHIM!
Quoted post
Head Hunter |
#14992 Contractul de privatizare al OLTCHIM va fi semnat la hotelul Double Tree by Hilton din Bucureşti2013-12-27 18:10Ce zice "tatucul" vostru? Ca aveti salarii prea mari si ca sunteti prea multi. Adica, vrea sa spuna ca, Roibu a gresit cand v-a marit salarile in anul 2011 si cand nu v-a disponibilizat incepand cu anul 2009. "Pe de altă parte, liderul de sindicat din SC Oltchim SA, Corneliu Cernev, a spus recent că societatea are urgentă nevoie de infuzie de capital privat, ca să se poată restructura cu succes. Cernev susţine că autorităţile s-au comportat iresponsabil de-a lungul timpului cu combinatul chimic vâlcean, care a fost puternic căpuşat şi a avut parte de un management deficitar. Acesta consideră că alte cauze ale insolvenţei SC Oltchim SA au fost reprezentate de majorarea salariilor într-o perioadă în care se acumulau pierderi masive, investiţii enorme în instalaţiile neproductive, lipsa unor măsuri de restructurare în perioada în care combinatul a fost afectat de criza economică. În plus, SC Oltchim SA putea fi restructurat şi în afara insolvenţei, dacă statul făcea la timp conversia creanţelor AAAS în acţiuni." |
Raspunsuri
un disponibilizat |
#14993 Re: Contractul de privatizare al OLTCHIM va fi semnat la hotelul Double Tree by Hilton din Bucureşti2013-12-27 19:19:33Tovarasu' cernev, cand Roibu ti-a marit salariul de sef sectie - paznic de zi la "fiare" inerte, de ce nu ai refuzat acest lucru si de ce nu ai cerut sa fi disponibilizat. Ai tras cu dintii de scaunul tau caldut si nu ai cedat decat atunci cand ai fost trecut la dispecerat pe bani mai multi si pe timp liber berechet. Cand ai fost "uns" ca reprezentant al salariatilor - viitor presedinte de sindicat ti-ai tras si bonus: transferul sotiei de la design.ro la oltchim si nu pe post de palmas si nu pe bani putini. Cand ti-ai "tras" sindicat cu ce ai momit oamenii ca sa se inscrie in sindicatul tau? Nu cumva cu marirea salariilor, cu functii special si ad-hoc infintate, cu garantarea "vesnica", "intru vesnica ta pomenire", a locurilor de munca pentru membrii tai de sindicat? Cand 1.000 de oameni au fost disponibilizati tu ai spus "pas" atat pentru tine cat si pentru consoarta ta. Acum vii sa ne spui ca Roibu a gresit cand ne-a marit salariile si nu ne-a disponibilizat? Sa-ti fie rusine tovarasu' cernev pentru tot ceea ce ai facut si pentru tot ceea ce spui si, MARS ... DE ADIO (versuri din Mars de adio de Adrian Paunescu):
http://i.imgur.com/2HegvXQ.png?1?2491...
|
Petitie impotriva UNTOLD - ofensa adusa identitatii crestine!
Eliminarea subvenției de stat pentru partide!
Noi romanii vrem pace! Respect față de toate statele, conform Constituției Romaniei Art 10
CCR TREBUIE SĂ PLĂTEASCĂ!
Solicităm prelungirea termenului de încheiere a contractelor de vânzare-cumpărare cu TVA 9% până la 30 decembrie 2026
Salvati Dealul Lempes si comunitatile din jur de impactul Autostrazii A13
Mariti amenda pentru taierea copacilor din Bucuresti
PETIȚIE pentru debirocratizare, simplificare și corectare a procedurilor și deciziilor privind implementarea proiectelor din apelurile de Digitalizare IMM și ONG din cadrul PNRR
Integrarea medicinilor traditionale si de stil de viata, in ingrijirile medicale
Spune STOP eutanasierii câinilor sănătoși din adăposturile publice din Timiș!
Cerem sancționarea influenceriței Marilu care a lovit o pisică – STOP cruzimii față de animale!
SUNT FEMEIE ȘI AM DEMNITATE, SUSȚIN DIANA GUDIMA!
Cerem retragerea Romaniei din Organizatia Mondiala a Sanatatii!
Salvăm Casa Dinu Lipatti
"SALVAȚI PISICILE COMUNITARE DIN BOTOȘANI-AU NEVOIE DE CĂSUȚELE LOR"!!!
Petiție ÎMPOTRIVA DISCRIMINĂRII COMUNITĂȚII ETNICILOR ITALIENI DIN ROMÂNIA. APPELLO Contro la Discriminazione della COMUNITÀ ETNICA ITALIANA IN ROMANIA
Doriți să schimbați ceva?
Schimbarea nu se întâmplă dacă tăceți. Autorul acestei petiții a luat atitudine și a acționat. Veți face la fel? Porniți o mișcare socială creând o petiție.
Creeați propria dumneavoastră petițieAlte petiții care v-ar putea interesa
Petiție de susținere a conf univ dr. Emanuel Conțac
939 Creat: 2025-09-19
Domnule deputat, vă cerem să demisionați!
1548 Creat: 2025-09-11
Diabetul nu are vârstă
1223 Creat: 2025-09-05
Pentru continuitate și merit – Susținem candidatura lui Andrei Fermeșanu la Opera din Iași
439 Creat: 2025-09-18
Stop Fumului Toxic in Banat - vrem aer curat pentru familiile noastre!
248 Creat: 2025-09-20
Vrem o legislație pro-europeană a artificiilor care să respecte drepturile românilor la fel ca și drepturile celorlalți cetățeni europeni.
5903 Creat: 2025-06-14
Păstrăm Trenulețul FloreFun la Vivo! Cluj-Napoca 🚂💛
337 Creat: 2025-09-07
Interzicerea ONG-ului Fascist Extremist DECLIC
152 Creat: 2025-09-18
Nu discriminați elevii! Reintroduceți transportul școlar complet în Florești și Tăuți
293 Creat: 2025-09-15
Petitie sa avem pauze de 10 minute
117 Creat: 2025-09-19
"SALVAȚI PISICILE COMUNITARE DIN BOTOȘANI-AU NEVOIE DE CĂSUȚELE LOR"!!!
114 Creat: 2025-09-21
#StopJocLaNenoroc
146 Creat: 2025-09-10
NU BLOCAȚI ORAȘUL! LĂSAȚI CÂMPINA SĂ SE DEZVOLTE!
99 Creat: 2025-09-22
Scoateți comuna Tărtășești din izolare! Nu avem niciun mijloc de transport public!
105 Creat: 2025-09-15
Amenajarea de spații destinate câinilor de companie în parcurile mari și medii din municipiul Oradea
85 Creat: 2025-09-19
Acces direct din Popesti Leordeni la noua statie de metrou de pe Sos Berceni
385 Creat: 2021-01-31
‼️‼️ Vrem redeschiderea stației de autobus pentru elevi, lângă Media Galaxy pe Corvinilor, sau in apropierea școlilor!
1915 Creat: 2025-09-11
Rapid cere respect!
1350 Creat: 2025-09-14
Cerem modificarea graficului rutei de autobuz nr. 2 – „str. V. Alecsandri – or. Cricova”
230 Creat: 2025-09-09
GRATIERE 2025
100653 Creat: 2025-02-03